Până în anul 2020, 38% din energia electrică produsă de țara noastră ar trebui să vină din energie verde, după acordurile cu UE. Conform ziarului Adevărul, în 2013 lucrurile arătau destul de bine. România producea deja 41% din electricitate pe căi regenerabile (în special panouri fotovoltaice și centrale eoliene în sudul țării). Schimbările se văd cu ochiul liber. ”La Tulcea bate vântul de două ori pe an. Șase luni dinspre est, șase luni dinspre vest” – circula vorba în zonă, într-o perioadă în care se construiau lanuri întregi de centrale eoliene.
| În luna februarie, consumul național era de 9.120 de MW, iar producția totaliza 8.654 de MW. Soldul import-export era pozitiv, adică importurile sunt mai mari decât exporturile, deferența fiind de 475 de MW. Producția națională era asigurată de cărbune — 2.642 de MW, hidrocentrale — 2.228 de MW, centrala nucleară de la Cernavodă — 1.370 de MW, turbine eoliene — 123 de MW, panouri fotovoltaice — 199 de MW, biomasă — 47 de MW. (sursa – Agerpress) |
Anul trecut, o mare parte dintre centralele eoliene din sudul țării erau însă oprite, în condiția în care totuși România importă energie electrică din Ucraina, Ungaria și Serbia, iar condițiile meteorologice erau favorabile producerii de energie. Inițial investiția în energie verde părea una de succes. Producătorii independenți au ajuns să se plângă că legislația îi dezavantajează și să se judece cu companiile mari de electricitate, timp în care centralele lor sunt dezactivate.
Excedent investit în bitcoin
Pe piață au apărut mai mulți furnizori privați independenți, ceea ce în teorie ar trebui să însemne o mai mare descentralizare în sistem. Realitatea la fața locului este însă alta. Pe de-o parte producătorii de energie electrică rămân cu excedente de certificate verzi. Pe de altă parte, România continuă să importe energie electrică din țările apropiate. Martin Moise, vicepreședinte al Organizației Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile (PATRES) trage un semnal de alarmă.
“Producătorii au rămas cu un excedent de 5 milioane de certificate verzi emise anul trecut, pe care nu le mai pot vinde din cauza cotei reduse aprobate de ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei — n. r.). Pentru 2016, ANRE a stabilit o cotă de 12,15% pentru energia verde, față de 17%, cât este prevăzut în legea energiei verzi”, a spus Martin Moise, via Agerpress.
În aceste condiții, ce îi oprește pe producători să vândă energia produsă la un preț de competiție minerilor de criptomonedă? Teoretic, aceștia ar putea foarte bine să investească energia produsă într-o fermă de minare. Costurile de minare pentru un bitcoin ajung undeva sub 800 de dolari americani, ceea ce presupune astăzi un profit de 3-400 de dolari per bitcoin minat. Ținând cont că producătorii nu mai au posibilitatea să vândă excedentul către companiile mari de electricitate, ar putea să amortizeze pierderile colaborând cu minerii sau investind în propriile centre de minare de criptomonedă?
De ce nu
Producerea energiei electrice nu este o problemă. Există o serie de subvenții europene și proiecte care pot susține potențialii antreprenori. Problema se pune la furnizarea energiei. Sistemul energetic național cuprinde producători, distribuitori și consumatori. Pentru a ajunge la consumator, un producător de energie trebuie să utilizeze sistemul de distribuție și rețelele de transport de energie electrică. Acesta este foarte costisitor și se află sub monopolul companiilor mari. Astfel, odată înscriși pe piață ca și producător și distribuitor, devine imposibil să păstrați un preț atractiv. Aici intră deja în discuție sistemele de transformare, pierderi și întreținere.
Așadar, devine nefezabil ca un producător de energie să se desprindă de companiile mari care produc și furnizează curent electric către populație.
Liberalizarea pieței
Pe piața românească există patru producători mari care furnizează curent electric către consumatorii casnici -ENEL, Electrica, E.ON sau CEZ. Din 2015 piața s-a liberalizat și cuprinde peste 80 de furnizori particulari. Aceștia nu sunt însă foarte interesați de consumatorii mici care au un consum lunar redus şi pot implica costuri suplimentare pentru furnizor dacă sunt în alt oraş – legate de citirea contoarelor, trimiterea facturilor etc. Un consumator mai mare, cum ar fi o fermă de mineri ar putea însă să aibă o tracțiune mai bună în urma negocierilor.
Furnizorul de energie electrică nu trebuie confundat cu distribuitorul, care poate să rămână același și după ce-ți schimbi societatea care îți furnizează energie electrică. De exemplu, grupul Enel deține în România și companie de furnizare (Enel Energie) și companie de distribuție (Enel Distribuție). Dacă alegi să schimbi furnizorul, vei rămâne cu același distribuitor. Enel Distribuție va asigura în continuare reviziile, extinderea rețelelor, montarea/schimbarea contoarelor. Mai exact, își va păstra obiectivul de îmbunătățire a calității serviciului de distribuție.
Concluzii
Este aproape imposibil să creezi un parteneriat direct cu un producător de energie verde, pentru că acesta nu o va putea furniza direct către consumator. Pe piață a început totuși o oarecare competiție între furnizori care ar putea să avantajeze atât producătorii de energie verde cât și consumatorii (potențialii mineri de criptomonedă) și să scadă fricțiunile la colaborare. Până în 2018 am putea vedea o schimbare de legislație și pe piața certificatelor verzi. În combinație cu capacitățile mari de producție ale țării și cu excedentul deja existent pe piață, 2018 ar putea să fie un an excelent pentru negocierea contractelor la energie electrică în rândul companiilor.
