În ultimul an, contractul smart a primit atenție reînnoită în cercurile legale și de afaceri.

Contractul smart, evolutia tehnologiei. Avansul în tehnologia blockchain i-a făcut pe unii să creadă că în curând contractele smart ar putea să ofere alternative acordurilor comerciale și financiare tradiționale. Ceea ce ar avea rezultate devastatoare pentru sectorul legal și financiar. Entuziasmul ar putea să fie prematur, însă profesioniștii din domeniul legal rămân în mare parte ignoranți în ceea ce privește importanța acestei tehnologii emergente și implicațiile pe termen lung asupra profesiunii lor.

În acest context, termenul de contracte smart se referă doar la utilizarea codului de calculator pentru a articula, verifica și executa un acord între părți. În timp ce un contract tipic este scris folosind limbaj natural, termenii unui contract smart sunt exprimați în cod, similar cu limbajele de programare ca javascript sau HTML.

Contractul este apoi executat de un calculator, ținând cont de condițiile acordului și de un set de input definit. Contractul smart își impune proprii termeni.

Cititorii familiarizați cu tehnologia blockchian știu că termenul de contract smart este adeseori folosit într-un sens mai general, cu referire la orice cod sau program care operează pe blockchain. Cu toate acestea, în acest articol, ne concentrăm pe sensul mai îngust descris mai sus – folosirea codului în loc de acorduri contractuale tradiționale între două părți.

Originile contractului smart

Termenul de contract smart a fost pentru prima oară popularizat de omul de știință Nick Szabo în lucrarea sa din 1997, ”Ideea de contracte smart”. Automatul de cafea, după cum spune în lucrare, este cea mai simplă formă de contract smart – un dispozitiv mecanic făcut să transfere proprietatea asupra unui bun (o cafea) atunci când se introduce un anumit input definit (1-2 lei). Pentru că aparatul în sine ”controlează” proprietatea – fiind fizic sigilat – este capabil să impună termenii contractului.

Extinzând conceptul, Szabo sugerează că acel cod de calculator ar putea să fie folosit în locul dispozitivelor mecanice pentur a face mai ușoare tranzacții mai complexe de proprietate digitală. Mai degrabă decât transferarea proprietății asupra unei cafele, un contract smart ar putea să transfere proprietatea asupra unui imobil, acțiuni sau proprietate intelectuală. Programul ar defini ce fel de input este necesar pentru ca acel contract să se execute – lucruri ca plățile, voturile unei comisii de membri sau orice altă condiție care poate fi exprimată prin cod.

Gândiți-vă la un contract de tipul basic options. Un contract basic options permite propiretarului să cumpere o anumită securitate la un anumit preț. În exemplul nostru, Alice cumpără un options contract inteligent de la bob. Contractul îi permite lui Alice să cumpere 100 de acțiuni de la Acme SRL de la Bob, pentru un preț predefinit de 50$ per acțiune. Contractul are o dată de expirare, după care Alice nu mai poate să cumpere acțiunile la prețul definit.

Exprimat în pseudo-cod, un contract options smart ar putea să arate în felul următor:

contract Option {

strikePrice = $50

          holder = Alice

          seller = Bob

          asset = 100 shares of Acme Inc.

          expiryDate = June 1st, 2016

function exercise ( ) {

                   If Message Sender = holder, and

                   If Current Date < expiryDate, then

                             holder send($5,000) to seller, and

                             seller send(asset) to holder

                     }

În prima secțiune, opțiunile contractului smart definește termenii relevanți – bunul de bază, prețul pentru acord, identitățile fiecărei părți implicate și data expirării. Apoi, o funcție pe care am numit-o exercitare permite proprietarului să dea drumul cumpărării unor acțiuni la prețul definit, în orice moment înainte de data de expirare.

Funcția verifică întâi să vadă dacă entitatea care îl pune în funcțiune („Message Sender”-ul) este deținătorul, iar apoi verifică să vadă dacă contractul se încadrează înainte de data expirării.

Dacă ambele trec de verificare, atunci contractul smart se execută automat transferând bani de la deținător la vânzător, și bunuri de la vânzător la deținător, conform termenilor contractului.

Două provocări

Până de curând, contractul smart era cu puțin mai mult decât o teorie. În general, erau două provocări fundamentale despre care trebuia să se discute înainte ca acesta să poată fi folosit în lume areală.

1. Cum ar putea controla efectiv contractul smart bunuri reale în așa fel încât să impună un acord? Un automat de cafea, pentru a ne întoarce la exemplul lui Szabo, controlează proprietatea, sigilând-o fizic în interiorul aparatului. Cum ar putea însă codul să facă același lucru?

În options contract-ul de mai sus, funcția exercitată transferă bani și bunuri între două părți. Poate un program de calculator să controleze bunuri din lumea reală, ca banii și acțiunile?

2. Ce fel de calculator poate fi investit cu încredere pentru a executa contractul smart și termenii săi într-un fel în care ambele părți să poată să se bazeze pe el? Părțile nu trebuie doar să cadă de acord asupra codului contractului lor, dar și caclculatorul care interpretează și execută acel cod. Ar trebui cel puțin să existe un standard comun acceptat, care să fie folosit într-un fel care poate fi verificat de ambele părți – în mod ideal, fără să li se ceară părților să inspecteze fizic calculatorul luat în discuție.

Și așa ajungem la blockchain

În ultimii câțiva ani, au apărut soluții pentru ambele probleme. Cercetarea nou apărută și dezvoltarea din jurul tehnologiei blockchain ar putea să ofere o bază pentru a face contractele smart o realitate în viitorul apropiat.

Prima utilizare a tehnologiei blockchain a fost moneda digitală bitcoin, popularizată de creatorul său misterios și de creșterea bruscă de preț de la sfârșitul lui 2013. În ultimii câțiva ani, blockchainul care se află la baza monedei a fost studiat intens și adaptat să își lărgească utilizarea dincolo de simple monede digitale. Startup-urile, comunitățile open-source și instituțiile financiare mari îmbunătățesc și lărgesc tehnologia cu scopul ca într-o bună zi să o folosească pentru a ușura schimbul bunurilor digitale.

Blockchainul este o bază de date autoritativă. Este o bază de date care, în virtutea felului în care este menținută și updatată are mari proprietăți de încredere. Blockchainurile nu sunt controlate de o singură parte. Nu există o singură companie, organizație sau persoană care să aibă în cele din urmă controlul asupra blockchainului.

Mai degrabă decât asta, blockchainul este menținut, updatat și securizat de o rețea de calculatoare participante.

Fiecare calculator ține o copie clară a bazei de date blockchain, și fiecare copie se sincronizează cu altele printr-un sistem de reguli impuse criptografic numite algoritm de consens.

În mod crucial, blockchainurile sunt baze de date append-only, ceea ce înseamnă că odată ce informația este adăugată în mod valid, nu mai poate fi eliminată niciodată. Fiecare update la blockchain este securizat de un proces criptografic cunoscut ca funcție hash, care permite rețelei să detecteze și să respingă orice încercare de a distribui și de a edita copia bazei de date.

În acest fel, blockchainurile formează fundația pentru înregistrarea și transferul bunurilor care sunt în totalitate digitale.

Pentru că blockchainul este în permanență sincronizat, există doar o singură inregistrare a proprietății general valabilă, lucru esențial pentru a preveni că cineva cheltuie de două ori un bun, trimițându-l către mai multe părți în același timp, problemă care afecta încercările precedente de a crea bunuri digitale. Pentru că este imposibil să editezi un blockchain odată ce acesta  ost updatat conform, părțile au încredere garantată matematic că înregistrarea proprietății lor va persista și pe viitor.

Soluții emergente

Deși tehnologia este încă în stadiul incipient, mulți cred acum că dacă blockchainurile pot să creeze o platformă sigură pentru schimbul valorilor digitale, ar putea să rezolve două provocări fundamentale pentru contractul smart.

În primul rând, contractul smart are nevoie de o metodă pentru ca un cod de calculator să controleze bunuri reale. Autorizând bunurile în totalitate digitalizate, blockchainurile fac posibilă exercitarea controlului asupra proprietății de către cod. Pe un blockchain, controlul asupra unui bun înseamnă controlarea unei chei criptografice care corespune bunului în chestiune, mai degrabă decât orice obiect fizic.

Așadar, în exemplul nostru de mai sus, opțiunile contractului smart ar putea să aibă în sine control asupra bunurilor ce stau la baza acestuia, mai degrabă decât să fie deținută funcția de un agent împuternicit. Când este reclamată funcția de exercitare, codul de operațiune ar transfera bunurile fără să aibă nevoie de asistență umană.

În al doilea rând, contractul smart are nevoie de un calculator de încredere care să execute termenii contractului. Acesta este blockchainul în sine. Blockchainurile care au fost dezvoltate în ziua de azi nu sunt doar baze de date, ci calculatoare distributive care pot să execute cod cum ar fi înregistrarea proprietății asupra unui bun.

Exemplul nostru de smart option ar fi în sine uploadat și stocat pe blockchain și ar fi executat de blockchain atunci când este instruit să o facă.

Aceleași proprietăți care fac blockchainurile ideale pentru înregistrarea proprietății bunurilor le face ideale pentru executarea contractelor smart. Odată ce codul contractului este uploadat și înregistrat pe blockchain, părțile implicate pot avea încredere că acel contract nu poate fi alterat și că va performa după așteptări.

Urmează să vedem impactul pe care îl va avea contractul smart

Contractele smart pe blockchain ar putea să fie mai aproape decât ne așteptăm.

Băncile, schimburile și alte instituții financiare dezvoltă în mod activ tehnologiile blockchain care le vor permite să stocheze și să tranzacționeze bunuri reale prin sistemele blockchain. Nasdaq, în parteneriat cu startupul Chain, au dezvoltat și început teste pentru platformele de tranzacționare a echităților pe piața privată.

Un blockchain open-source de generația următoare numit Ethereum are ca scop să devină fundația pentru noua industrie într-un comerț descentralizat netradițional. Un consorțium de 43 de bănci care lucrează cu firma blockchain R3 au început să lucreze la o platformă pentru industrie partajată bazată pe tehnologia blockchain, creată special pentru a facilita acordurile financiare.

În decurs de câțiva ani, piețele financiare ar putea să tranzacționeze bunuri digitale în rețelele blockchain, termenii și condițiile acelor tranzacții fiind impuse de cod.

Impactul nu se va limita la contracte financiare, deși acestea sunt cele mai evidente utilizări. Pe măsură ce se dezvoltă tehnici care permit înregistrarea altor tipuri de proprietate și tranzacționarea lor pe blockchain, aplicația posibilă pentru contractul smart se poate multiplica.

Dacă devine folosit la scară mai largă, contractul smart ar putea să altereze natura tranzacțiilor corporatiste și comerciale. Avantajul programului care a revoluționat atâtea industrii ar ptuea să fie rulmentul pe care funcționează industria legală.

Reprezentarea termenilor contractuali în cod, mai degrabă decât în limbaj natural, ar putea să aducă claritate și predictibilitate acordurile. Contractul smart poate fi testat cu orice set de input – cu alte cuvinte, cu orice set de materiale pe care să le perceapă ca input – permițând avocaților de ambele părți ale afacerii să știe precis cum se execută contractul într-un rezultat posibil computațional.

În exemplul nostru simplu despre smart options, atât Alice și Bob pot să testeze contractul într-un mediu simulat, în care orice input posibil este testat. Deși nu este cazul într-un exemplu atât de simplu, imaginați-vă un contract cu mii de inputuri și sute de declarații de tipul dacă-atunci – așa cum se întâmplă frecvent în cazul unor acorduri financiare complexe.

Și acestea ar putea să fie testate cu toate tipurile posibile de input definite de cod. Analog cu felul în care dezvoltatorii fac debug pentru propriul cod testându-l în toate circustanțele posibile, avocații pot testa contractul, oferind fiecărei părți a afacerii o mai bună înțelegere a riscurilor – și poate chiar fiind nevoie de mai puține ore de muncă plătite.

Zdruncinarea sistemului, nu înlocuirea acestuia

Desigur, contractul smart nu va înlocui niciodată în totalitate legislația în limbaj natural.

Sunt multe tipuri de acorduri care nu pot fi niciodată exprimate în cod sau executate de un calculator – de exemplu cele care implică performanța umană mai degrabă decât schimbul unor bunuri.

Chiar și contractele auto-executate vor trebui în cele din urmă să facă referințe la termeni legali și concepte care să definească drepturile fiecărei părți dacă relația dintre ei duce la litigii.

Emergența contractelor smart va duce la o reevaluare a practicilor comune, pe măsură ce avocații și clienții, în aceeași măsură,descoperă ce tipuri de acorduri și termeni sunt mai potrivite pentru codare, care ar trebui lăsate limbajului natural și cum să se combine fiecare pentru a se prelua avantajele din ambele medii.

Deocamdată, contractul smart este încă science fiction, dar pentru prima oară avem o tehnologie care ar putea fi folosită pentru a le face utile în comerț. Chiar dacă poate că va trebui să mai așteptăm ziua aceea încă câțiva ani, profesioniștii din mediul legal ar fi înțelepți dacă ar ține cont de felul în care aceste inovații pot avea impact asupra afacerii lor.

Până în momentul în care contractul smart devine viabil, firmele legislative ar face bine să aibă niște avocați pe măsura lor.

Sursa – Josh Stark via CoinDesk