ro.exchange, o platforma romaneasca de tranzacționare pentru piața cripto

Platforma romaneasca ro.exchange a fost lansata oficial în decembrie 2018, deși firma din spatele său a fost creată în septembrie anul trecut. Scopul declarat al platformei este de a oferi o metodă simplă, rapidă și sigură de tranzacționare a criptomonedelor pentru cei interesați.

Platforma a fost creată de firma Block Capital SRL, înregistrată în Cluj-Napoca și colaborează cu specialiști și bănci din mai multe țări. Conform declarațiilor Ioanei Marcu, ce se ocupă de promovarea ro.exchange, colaboratorii provin din SUA(legal), Ungaria, Olanda (blockchain, programare), Lituania (bănci), Letonia (programare, trading), Romania (legal, marketing & programare), India și China.

Așadar, în spiritul global al criptomonedelor, platforma românescă activează la nivel internațional.

Spre deosebire de alte platforme cripto românești, ro.exchange oferă opțiunea de tranzacționare între participanți. În acest sens, este similară cu fostul BTCxchange ce a ieșit de pe piață la începutul anului trecut.

Șapte criptomonede ce pot fi cumpărate cu euro

Platforma romaneasca ro.exchange oferă posibilitatea de tranzacționare a șapte criptomonede în prezent: Bitcoin, Ethereum, Ripple, Tether USDT, Dash, Litecoin și Bitcoin Cash (versiunea ABC). Pentru a le achiziționa, utilizatorii au posibilitatea de a folosi euro.

Înainte ce a începe tranzacționarea, utilizatorii trebuie să își creeze cont pe baza unei adrese de e-mail, să îl valideze si sa activeze autentificarea in 2 pasi(2FA). Pentru tranzacționarea cryipto-to-cripto, nu este necesară verificarea identității. Fiecare cont are portofele dedicate pentru fiecare criptomonedă, ce pot fi alimentate prin transfer.

În cazul în care se dorește achiziționarea de cripto cu euro, este necesară verificarea identității. Conform legislației internaționale, ro.exchange realizează verificări ”know your customer” (KYC) și împotriva spălării banilor (AML).

Comision mic la tranzactionare – 0.15%

Deoarece se află la început, platforma romaneasca ro.exchange oferă un comision mic de tranzacționare – de doar 0.15%. Aceasta este una dintre metodele alese de platformă pentru a atrage utilizatori. Planurile de viitor includ introducerea sistemului de referințe, care va aduce beneficii celor ce invită alți utilizatori pe platforma.

Tranzacționarea și decontarea sunt instantanee, folosind comenzi de tip limit și market. Platforma include sistemul TradingView, care oferă toate datele și graficele esențiale, în timp real. Din acest punct de vedere, ro.exchange oferă toate beneficiile unei platforme profesionale de tranzacționare de criptomonede.

Retrageri automate de până la 0.5 BTC

În prezent, nu există o limită pentru depunerile de criptomonede. Retragerile de fonduri se fac automat pentru criptomonede în valoare de până la 0.5 BTC (aproximativ 2000 euro). Pentru retrageri de valoare mai mare este necesară depunerea unei cereri la departamentul suport clienți.

Pentru Euro, limitele sunt în prezent de minimum 50 și maxim 10.000 euro. Acestea se aplica indiferent că este vorba de depunere sau retragere. Odată cu creșterea lichidității, reprezentanții ro.exchange promit că aceste limite vor crește.

Automatizare semnificativă a proceselor și siguranță sporită

Pentru a asigura securitatea tranzacțiilor, majoritatea se realizează prin API și include protocoale SSL și 2FA (autentificare în doi pași) cu locația securizată a serverului.

De asemenea, un procent important din fondurile clientului este păstrat în portofele reci (offline), ceea ce le protejează de atacuri asupra platformei.

Pentru cei ce doresc să tranzacționeze sume mari, ro.exchange oferă și servicii over-the-counter (OTC), ce necesită contactarea departamentului de suport clienți.

Versiune mobilă în două limbi

Site-ul ro.exchange este ușor de utilizat și accesibil atât în limba engleză cât și în limba română. Există de asemenea și o versiune mobilă în care este posibilă vizualizarea și tranzacționarea direct de pe telefon. Departamentul de suport clienți poate fi contactat direct prin e-mail sau prin diferite mijloace de social media, precum Telegram, Facebook, Reddit, Instagram sau Twitter.

Planuri de viitor pentru platforma romaneasca ro.exchange

În prezent, ro.exchange este la început – asta înseamnă o lichiditate redusă și un număr mic de clienți (aproximativ 300). Platforma are însă planuri ambițioase pentru viitor – dorește să se stabilească drept unul dintre cele mai de încredere exchange-uri cripto la nivel internațional.

Pentru a îndeplini acest scop, vor fi introduse un sistem de recomandare pentru a stimula creșterea numărului de utilizatori. De asemenea, intenționează să introducă suport pentru mai multe criptomonede pe platformă.

Firma din Cluj caută în prezent colaboratori din sistemul bancar pentru a putea oferi posibilitatea de cumpărare a criptomonedelor direct cu cardul bancar.

ro. exchange – comision scăzut pentru tranzacții

În prezent însă, cei interesați să tranzacționeze cripto pot să profite de comisionul redus de 0.15%. Având în vedere creșterea interesului pentru criptomonede la nivel mondial, apariția platformelor specializate românești reprezintă un semnal că piața din România nu va fi lăsată în urmă.

Alegerea celei mai bune posibilități de schimb a criptomonedelor poate fi dificilă. Toate exchange-urile încearcă să atragă noi clienți oferind numeroase avantaje. De aceea, este întotdeauna bine să fiți la curent cu noutățile. Deja stiti ca piața cripto nu doarme, iar evoluția sa nu se oprește.

Puteți obține informații suplimentare direct de pe site-ul oficial ale platformei.

Ike

Vezi comentarii

Postari recente

Sinteza cripto 16 iulie – Buterin propune utilizarea blockchain-ului Bitcoin Cash pentru scalabilitatea Ethereum – Un presupus poiect de lege pentru interzicerea criptomonedelor în India circulă online

Buterin propune utilizarea blockchain-ului Bitcoin Cash pentru scalabilitatea Ethereum Co-fondatorul Ethereum, Vitalik Buterin, a propus utilizarea blockchain-ului Bitcoin Cash ca… Citeste mai mult

11 ore

Cele mai avantajoase țări pentru minarea de Bitcoin

Odată cu recuperarea prețului Bitcoin, numărul de mineri interesați să profite de ocazie a crescut. Cu toate acestea, există regiuni… Citeste mai mult

16 ore

Secretarul Trezoreriei americane exprimă îngrijorări cu privire la criptomonede

Secretarul de stat al Trezoreriei Statelor Unite, Steven Mnuchin, împărtășește preocupările președintelui Donald Trump cu privire la criptomonede. Într-o conferință… Citeste mai mult

17 ore

Samsung și LG: consorțiu pentru pentru dezvoltarea blockchain ID

Samsung Electronics și șase alte companii din Coreea de Sud pentru a dezvolta o rețea blockchain dedicată autentificării certificatelor și… Citeste mai mult

18 ore

Mihai Alisie: îngrijorări cu privire la criptomoenda Libra

Co-fondatorul Ethereum Mihai Alisie a acordat un interviu Bloomberg în care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la criptomoneda Libra. Alisie… Citeste mai mult

2 zile

Minarea de Bitcoin, soluție pentru gazele naturale irosite

Unele dintre companiile de gaze din Canada utilizează gaze naturale pentru minarea de Bitcoin, o metodă eficientă de monetizare a… Citeste mai mult

2 zile