Termenul ”contract smart” nu are o definiție clară și împământenită în limbajul legal. Ideea a fost prezentată îndelung publicului, ca și componentă centrală a următoarei generații de platforme blockchain și ca și capabilitate cheie pentru orice aplicație practică pentru întreprinderi.

Contractele smart sunt definite în mare ca ”mașini autonome”, ”contracte între părți stocate pe blockchain” sau ”orice procesare care are loc pe un blockchain”. Multe dezbateri despre natura contractelor smart sunt doar concursuri între două terminologii aflate în competiție.

Definițiile diferite intră de obicei în una din două categorii. Uneori, termenul este folosit pentru a identifica o anumită tehnologie – cod care este stocat, verificat și executat pe blockchain. Să numim această definiție ”contractele smart-cod”. În alte cazuri, termenul este folosit pentru a se referi la anumite aplicații ale tehnologiei complementar sau ca substitut pentru contractele legale. Să numim această definiție ”contracte smart legale”.

Dacă folosim același termen pentru a desemna concepte diferite, ajungem să nu mai putem să răspundem la întrebări simple.

De exemplu. O întrebare care mi se pune adesea este ”care sunt capabilitățile unui contract smart?”

Dacă discutăm despre contractele smart – cod, atunci răspunsul depinde de capabilitățile limbajului folosit pentru a exprima contractul și de funcționalitățile tehnice ale blockchainului pe care operează.

Dar dacă întrebăm despre folosirea tehnologiei pentru a crea o înțelegere legaleă cu oblgații, sau un susbstitut pentru o înțelegere legală care crează obligații, atunci răspunsul depinde de mai mult decât caracteristicile tehnologice. Răspunsul depinde de doctrina legală existentă și cum instituțiile legale, politice și comerciale decid să trateze tehnologia. Dacă oamenii de afaceri nu au încredere în acestea, nici legislația nu le va recunoaște iar judecătoriile nu le pot interpreta, iar atunci nu va fi un ”contract” prea util.

Ar fi inutil să încercăm să schimbăm de pe-acum felul în care oamenii folosesc termenul. Cel mai probabil ne va rămâne să folosim termenul contract smart de acum înainte. De aceea deste esențial pentru toți cei interesați de spațiul blockchain să înțeleagă diferitele feluri în care termenul este folosit și să poată să distingă clar între ele.

Contractele smart ca și contracte smart – cod

Blockchainurile pot să ruleze un cod. Dacă primele blockchainuri erau create pentru a face un set restrâns de operațiuni simple – în principal tranzacții pentru un jeton asemănător monedelor – au fost dezvotlate tehnici care să permită blockchainurilor să creeze operațiuni mai complexe, definite în limbaje de programare dezvoltate.

Pentru că aceste programe se rulează pe blockchain, au caracteristici unice comparativ cu alte tipuri de software. În primul rând, programul în sine este înregistrat pe blockchain, ceea ce îi dă permanența caracteristică blockchainului și imunitatea la cenzură. În al doilea rând, programul în sine poate controla bunurile de pe blockchain – de exemplu, poate stoca și transfera sume de criptomonedă. În al treilea rând, programul este executat de blockchain, ceea ce înseamnă că se va executa mereu așa cum a fost scris și că nimeni nu poate interfera cu operațiunile sale.

Pentru dezvoltatori și alte persoane care lucrează direct cu tehnologia blockchain, termenul de ”contract smart” este folosit adesea pentru a se referi la acest cod blockchain. Veți vedea termenul folosit în documentația Ethereum, pe stackexchange și în articole înclinate spre tehnologie. Termenul a fost asociat în special cu proiectul Ethereum, al cărui scop principal este să fie o platformă pentru contractul smart – cod. Astăzi însă, termenul este folosit generic în comunitate pentru a face referire  la orice program complex care este stocat și executat pe blockchain.

Să numim aceste programe contracte ne ajută pentru că acel cod guvernează ceva important sau valoros. Facem eforturi să creăm un contract cu obligații impuse atunci când este important să putem să impunem acei termeni. În aceeași măsură, folosim contractul smart-cod atunci când codul controlează ceva important, cum ar fi bani sau identitate.

Acestea fiind spuse, codul contractului smart nu trebuie să se asemene cu nimic din ceea ce am vedea ca un ”contract”. Codul ar putea să fie articulat ca o tranzacție financiară condiționată (”trimite 1BTC de la Alice la Bob pe 1 iulie 2016”), dar poate să fie o aplicație de guvernare care controlează permisiunile contului (”dacă Alice a votat DA, eliminați drepturile de vot ale lui Bob asupra aplicației X și notificați următoarele conturi…”).

În multe cauzuri, codul contractelor smart nu este folosit în mod izolat, ci ca o piesă mică într-o aplicație mai mare. Chiar și DApp, DAO sau alte aplicații bazate pe blockchain sunt construite folosind cod de contract smart pentru a face operațiunile pe blockchainul ales. Orice aplicație Ethereum despre care ați citit până acum – ca Augur, Slock.it sau Boardroom – este făcută din cod de contract smart.

Imperfect, induce în eroare și uneori învechit

Termenul are parte de multe critici. Faptul că ne bazăm pe metafora de ”contract” induce în eroare pentru că subliniază o singură formă de utilizare, îngustă. Termenul nu captează una dintre capabilitățile cheie ale programelor blockchain – faptul că au un fel de agentură independentă.

Programele de contracte smart pot în sine să mențină balanța criptomonedei sau chiar să controleze alte programe de contracte smart. Odată create, se pot comporta autonom atunci când trebuie să facă o acțiune. Din acest motiv, mulți preferă termenul de ”agent inteligent”, analog cu conceptul mai general de agent de software.

În cele din urmă, utilizarea acestui termen ar putea pur și simplu să dispară pe măsură ce tehnologia blockchain se maturizează.

Dezvoltatorii vor folosi cel mai probabil un limbaj mai clar (”hai să vedem codul tău solidity”) sau platforme (”aplicația noastră rulează pe Eris.db”), în loc să folosească termeni generici care ar putea să descrie orice operațiune complexă pe un blockchain.

Capabilitățile și scopul contractelor smart-cod față de alte coduri ar putea să devină clare din context, fără să fie nevoie să folosim o analogie neîndemânatică cum ar fi ”contract”. S-ar putea să se ajungă să vorbim în același fel în care vorbim azi despre HTML și Java, fără să trebuiască să ne gândim că acela din urmă este limbaj ”markup”, care joacă un rol diferit de Java.

Contractele smart ca și contracte smart legale

În rândul celor care lucrează în finanțe sau avocatură, termenul de contract smart este citit destul de diferit față de definiția pe care am dat-o mai devreme.

”Contractul smart” în acest caz se referă la o anumită utilizare a codului de contract smart – o metodă de a folosi tehnologia blockchain ca fiind complementară sau pentru a înlocui un contract legislativ existent. Folosirea codului pentru a articula, verifica și impune o înțelegere între două părți. Un contract smart legal.

Aceste contracte smart legale ar fi cel mai probabil o combinație între contractul smart-cod și mai mult limbaj legislativ tradițional. De exemplu, închipuiți-vă un furnizor de bunuri care face un contract smart cu retailerul. Termenii plății ar putea să fie definiți în cod și executați automat atunci când se face furnizarea. Dar retailerul ar putea să insiste ca acest contract să includă o clauză de indemnizație, prin care furnizorul este de acord să indemnizeze retailerul pentru cazurile în care anumite produse sunt trimise înapoi la garanție. Nu are sens să reprezentăm această clauză prin cod, pentru că nu este ceva ce se poate auto-executa – trebuie interpretată și impusă de judecătorie în caz de litigiu.

Acordurile comerciale sunt pline de clauze care protejează părțile de diverse răspunderi legale, iar acecstea nu sunt întotdeauna potrivite pentru a fi reprezentate și executate prin cod, ceea ce înseamnă că acestea vor avea nevoie (cel puțin pentru viitorul apropiat) de un amestec de cod și limbaj natural.

Aceasta este ideea de bază din spatele sistemului cu integrare duală de la Eris Industries, propunerea lui Primavera de Fillipi numită ”Cadru legislativ pentru tranzacțiile pe registru cripto” și sistemul Corda de contracte smart de la R3.

Ar putea contractele smart să fie considerate ca putând fi impuse legal? Probabil. În ciuda a ceea ce cred mulți, condițiile în care un acord poate reprezenta contract impus legal sunt flexibile și acordate cu relația de bază dintre părțile contractului, nu dependentă de forma pe care o ia contractul. Orice, de la un acord verbal la o conversație pe email poate deveni un contract legal dacă se găsesc elementele de bază ale unui contract.

Multe tipuri de contracte, multe forme de

Categoria contractelor smart legale este complicată prin faptul că sunt multe tipuri de contracte în lume, dintre care doar câteva sunt candidați evidenți pentru contractele smart. Un contract legal poate să însemne orice de la o înțelegere verbală ca cineva să îți zugrăvească casa până la un derivativ tranzacționat electronic în piețele financiare.

De la începutul lui 2015, cazurile de utilizare care atrag cel mai mult atenția sunt contracte smart legale ca isntrumente financiare smart, cum ar fi acțiunile, obligațiunile sau contractele de derivative. Articularea acestor contracte în cod ar putea să permită piețelor financiare să devină mai automatizate și să simplifice multe sisteme intensive din punct de vedere al proceselor legate de trading și instrumente financiare.

Aceste instrumente financiare smart nu există la scara la care este nevoie, chiar dacă mulți oameni lucrează să le construiască. R3 a anunțat recent platforma Corda, făcută să faciliteze acest tip de contract smart. Digital Asset Holdings a achiziționat de curând Elevance, o firmă elvețiană care a dezvoltat o cale pentru a modela acordurile financiare prin cod. În luna aprilie, Barclay a dezvăluit detaliile unei scheme, în cooperare cu R3, pentru a reprezenta acorudrile ISDA în cod de contract smart.

Instrumentele financiare sunt doar un tip de contracte care ar avea de câștigat de pe urma codului blockchain. Pe măsură ce tehnologia se maturizează, alte domenii – proprietatea intelectuală, piața imobiliară – ar putea să fie stocate și tranzacționate pe sisteme blockchain. Pe măsură ce noi tipuri de bunuri ajung în blockchain, acordurile folosite pentru a guverna aele bunuri în lumea de azi ar putea să beneficieze de pe urma analogurilor bazate pe blockchain.

Alternative la acordurile legale tradiționale

Mulți implicați în tehnologia blockchain văd posibilități mai ample. Mai degrabă decât să imite sau să complementeze contractele legale pe care le folosim astăzi, poate codul contractelor smart ar putea fi folosit pentru a facilita noi tipuri de aranjamente comerciale.

Am putea considera acest caz ca fiind o a treia definiție a termenului – folosirea codului de la contractele smart pentru a crea forme noi, alternative de înțelegeri care sunt utile comercial. Să le numit contract smart alternative.

Această abordare are o vedere mai largă a problemei din lumea reală rezolvată de contracte. Comerțul depinde de indivizi capabili să formeze înțelegeri stabile, previzibile. Contractele, împreună cu un sistem legal puternic, sunt principalul mecanism pe care îl folosim pentru a da o formă motivației părților până în punctul în care au suficientă încredere în relația lor pentru a se implica în afaceri riscante de tranzacționare.

Dar poate că înțelegerile legale nu sunt singura soluție pentru această problemă generală. Codul de contracte smart oferă un nou set de unelte pentru a articula și impune termeni și pot fi folosite pentru a crea sisteme de impulsionare care ar putea să fie suficiente pentru a crea relații comerciale.

Cea mai discutată oportunitate de acest tip este comerțul de la mașină la mașină. Ecosistemul în creștere a dispozitivelor smart – în special a acelora care sunt într-un fel sau altul autonome – va avea nevoie în cele din urmă de o metodă de a se implica în interacțiuni comerciale de bază. De exemplu, o mașină de spălat care își cumpără singură detergent sau o mașină care poate să plătească pentru alimentare.

Pentru aceste tranzacții, este încă nevoie de un nivel minim de încredere pentru a fi viabile comercial, dar sunt nepotrivite pentru contractele legale, care sunt scumpe prin comparație și pentru care e nevoie să se implice terți din domeniul legal, cum ar fi o firmă sau o persoană. Contractele smart alternative ar putea să permită existența unui nou tip de comerț între calculatoare, mașini, telefoane și electrocasnice.

Cel mai probabil există – sau vor exista – alte tipuri de interacțiuni comerciale care nu sunt potrivite pentru contractele tradiționale legale. Noi piețe devin dintr-o dată posibile cu ajutorul tehnologiei, dar sunt prost servite de uneltele legislative care inovează lent și nu se adaptează.

Contractele smart alternative ne-ar putea face să întindem mai mult plaja încrederii, mai rapid, dincolo de brațul legal, în care se pot face noi forme de comerț care până astăzi nu erau posibile.

Concluzia

Lipsa unei terminologii clare în acest domeniu este din păcate o realitate. Aceia dintre noi care lucrează în spațiul blockchain ar trebui să fie atenți la felul în care termenul este folosit în diferite comunități și să se pregătească să întrebe o serie de întrebări enervante, dar necesare, care să clarifice situația atunci când sunt întrebați despre natura și potențialul contractelor smart.

Utilizările diferite ale termenului ilustrează o provocare mai largă în industria noastră. Natura interdisciplinară a tehnologiei blockchain și contractele smart în special, îi face pe oameni să vadă tehnologia ca aparținând disciplinei lor în primul rând.

Avocații se uită de multe ori la contractele smart și văd înțelegeri legale ușor îmbunătățite, fără să aprecieze potențialul mai mare al codului blockchain de a merge dincolo de lege.

Dezvoltatorii pe de altă parte se uită la contractele smart și văd posibilitățile nelimintate ale programului, fără să aprecieze subtilitățile și realitățile comerciale reflectate în înțelegerile legale tradiționale.

Ca în orice domeniu interdisciplinar, trebuie să învețe unii de la alții.