SpacePirate este un ICO venit în mod surprinzător din lumea jocurilor. Industria jocurilor pe calculator valorează mai bine de 70 de miliarde de dolari, depăşind cu mult industria filmului. Cât loc mai este pentru inovaţie? SpacePirate – Age Of Rust este un MMORPG, puzzle-adventure, plasat într-o distopie intergalactică.

Pagina oficială a ICOului descrie jocul în detaliu. Este vorba despre un puzzle-adventure, în genul Dungeons&Dragons, bazat pe aruncări de zaruri. Pentru a evalua cât de inteligentă este investiţia în acest ICO trebuie să evaluăm întâi jocul în sine şi cât de bine ar putea să prindă pe piaţă.

Titlurile indie din ultima perioadă au arătat că există loc pentru jucători mai mici dar creativi şi că povestea trebuie să fie punctul forte al unui astfel de proiect. Grafica indie este de obicei “retro”, adică nu tocmai de ultimă generaţie, dar aşa cum a demonstrat pentru prima dată jocul Minecraft, un gameplay absolut nou poate compensa pentru multe.
“Jocurile pe care ni le aducem aminte sunt cele în care am fost investiţi emoţional. Jocuri pe care le jucam toată noaptea. Ne gândeam apoi toată ziua cum să trecem la următorul nivel. Jocurile acelea aveau ceva special. Ăsta este motivul pentru care am făcut jocul, pentru a crea ceva care să te tragă în univers, o nouă poveste, ceva…special.”

Jocul promite 440 000 de locaţii pentru exploratori. Mai mult de 200 de arme, nave, armuri şi obiecte. Se bazează pe o lume socială bogată, cu mod PvP opţional, puzzle-uri, turn-base combat şi clanuri. Şi mai interesant este că ar putea să implice moneda bitcoin. Jucătorii pot câştiga bitcoini de pe urma altor jucători. Poţi crea sau colecta bounty-uri în interiorul jocului, folosind criptomoneda. Pare o soluţie interesantă din multe motive. Nu este exclus să găsiţi locuri de muncă cu plată pe bune în joc, căutând tot felul de obiecte în joc pentru alţii. Între timp, puteţi crea competiţii şi puteţi deveni game-master, dacă vă interesează cealaltă latură.

Dezvoltatorii fac cel mai bine rezumatul a ceea ce reprezintă Space Pirates, într-un thread deschis pe bitcointalk.
Aventură noir pe bază de text şi grafică, într-un univers SF distopic.
Un joc RPG, turn-base (un fel de Dungeons&Dragons în spaţiu).
Poţi juca singur sau cu alţi jucători.
Poţi folosi bitcoinul şi alte criptomonede în interiorul jocului (pe post de recompense)
Nu este un joc pay-to-win
O vântătoare de comori cu puzzle-uri, indicii şi mistere. Nu ai nevoie de fise sau carduri pentru a juca.
“La începutul anului trecut am postat nişte informaţii despre joc şi am primit ceva atenţie pe reţelele de socializare şi Steemit. Entuziasmul din jurul jocului a atras ceva oameni şi s-a menţinut. Mai mulţi oameni ne-au contactat şi ne-au spus că îşi doresc să joace campanii de aventură de modă veche.”

Tehnologia

Jocul are monedă in-game bazată pe blockchain şi sistem bazat pe blockchain pentru a schimba cardurile. Cu autentificarea în doi paşi, îţi permite să îţi protejezi articolele câştigate în joc. Promite un sistem provably fair prin care să demonstreze corectitudinea, folosind hash-uri seeduri şi un algoritm deschis care permite jucătorilor să verifice zarurile.

Jocul este deja terminat în proporţie de 60%. În acest moment, dezvoltatorii lucrează la conţinut nou, inclusiv misiuni, grafică, voci şi muzică. Deja este disponibil un demo al jocului, dar reţineţ că este vorba despre o lansare alfa. SpacePirates poate să fie jucat pe mobil şi PC şi are o latură socială puternică, inclusiv sistem de chat, de ghilde şi PvP.

Moneda si stadiul ICO

Moneda din stadiul ico se numeşte RustBit. Se comportă ca o monedă premium în joc. Începând cu luna iulie, veţi putea să schimbaţi rustbiţi pe carduri Rustchain.
În perioada de ICO se vor vinde 100 000 000 de fise. Fisele nevândute vor fi distruse la finalul vânzării.
Cei care se hotărăsc să cumpere Rustbit vor putea să schimbe fisele printr-un swapbot pe Tokenly şi să primească carduri. Acestea sunt bunuri de tip counterpartz pe care jucătorii le pot colecţiona şi tranzacţiona, sau pe care le pot folosi pentru o experienţă mai interesantă în joc.
CARD 001 – Rogue Mech (1200 emise, dar păstrate pentru campania Kickstarter)
CARD 002 – “Forgotten Wasteland” – 2000 emise
CARD 003 – “The Bounty” – 5000 emise
CARD 004 – “Ghost Pilot” – 6000 emise
Toate cardurile de la 001 la 004 care nu se vând până pe 30 septembrie vor fi distruse.
Reţineţi că în interiorul jocului, jucătorii vor putea să folosească bitcoin pentru a crea propriile misiuni. Nu se ştie cât de valoroase ar putea deveni cu timpul aceste carduri rare.

Jetoanele din joc au devenit din ce în ce mai controversate în comunitatea gamerilor. Mulţi se plâng că în multe jocuri pur şi simplu trebuie să plăteşti să câştigi. Dezvoltatorii promit că SpacePirate este un alt fel de joc.
“Nu trebuie să cumperi bitcoin, rustbit sau carduri rustchain ca să poţi să joci SpacePirate. Mai degrabă, s-ar putea să le primeşti pentru că rezolvi puzzle-uri sau faci anumite acţiuni în joc. Vrei să faci un upgrade la arma din joc cu criptomonedă? Lucrul ăsta se poate în SpacePirate. Jocul acceptă încă 20 de criptomonede (ethereum, litecoin şi altele) prin ShapeShift.io”

Susţinătorii în perioada ICO vor avea o serie de avantaje, cum ar fi acces mai devreme la joc, articole limitate, recunoaştere şi titlu, dar şi jetoane in-game bazate pe blockchain.

SpacePirate – Echipa

Lider de proiect este Chris LoVerm, fost inginer de reţea la NASA, cu mai mult de 20 de ani de experienţă în IT. Listează mai multe proiecte în portofoliu, inclusiv Verizon, Dole şi Ticketmaster. Este antreprenor, miner de criptomonedă şi dezvoltator C#, PHP and SQL.
Este de notat că încă se mai pot angaja oameni în proiect, scriitori, dezvoltatori şi specialişti în marketing.

Programul

SpacePirate a încheiat câteva etape importante de dezvoltare anul trecut. Conturile de login, profilurile de personaj, elementele de interfaţă grafică şi partea de concept au fost făcute în ianuarie 2016. O pare parte din gameplay (sistemul PvP, motorul de environment, sistemul de corectitudine verificabilă şi altele) au fost încheiate în iunie şi rafinate până în decembrie 2016.
Vor mai încheia o etapă luna aceasta, cu cardurile digitale, testarea securităţii şi narativele conduse de jucători. Testele alfa ar urma să înceapă în viitorul apropiat.
Până în luna august este programată lansarea beta.

Conturi Escrow

Acest proiect nu are conturi escrow. Va tinem la curent odata ce apare.

Ike

Postari recente

Coinbase elimină produsul Coinbase Bundle

Produsul Coinbase Bundle a fost eliminat de pe exchange-ul american. Lansat în septembrie 2018, produsul era destinat să ușureze accesul… Citeste mai mult

3 ore

Roubini acuză platforma BitMEX de manipulare a pieței

Cunoscutul cripto-sceptic Nouriel "Dr. Doom" Roubini crede că marile platforme exchange sunt "implicate în mod deschis în ilegalități sistematice". El… Citeste mai mult

3 ore

Sinteza cripto 18 iulie – Congressmanul McHenry: Bitcoin este o forță de neoprit – Bitcoin Suisse solicită licență bancară și de broker-dealer

Congressmanul McHenry: Bitcoin este o forță de neoprit În timp ce Congresul american critică vehement Libra, unul dintre reprezentații statului… Citeste mai mult

22 de ore

Proiect blockchain în domeniul advertising pentru Nestle, McDonald’s și Virgin Media

Trei branduri majore au anunțat participarea la un proiect pilot blockchain dezvoltat de compania Jicwebs. Nestle, McDonald's și Virgin Media… Citeste mai mult

o zi

Interzicerea Bitcoin ar încălca dreptul la libera exprimare

Utilizatorii de pe Reddit au discutat recent posibilitatile care ar duce la interzicerea Bitcoin. Având în vedere atenția acordată criptomonedei… Citeste mai mult

o zi

Jamie Dimon: va dura cel puțin trei ani până când Libra va merita atenție

Jamie Dimon, CEO-ul JPMorgan Chase, nu se așteaptă ca Libra să aibă un impact semnificativ asupra sistemului bancar pe termen… Citeste mai mult

o zi