Banii sunt o invenție inteligentă care eficientizează schimburile. Trocul, care la nivel de comunitate mică ar putea încă să funcționeze, la nivel industrial sau pentru volume mai mari este ineficient, așadar era nevoie  de un obiect simbolic, comod de folosit și cu o singură utilitate – aceea de a fi schimbat pentru absolut orice produs de pe piață.

Banii au fost impuși pe piața de schimb de către autorități și trebuiau gândiți în așa fel încât să îndeplinească câteva condiții de bază – să fie mai rezistent în timp decât alte materiale existente, dar să nu poată avea și alte utilități mai benefice, să fie ușor de identificat pentru a nu se putea falsifica monezile, să fie ușor de stocat și să aibă valoare simbolică, să nu poată fi refuzat de comercianți.

Poate că nu ne gândim suficient de mult la cât de inteligenți au fost banii încă de la primele monede de aur emise.

• Au fost la început făcuți din metale prețioase, adică metale…inutile. Din aur sau argint nu se făceau cele mai bune arme ori armuri, pentru că densitatea și duritatea metalului este mult mai mică decât a fierului.
• Aurul este suficient de rar și ușor de identificat față de alte metale datorită culorii distinctive
• Aurul nu ruginește, așadar poate să servească ca și podoabă. Pentru oamenii puternici din comunitate era util să își arate statutul.
• Imprimeul de pe monedă era fie figura conducătorului, a unor zeități sau alte simboluri puternice. Astfel, oamenii nu puteau să refuze să primească bani la schimb pentru bunurile pe care le produceau pentru că ar fi reprezentat un afront adus ideii reprezentate.

Sunt doar câteva exemple iar lista poate continua. Un lucru este clar – toate aceste aspecte au fost bine gândite înainte ca banii de aur să fie impuși pe piața de schimb.

Important de reținut este că banii au fost impuși de către autorități maselor și că au creat o cascadă a puterii. Cei din vârful piramidei stabileau cursul de schimb, emiteau monede și hotărau cu cât pot ei înșiși cumpăra serviciile, efortul, sănătatea și viața unui om. Practic, banii le confirmau faptul că au putere de decizie în orice problemă, fără să producă nimic altceva decât niște obiecte simbolice și inutile. Practic, într-o perioadă măcinată de războaie, se punea puterea în mâinile războinicilor. Cea mai eficientă variantă de a face rost de bani era extinderea teritoriului în zone în care se poate mina aur, cucerirea altor civilizații care ar putea avea acces la aur și așa mai departe. Așadar, legătura dintre bani și război a fost încă de la început evidentă. Împărații, regii și conducătorii nu produceau altceva decât războaie. Practic, creau problema – lipsa de siguranță pentru omul de rând – iar apoi vindeau rezolvarea – protecție din partea propriei armate pe care o plăteau cu bani. Războiul care asigura pacea (în mod paradoxal) și abundența rămânând cel mai important lucru produs de cei mai mari conducători pe lângă legi (în bună parte acestea asigurând printre altele și diferența de clase).

Ideea era deci ca marii conducători să aibă o formulă de a-și extinde și mai mult puterea prin războaie.

Lucrurile nu s-au schimbat cu mult de-a lungul istoriei.

Autoritatea, în mâinile producătorului

Ceea ce face moneda bitcoin este să inverseze piramida, în speranța că se va face un schimb decisiv de forțe. Autoritatea care impune moneda nu ar mai fi astfel guvernul, conducătorii care produc legi și ocazional războaie de cucerire, ci omul de rând, producătorul efectiv de bunuri. Nu mai există o autoritate emitentă care decide care sunt banii care trebuiesc acceptați și nici o forță centralizată în mâinile unui număr restrâns de oameni care nu fac altceva decât să tranzacționeze acei bani în speranța că îi va înmulți. Nimeni nu mai poate lua decizii prin care să manipuleze piața. Este un ideal senzațional, dar funcționează?

Banii au funcționat pentru că un grup restrâns de persoane a reușit să se coordoneze și să îi impună cu forța militară. Trebuie însă să acceptăm că forța cetățeanului este la fel de mare. Omul de la baza piramidei, producătorul, este cel care susține economia. Întrebarea este – pot oamenii de rând să se coordoneze la fel de bine ca autoritățile și să impună felul în care se fac tranzacțiile, să decidă el însuși ce înseamnă valoarea?

Îmi place să cred că da. Că dacă economia va fi condusă de jos în sus, valoarea principală o va constitui produsul obținut prin muncă și piesa de schimb va deveni un obiect, tot simbolic, dar pe care îl produce comunitatea în funcție de propria disponibilitate și dorințe, în loc să fie dorința de expansiune a unui număr mic de oameni care șantajează cetățenii și le impune o taxă de protecție.

Așadar, el poate să decidă ce primește la schimb pentru produsele lui. Pe lângă faptul că este obligat să accepte banii susținuți de aur, nimeni nu îl împiedică să accepte și trocuri ori produse (să nu uităm că o parte din legislația globală consideră moneda bitcoin un bun, un produs).

Cineva poate să decidă să îți facă proiectul pentru casă în schimbul unor servicii de consultanță sau pur și simplu pentru că sunteți prieteni, dar prietenia nu poate deveni o formă de schimb la nivel global (ca să nu mai spunem că poate fi falsificată relativ ușor). Poți schimba un apartament în centrul orașului pentru o casă la periferie. Așadar, trocuri și schimburi pot fi făcute. De la asta pornește totul – disponibilitea de a accepta altceva decât bani pentru ceea ce ai de oferit. Ceva ce tu, ca cetățean, poți să produci la rândul tău.

Autor – Mădălina Murărescu