PriceWaterhouseCoopers auditează proiectul Tezos

Proiectul Tezos a anunțat angajarea filialei elvețiene a gigantului PriceWaterhouseCoopers (PwC) pentru un audit extern al finanțelor și operațiunilor organizației.

”Fundația se angajează să opereze cu cel mai înalt grad de integritate în serviciul misiunii noastre de a susține protocolul, ecosistemul și comunitatea Tezos. Angajarea unui auditor extern independent de nivel înalt asigură faptul că comunitatea Tezos și observatorii săi pot avea încredere în operațiunile și utilizarea fondurilor”

se menționează în declarația oficială a Tezos.

Reprezentanții fundației au subliniat de asemenea că este prima organizație blockchain de dimensiuni mari care a fost acceptată ca și client de una dintre cele mai mari companii financiare de audit din lume.

Tezos a lansat versiunea beta a rețelei luna trecută și funcționează pe mecanismul de consens proof-of-stake, în cadrul căruia tranzacțiile sunt aprobate de validatori.

În prezent, există doar 26 de validatori sau ”bakers”, așa cum sunt denumiți de Tezos, dintre care opt sunt membri ai fundației. Pe viitor, odată cu creșterea numărului de tranzacții, se așteaptă ca numărul acestora să crească.

Proiectul Tezos

S-a confruntat cu unele dificultăți de la lansarea versiunii beta. Astfel în primele zile de listare efectivă a XTZ pe exchange-ul Gate.io, mare parte a investitorilor și-au vândut tokenurile deținute. Acest lucru a provocat o scădere a prețului cu 74%.

În prezent, Tezos se tranzacționează cu aproximativ 2$ și are un market cap de 1.3 miliarde de dolari.

În 2017 proiectul Tezos și fondatorii acestuia, Arthur și Kathleen Breitman, au fost subectul a trei procese în SUA. Reclamanții au susținut că fondatorii au încălcat legile federale privitoare la titlurile de valoare. Totodată au existat suspiciuni că fundația a fraudat participanții la ICO.

Au existat de asemenea o mulțime de incidente ulterioare care au afectat imaginea proiectului. Concomitent au provocat pierderea încrederii din partea comunității și a investitorilor. Astfel acest audit este o încercare din partea fundației de a-și restabili reputația.

PWC a demonstrat o deschidere spre domeniul blockchain în ultimii ani, oferind în prezent servicii blockchain pentru companiile interesate de această tehnologie.

În luna noiembrie 2017, PWC Hong Kong a început să accepte criptomonedele ca metodă de plată pentru serviciile de consiliere.

De asemenea în luna martie 2018 PWC a anunțat o colaborare cu banca Northern Trust. În baza acesteia compania de audit poate accesa informațiile stocate pe blockchain-ul privat al băncii.

Săptămâna trecută, cei patru auditori mondiali (PWC, Deloitte, Ernst&Young, KPMG) anunțaseră că vor participa la proiectul pilot bazat pe blockchain. Acesta a fost elaborat de Financial Information Service Co. (FISC) din Taiwan.

Serviciul va verifica autenticitatea tranzacțiilor efectuate de companiile publice din această țară cu alți furnizori de servicii.

Cosmin Matei

Postari recente

Sinteza cripto 5 Decembrie – BitFlyer Europe introduce achiziția de criptomonede cu carduri de credit – Gemini angajează un nou director executiv în Europa

BitFlyer Europe introduce achiziția de criptomonede cu carduri de credit Exchange-ul BitFlyer a anunțat că permite achiziția de criptomonede pentru… Citeste mai mult

14 ore

Fosti dezvoltatori Morgan Stanley lansează o nouă platformă de derivative cripto

Opt foști dezvoltatori de bază de la una dintre cele mai importante bănci de investiții de pe Wall Street, Morgan… Citeste mai mult

19 ore

Banque de France anunță că va testa CBDC în 2020

Banque De France, banca centrală a Franței, a anunțat că intenționează să înceapă testarea unei monede digitale în primul trimestru… Citeste mai mult

19 ore

SEC are un nou șef al diviziunii cyber

Autoritatea americană SEC a anunțat numirea Kristinei Littman în funcția de șef al diviziunii cibernetice. Aceasta ocupă postul ocupat anterior… Citeste mai mult

22 de ore

Insulele Virgine Britanice anunță planurile pentru o monedă digitală

Guvernul Insulelor Virgine Britanice va anunța planurile de lansare ale unei monede digitale proprii. Anunțul va fi realizat în cadrul… Citeste mai mult

23 de ore

Sinteza cripto 4 Decembrie – Încă un ETP Bitcoin lichidat fizic pe bursa SIX – Bithumb lansează un sistem de identificare pentru clienți

Încă un ETP Bitcoin lichidat fizic pe bursa SIX Compania americană WisdomTree Investments a lansat un ETP Bitcoin lichidat fizic… Citeste mai mult

o zi