Ați fost contactat de cei de la Swisscoin? Ați găsit informații despre ei și vă gândiți să investiți? Dacă da, atunci este foarte bine că înainte de a scoate banii din buzunar faceți puțină muncă de cercetare. În speranța că nu le-ați dat încă banii dumneavoastră, vă vom spune despre ce este vorba.
Cine sunt cei de la Swisscoin?
Swisscoin? Pentru început, dacă tot vă gândiți să le dați bani, să vedem pe mâna cui ajung mai exact și dacă sunt niște oameni care pot fi trași la răspundere. Numele sună tentant și se asociază cu elvețienii, pentru că atunci când vine vorba de ceasuri și de bani e clar că trebuie să vezi și ce au ei în ofertă.
Cei de la Swisscoin nu se promovează pe un site al lor activ. De fapt, au o pagină fără activitate, cu un tabel de login care…în sine nu face nimic. Domeniul web ne poate da însă câteva indicii. Este vorba despre o singură pagină pe care îți poți lăsa adresa de email, fără prea multe explicații sau prezentări. Este înregistrat în Franța, sub organizația Regfish GmbH, dar numele proprietarului nu este cunoscut. Pe de altă parte numărul de telefon este german iar adresa (tot germană) pare a fi a unui magazin de încălțăminte. Am mers puțin pe urmele lor și se pare că au înregistrate mai mult de 100 de domenii.
Nicăieri nu există date despre echipă, despre dezvoltatorii codului sau despre vreun director de încredere. Imaginați-vă ce se întâmplă în cazul în care ”investiți” de bună credință bani în Swisscoin și vă dați seama (cum este și cazul) că este vorba despre o țeapă. Ce date veți da poliției? O adresă de site inactivă? Un număr de cont bancar? Când se trezesc păcăliți, mulți dintre cei care investesc într-o asemenea schemă chiar se jenează să mai apeleze la autorități, pentru că se simt prost când își dau seama că toate semnalele de alarmă erau acolo, în văzul tuturor, în retrospectivă. Noi vrem însă să tragem aceste semnale de alarmă înainte ca românii să investească.
Cum se promovează Swisscoin?
Dacă nu au un site web pus la punct, atunci cum își promovează afacerea? În primul rând avem câteva postări pe BitcoinTalk, făcute de utilizatori noi, cu exact atâtea postări în total câte au făcut să promoveze Swisscoin. Adică trei. Trei postări în care cineva pretinde că deja s-a îmbogățit din Swisscoin, deși ideea în sine contravine principiului deespre care ei înșiși vorbesc, și anume că oamenii se vor îmbogăți mai târziu. După toată teoria lor, până acum nimeni nu ar avea cum și de ce să încaseze profituri, pentru că nu au început lichidările. Și totuși, cel care promovează moneda este deja un om bogat.
În prima postare, aceștia încearcă să îi convingă pe veterani că Swisscoin este noul bitcoin. Ca argumente – este o monedă elvețiană. FALS. Din studiile noastre, nu am găsit nici o legătură între Swisscoin și Elveția (până și contul bancar este unul german).
Oferta este următoarea. Cumperi monede, după care în timp se va face o diviziune a fiecărei monede, un split. Nu este o terminologie nouă în domeniul țepelor crypto. Practic, ce vor ei să spună este că dacă îți cumperi 100 de fise, în momentul în care se face split, vei avea 200 de fise, ca din aer. De ce? În ce fel se face diviziunea? În funcție de ce? Nu se știe. Pur și simplu, cineva decide că banii tăi fac pui. Cât de viabili genetic sunt puii respectivi? Absolut deloc. Ideea de split se află la baza mai multor monede. Nici una dintre ele nu a fost de succes sau viabilă în vreun fel. Oricum, pe bitcointalk moneda nu a primit nici un fel de atenție.
Cei de la Swisscoin pretind că și-au început activitatea în vară, 2016. Adevărul este că în 2015 mai era o criptomonedă care afișa același discurs, doar că nu se numea Swisscoin. Se numea SwisCoin. Nu știm dacă a investit cineva la vremea respectivă în SwisCoin, ceea ce știm este că au dispărut în liniște, fără prea multe valuri.
Și pe YouTube a apărut un material video în care un domn din partea reprezentanței germane a afacerii elvețiene (?!) explică de ce Swisscoinul este o super-oportunitate de investiție. Materialul video te face să crezi că te afli printre cei privilegiați, care au primit un super-pont direct din Elveția, mama tuturor îmbogățirilor și stocării sigure a tuturor banilor. Cred că am demonstrat că legătura cu elvețienii este cel puțin îndoielnică (și oricum, o investiție elvețiană nu este automat imună la scam-uri). Dacă acesta este cel mai mare argument al lor, atunci ar fi bine să fugiți cât vedeți cu ochii de astfel de promisiuni.
Caracteristicile tehnice ale Swisscoin
Despre acest subiect nu putem spune prea multe. Nu este o monedă open-source, deci nu putem ști ce se află în spatele ei și cum arată codul. Se poate foarte bine să fie doar un program care să îți arate că ai o sumă de x Swisscoin de care te poți bucura și nimic mai mult. Cam ca aplicația de telefon care îți spune în fiecare dimineață că arăți bine și că cel mai probabil o să ai o zi frumoasă.
Minarea este centralizată. Cei care cunosc ecosistemul criptomonedelor știu foarte bine că ideea din spatele oricărei monede de încredere este aceea că oamenii o pot mina de acasă, în siguranță și sub propriul control. Dacă vrei bani controlați, te duci la bancă, iar pentru asta ai și beneficiul că există o legislație care îți garantează valoarea pe piață a acelor bani. Criptomonedele sunt pentru cei care vor să se distanțeze de guvernarea băncilor centrale și de inflație, nu să sară din lac în puț și să cumpere bani care sunt controlați, dar nu și garantați legislativ.
Alte date tehnice despre Swisscoin nu avem, însă ceea ce știm este suficient să nu ne dorim să cumpărăm fise de la niște indivizi care nu se afișează public și care nu își asumă responsabilități, dând un cod obscur utilizatorilor.
Cum se câștigă banii?
Cei de la Swisscoin vorbesc despre faptul că vor mina doar un milion de fise. Asta ar trebui să garanteze valoare deflaționară, nu-i așa? Evident, este greu de crezut că într-adevăr vor emite doar un milion de fise și imposibil de verificat, din moment ce nu sunt listați pe marketcap iar protocolul este închis publicului. În plus, ei propun varianta splittingului, adică fiecare monedă, după un protocol prestabilit și la anumite intervale de timp, se divide și se face două monede. Adică, dacă ieri aveai 20 de fise, mâine vei avea 40. Asta contrazice ideea de valoare deflaționară. Ce se întâmplă când băncile printează bani? Valoarea banilor scade. Este unul dintre principiile economice simple.
De pe urma Swisscoinului câștigi convingându-i pe alții să se alăture cu investiții. Adică, devi un agent de vânzări pentru Swisscoin pentru a-ți recupera investiția și primești puncte pentru fiecare persoană nouă adusă în afacere. Ai diferite praguri și devi membru de argint, aur, diamant etc. Cu alte cuvinte, este un joc piramidal care se încheie atunci când nu se mai găsesc oameni noi care să intre în sistem, pentru că cei investiți deja în sistem sunt plătiți din banii nou-veniților. Ce se întâmplă când nu mai există nou-veniți? Nimeni nu mai primește bani. Simplu.
Să zicem însă că vrei să lichidezi fisele cumpărate și să primești bani fiat pe ele. Unde o vei face? Există un schimb valutar în care să faci conversia? Vreun magazin care să îți dea produse? Vreun produs sau vreun serviciu pe care le poți obține cu Swisscoin? Nu. Singurii care pot să îți dea bani fiat pe acele cifre care îți apar în portofelul electronic sunt inventatorii Swisscoin. Iar ei nu o vor face pentru simplul fapt că nu ar cumpăra un pseudo-produs.
Concluzii
Swisscoin a fost identificat și de alte publicații din străinătate ca fiind o monedă neloială. Nu este nici pe departe o ”oportunitate de investiție”. Întregul lor discurs se bazează pe ideea că vin din Elveția și aduc cu ei talent elvețian pentru înțelegerea pieței. Repetă atât de des formula încât unora ar putea să le intre pe sub piele. Adevărul este că Swisscoin este o păcăleală. O variantă la fel de bună de investiții este să luați acei bani pe care vreți să-i băgați în Swisscoin, să îi puneți într-o plasă și să le dați foc.