Autoritățile chineze au interzis ICO-urile pe teritoriul țării. Unele dintre companiile blockchain au fost afectate și au trebuit să își schimbe activitățile de zi cu zi. Altele au continuat cu planurile pe care le aveau de la început și sunt de părere că măsurile luate de chinezi sunt doar o piedică temporară care va face ca industria să se mai curețe.

Doar o mică piedică

Anthony Diioro, director și fondator la Jaxx spune că interdicția în China nu este decât o mică piedică pentru tehnologiile descentralizate oricum în creștere.

Diiorio spune că orice încercare de a  opri schimburile de valori dintre indivizi și de a le pune restricții într-o societate interconectată ca a noastră va avea succes pe termen lung.

”Informația se vrea liberă, iar valorile sunt tot o formă de informație, 1 și 0. Țările și guvernele care vor să restricționeze fluxul de valori, să îi pună granițe, vor pierde oportunități importante. Vor pierde ocazia să dezvolte noi sectoare și să descopere feluri noi prin care pot crea valoare.” A spus acesta.

A concluzionat spunând că, în timp, țările și guvernele care sunt guvernate prin ”frici” le vor aduce multe dezavantaje cetățenilor.

Interzicerea ICO-urilor în China, o privire în viitor

Schimbul de criptomonede CryptoPay merge mai departe cu activitățile pe care le-a plănuit.

George Basiladze, director la CryptoPay, a spus că privește lucrurile în perspectivă și vede mai departe de circumstanțele prezente. Spune că interdicția din China este doar o piedică terporară care nu ar trebui să îi distragă pe cei din industrie de la planurile pe termen lung.

”Viitorul este foarte luminos când vine vorba despre plăți și servicii financiare per total. De zeci de ani se lucrează cu sisteme vechi. Am ajuns într-un punct în care nu mai este eficient să continuăm așa. Apariția blockchainului urmează acum să deșire sistemele complexe care au fost construite peste ani și să ofere o structură cu adevărat sigură, imuabilă și scalabilă. Este un lucru care nu s-a mai făcut până acum” a spus Basiladze.

Efectul negativ asupra piețelor

Valentin Preobrazhenskiy, director la LAToken, vorbește despre reacția firmei la noua situație. A pus activitățile legate de China pe pauză.

”Urma să participăm acolo la o conferință blockchain și la întâlniri. Ne-am anulat însă vizita și evenimentele în China. Nu mai acceptăm contribuții din partea cetățenilor chinezi și a rezidenților în acest moment. Totuși, interdicția din China nu schimbă cu nimic activitățile în alte țări. Vom continua să vindem monedele, așa cum am plănuit.

Preobrazhenskiy recunoaște că negativitatea generată de evenimentele din China se simte pe piață. Prețul bitcoin și-a revenit repede, dar ethereum, cea mai populară criptomonedă pentru ICO-uri, este încă jos. Există temeri pe piață că și alte operațiuni cu criptomonedele vor fi interzise în China de autorități.

Mai există și temeri că vor urma alte reglementări după decizia chinei și că în loc să se reglementeze, vânzările de jetoane vor fi interzise cu totul.

Preobrazhenskiy spune că pe lângă faptul că a oprit activitățile în China, a introdus un formular de reprezentare, care îi oprește cu totul pe investitorii chinezi să investească.

Tone Vays, consultant și cercetător blockchain a spus că din moment ce este din ce în ce mai probabil că în China ICO-urile vor fi interzise, probabil că vor începe să ceară licențe și de la schimburile de bitcoin.

Vays a spus că nu se așteaptă ca situația să afecteze bitcoinul pe termen lung, dar că interdicția va pune presiune pe ethereum

”Cred că tot mai multe țări vor lua exemplul Chinei când vine vorba de interzicerea ICO-urilor, pentru că este o formă de finanțare nereglementată și cele mai multe țări au legislație care să prevină astfel de activități. Din păcate pentru ethereum, acesta nu are altă utilitate decât să fie o platformă pentru ICO-uri”

Două fețe ale monedei

Alți participanți la piață sunt încrezători. S-a vorbit mult despre felul în care aceste organizații ar putea să aibă legătură cu felul în care bitcoinul și în general piața cripto au reacționat în trecut la astfel de reglementări.

Simon Dixon, director la BnxToTheFuture a spus:

”Interdicția într-o țară înseamnă oportunități pentru alta. Am văzut lucrul ăsta cu ochiul liber când Japonia a preluat conducerea pieței bitcoin din Asia  după ultimele intervenții ale autorităților chineze. S-a văzut felul în care Republica Populară Chineză și-a schimbat atitudinea față de bitcoin după ce au văzut ce impact are în Japonia. Mă aștept că se va întâmpla la fel și cu ICO-urile”.

Cu toate acestea, Dixon notează că această interdicție răcorește piața supraîncălzită, care avea oricum nevoie să se întoarcă la valorile reale, fundamentale. Crede de asemenea că guvernul chinez își va modifica politicile odată ce își fac timp să gândească o abordare corectă pentru ICO-uri pe viitor.

Și Kaushik Ghosh, consultant la Blockchain, crede că guvernele nu vor pune o barieră la dezvoltarea aplicațiilor blockchain. Ghosh se așteaptă că interdicțiile să dispară și să fie înlocuite cu măsuri reale de prevenirea fraudelor.

Alte perspective

Faptul că guvernul și corpurile regulatorii își pun probleme în legătură cu ecosistemul bitcoin poate fi analizat din două perspective.

Una ar fi că guvernul se comportă ca un corp consultativ pentru cetățeni și încearcă să îi protejeze de proiectele nesănătoase. Cea de a doua ar fi că guvernul este tot mai interesat de ce se întâmplă în ecosistemul cripto. A doua situație este un semn bun pentru susținătorii criptomonedelor, dacă ne gândim la subiectul adopției.

Mark Morris, fondator al token.farm, crede că restricțiile pe care oficialii le aplică monedelor digitale sunt un semn bun. Spune că mișcarea este vie, puternică și că amenință garda veche.

Morris notează că acest lucru poate să fie comparat cu anumite țări în care cetățenii sunt motivați să își mute banii în alte jurisdicții pentru a-i proteja. Spune că ideea în sine nu este deloc nouă, doar că de data asta vehiculul este criptomoneda, prin protocolul blockchain.