Vom prezenta în acest articol nişte variante uşoare pentru a câştiga câteva mii de satoshi pe zi, în timpul liber, folosind diferite tipuri de fauceturi bitcoin în timpul liber.

Deşi utilizatorii avansaţi sunt orientaţi spre minerit sau spre investiţii  în criptomonede, mai există o nişă în comunitatea crypto – aceea a membrilor care doresc să folosească telefonul mobil pentru a obţine câştiguri.

Pentru aceştia sunt disponibile unele aplicaţii mobile care în schimbul vizionării unor reclame oferă recompense în bitcoin. Desi recompensele sunt de ordinul zecilor sau sutelor de satoshi, nu vă gândiţi că vă veţi îmbogăţi în acest fel. Însă cu răbdare se pot strânge sume frumuşele pe termen mediu şi lung.

Aplicaţii recomandate

Iată ce aplicaţii puteţi folosi din Google Store:

Abundance

– aplicaţia are un sistem de tip ruletă şi se permit extrageri la intervale de o oră. La fiecare claim trebuie vizionată o reclamă video. Scopul este extragerea căsuţei “GOLD” care permite câştiguri de până la 100.000 satoshi. Plăţile se operează în fiecare zi de marţi, cu condiţia de a fi strâns cel puţin 20.000 satoshi.

Free Bitcoin

– utilizează un sistem similar celui din Abundance, cu câteva diferenţe. Extragerile se fac tot din oră în oră, dar aici există 3 variante de joc: Crazy, Modern şi Clasic. În modul de joc Crazy există mai multe căsuţe “BIG” pe tăbliţă (butonul “BIG” fiind omologul butonului “GOLD” din Abundance), deci şanse sporite de câştiguri mai mari. Selectând modul de joc Modern avem la dispoziţie un multiplicator cu care se vor înmulţi câştigurile. În final, în varianta clasică de joc avem un singur buton “BIG” pe tablă, însă din ce am observat, şansele de a îl nimeri sunt mai mari în acest mod de joc decât în celelalte. Deşi sumele maxime teoretice care se pot câştiga cu această aplicaţie sunt mai mici decât la Abundance, practic veţi observa în timp că Free Bitcoin vă va aduce mai mulţi satoshi.

Plăţile se efectuează tot în zilele de marţi, cu condiţia de a fi strâns cel puţin 20.000 satoshi

Blockchain Game

– dacă doriţi să vă jucaţi şi să fiţi şi plătiţi pentru această activitate, puteţi încerca aplicaţia Blockchain Game. Este vorba de un joculeţ oarecum similar cu cele din gama Tetris. Scopul este de a poziţiona nişte cuburi unele peste altele pe verticală, acestea simulând un Blockchain. Jocul are 100 de nivele şi savepoint-uri la nivelele 20, 40 şi 60. Pe măsură ce se avansează, cuburile se vor deplasa cu viteze din ce în ce mai mari. Practic, de la nivelul 90 până la 100 doar cei cu dexteritate foarte mare pot ajunge.

Indiferent de nivelul la care doriţi să vă opriţi, beneficiaţi de 3 şanse de câştig. Potul cel mare, la nivelul 100 este de aproximativ 5000 satoshi. Intervalele la care puteţi juca sunt la 60 de minute, iar plata se operează de asemenea în fiecare zi de marţi, cu condiţia de a fi strâns cel puţin 20.000 satoshi.

Alien Run

– este un joc un pic mai complex decât Blockchain Game, însă foarte distractiv. Scopul jocului este de a deplasa personajul principal – Daniel D’Alien – peste diverse obstacole. Avem la dispoziţie două moduri de joc: Adventure şi Daily Mission. În modul de joc Adventure există un număr oarecum infinit de nivele. Teoretic ele sunt în număr de 1000, însă după depăşirea acestora se vor repeta altele la infinit. Acest mod de joc pune la dispoziţia utilizatorilor serii de câte 5 nivele odată, cu savepoint-uri la terminarea fiecărui al cincilea nivel. Dacă se abandonează jocul fară a se fi terminat 5 nivele (sau multiplu de 5), utilizatorul poate continua peste o oră, de la ultimul nivel multiplu de 5 (ex.: dacă a abandonat la nivelul 22 va relua de la 20). Odată terminată o serie de 5 nivele, jocul oferă o recompensă în satoshi. În plus, la fiecare 100 de nivele există posibilitatea unui câştig mai consistent.

Al doilea mod de joc – Daily Mission – presupune o serie de 8 nivele disponibilă o dată pe zi. Utilizatorul poate câştiga satoshi după fiecare nivel terminat, însă dacă le termină pe toate 8 va avea un premiu mai mare.

Şi această aplicaţie efectuează plata în zilele de marţi, cu condiţia să fi adunat cel puţin 20.000 satoshi. Ce este însă interesant la aceste 4 aplicaţii este faptul că ele au fost create de către acelaşi developer, iar utilizatorii care le folosesc concomitent vor cumula recompensele din toate aplicaţiile, astfel fiindu-le mai uşor să colecteze suma minimă de plată, respectiv cei 20.000 satoshi.

În plus, toate 4 oferă periodic posibilitatea de a viziona scurte reclame, care aduc bonusuri suplimentare.

Claim Free Bitcoin

– este o aplicaţie uşor de utilizat, care oferă recompense la intervale de 15 minute. Utilizatorul are la dispoziţie 3 trageri la sorţi din nişte căsuţe cu satoshi de pe tablă. Premiile sunt de câteva zeci de satoshi, iar plăţile se efectuează după ce se colectează 20.000 satoshi.

BitMaker

– este o aplicaţie mai aparte, care vă poate aduce câştiguri atât în bitcoin cât şi în ethereum. Utilizatorul are la dispoziţie extrageri la fiecare 30 de minute, fiecare extragere reprezentând 500 de blocuri. Plata se efectuează când se colecţionează numărul de blocuri indicat pentru fiecare monedă. Acest număr variază în funcţie de preţul monedei. Pentru bitcoin de exemplu este necesar să se adune un număr de 1.850.000 blocuri.

Aplicaţia mai oferă varianta unui “fast charge”, utilizatorii putând efectua claim-uri la 10 minute timp de 2 ore, cu preţul a 1000 de blocuri plătite către aplicaţie.

Sfaturi şi concluzii

Toate aplicaţiile de mai sus sunt testate şi le puteţi folosi cu încredere. Ele efectuează plăţile la timp, nu conţin viruşi şi chiar pot ajuta la trecerea mai uşoară a timpului.

Există însă pe Internet şi aplicaţii mincinoase sau dăunătoare, care nu trimit plăţile sau care conţin malware. Acestea sunt într-un număr foarte mare.

Printre cele care sunt de evitat întrucât nu efectuează plăţile, putem enumera: Giftcoin, Claim Bitcoin, Bitcoin Faucet, Free Bitcoin Maker etc. Pe ultimele două le putem numi scam 100%, întrucât nu au efectuat niciodată plăţi şi atrag utilizatorii oferind recompense colosale (pentru faucet-uri) de 500 satoshi la 30 minute. Chiar şi aşa, ele au rezistat pe Google Play timp de 6 luni înainte de a fi blocate. Giftcoin şi Claim Bitcoin reprezintă o specie aparte – aceste aplicaţii au funcţionat ireproşabil timp de multe luni, chiar ani, apoi au sistat plăţile către utilizatori.

Iată că, în afara aplicaţiilor 100% scam ne putem lovi şi de unele aplicaţii cu o oarecare reputaţie care după un timp se transformă în scam.

Este dificil de realizat o listă completă a tuturor aplicaţiilor serioase şi a celor mincinoase, însă putem apela eventual la aceste site-uri pentru a ne edifica înainte de a instala ceva pe telefon: http://www.badbitcoin.org/thebadlist şi http://bitcoinscammer.com.

Cu speranţa că sfaturile de mai sus vă vor fi de folos, vă urăm spor la satoshi!