Potrivit unei analize realizate de Wall Street Journal, peste 15% dintre ICO-uri ar trebui să îi pună pe gânduri pe investitori.
Specialiștii au analizat peste 3.300 de proiecte lansate în 2017 și 2018, care au strâns fonduri prin intermediul unui ICO. Aceștia au concluzionat că 513 dintre acestea sunt probabil plagiate, își pun fondatorii inițiali într-o lumină nefavorabilă, sau promit profituri nerealiste.
Un număr însemnat de proiecte cripto ridică semne de întrebare
Reporterii Wall Street Journal au utilizat platformele ICOBench.com, ICORating.com și Tokendata.io pentru a expune cazurile de plagiat. Ei au analizat 3.300 de whitepapers și au descoperit că 10.000 de propoziții s-au repetat în prezentări. De asemenea, au identificate proiectele în care nu sunt menționați membriii echipelor și pe cele care conțin fotografii împrumutate de pe internet.
Unul dintre cele mai importante semnale de alarmă pentru investitori este lipsa de informații despre membrii echipei. Acesta ar trebui să fie primele detalii pe care investitorii ar trebui să le verifice.
Pentru a găsi promisiuni de câștig “improbabile”, fișele tehnice ale proiectelor au fost verificate cu ajutorul cuvintelor cheie ca: “profituri mari” sau oferte “de nerefuzat”.
Dintre cele 513 proiecte, 30 sunt deja în atenția autorităților responsabile pentru supravegherea activităților financiare. Peste jumătate dintre site-urile asociate sunt acum indisponibile.
Reporterii au încercat să contacteze proprietarii tuturor celor 513 site-uri, fără a avea prea mult succes.
Rezultatele Wall Street Journal
nu ar trebui să surprindă, dacă luăm în considerare alte rapoarte recente de pe piața ICO. Autoritățile de supraveghere și-au intensificat verificările și au luat măsuri împotriva proiectelor frauduloase.
Multe ICO-uri au dat greș. Au existat companii care au profitat de noul model de finanțare pentru a lansa proiecte cu nivel scăzut de credibilitate. Multe alte proiecte au fost demascate ca fiind escrocherii.
Forrester Research a găsit că cele mai multe ICO-uri, s-au chinuit să producă rezultate sau să se pregătească adecvat pentru o piață în declin.
SEC a pus în aplicare un număr mare de programe pentru închiderea ICO-urilor
Începând cu luna mai, autoritățile de reglementare din Canada și SUA au lansat operațiunea “Cripto Sweep”. Principala justifiare a fost că frauda este foarte răspândită în ecosistemul ICO.
Recent, SEC a solicitat ajutor internațional, având în vedere că majoritatea sponsorilor ICO se află în afara Statelor Unite dar oferă oportunități de investiții în țară.
Pentru SEC, măsurile recente au vizat și celebrități care au promovat escrocherii ICO, acordând amenzi și alte acțiuni
Schimbări în 2019?
Cu toate acestea, există numeroase proiecte foarte bune care au fost finanțate prin intermediul ICO. Două exemple ar fi Waves și Brave Browser, care au lansat produse de succes.
Escrocii există în toate tipurile de categorii de investiții la modă, nu doar cripto.
Președintele SEC, Jay Clayton, a primit critici în ultimele săptămâni că abordarea sa severă restricționează inovația. Există speranțe că în 2019 se va găsi un echilibru, că proiectele credibile vor continua să inoveze și că supravegherea intensivă va descuraja ofertele frauduloase.
Datorită atenției sporite din partea autorităților de reglementare, multe companii cripto au optat să utilizeze alte metode de finanțare în afară de ICO. Ele încearcă să obțină finanțare prin intermediul unor rute tradiționale de finanțare privată și de capital de risc. Altele caută un nou model, oferta de tokenuri security (STO), care încearcă să se conformeze la legislația existentă.