Categorii: Minare cripto

Elon Musk și Michael Saylor caută să combată influența Chinei pe piața de minare Bitcoin

Weekendul trecut, China a anunțat că va lua măsuri de reducere a operațiunilor de minare de Bitcoin, provocând o scădere masivă a prețului Bitcoin. Elon Musk și Michael Saylor au decis să profite de oportunitate și au organizat o întâlnire cu minerii de BTC din America de Nord. Planul este de a lansa o inițiativă pentru a utiliza energie regenerabilă în activitatea de minare de Bitcoin.

Autoritățile din China au anunțat vineri că doresc să reducă riscurile asociate cu utilizarea criptomonedelor de către public prin reducerea operațiunilor de minare din această țară. China găzduiește în prezent aproape trei sferturi din puterea de hash a rețelei Bitcoin, iar astfel de măsuri ale autorităților chineze ar putea forța minerii să se mute în alte regiuni. Ca urmare a acestor știri, Bitcoin a scăzut de la 41.000$ la 33.500$ în cursul zilei de vineri și ulterior la 31.000$ duminică seara.


Minerii de Bitcoin din America de Nord

CEO-ul MicroStrategy, Michael Saylor, are însă o investiție importantă în Bitcoin și relații apropiate cu CEO-ul Tesla, Elon Musk. Deoarece Elon este îngrijorat cu privire la consumul de energie al rețelei Bitcoin, Saylor a decis să organizeze o întâlnire cu minerii de Bitcoin din America de Nord.

La întâlnire au participat reprezentanți ai companiilor Argo Blockchain, Blockcap, Core Scientific, Galaxy Digital, Hive Blockchain, Hut 8 Mining, Marathon Digital Holdings și Riot Blockchain. Discuțiile s-au axat pe ideea de a lansa o inițiativă de creștere a utilizării energiei regenerabile în minarea de Bitcoin.

Pentru implementarea acestei inițiative a fost creat Consiliul de Minare Bitcoin (Bitcoin Mining Council), un grup de lucru care urmărește să promoveze transparența consumului de energie și să contribuie la la accelerarea inițiativelor de sustenabilitate la nivel mondial.

Piața cripto a reacționat pozitiv la această știre – prețul Bitcoin a recuperat rapid pierderile din weekend, urcând până apoape de 40.000$ în cursul zilei de ieri. În prezent, BTC se tranzacționează în jurul valorii de 38.800$.

TradingView – Aliatul tau in trading!

Celelalte criptomonede de pe piață au avut de asemenea de suferit în ultimele zilei, înregistrând scăderi de 40-50% în weekend. Ca și Bitcoin, altcoins au început să recupereze, cu creșteri între 10 și 45% în ultimele 24 de ore.

Susținătorii cripto rămân însă optimiști. CIO-ul Pantera Capital, Joey Krug, a comentat pe Twitter despre situația din China pe 21 mai, subliniind că nu este prima dată când această țară încearcă să împiedice dezvoltarea industriei:

”Pentru cei noi în domeniul cripto, acum suntem la jumatate de drum. Suntem în partea în care China „interzice” Bitcoin. Se întâmplă în fiecare ciclu (2013, 2017, 2021)”.

Ike

Postari recente

Exchangeul de criptomonede TOKERO lansează de azi programul de fidelitate TOKERO PRO!

De astăzi ai șansa să faci parte din TOKERO PRO, un club select, plin de… Citeste mai mult

3 săptămâni

5% din ETH disponibil a fost blocat în ETH2.0

Noua versiune PoS a rețelei Ethereum pare să evolueze cu pași rapizi. Conform ultimelor date,… Citeste mai mult

2 luni

Elizabeth Warren, crypto-sceptica Senatului american

Elizabeth Warren s-a dovedit a fi cea mai vocală crypto-sceptică din Senatul american. Într-o scrisoare… Citeste mai mult

2 luni

Leverage maxim de 20x pe Binance și FTX începând din această lună

Două dintre cele mai mai platforme de cripto au decis să impună limite când vine… Citeste mai mult

2 luni

Bitcoin recuperează temporar nivelul de 40.000$

În cursul zilei de ieri, prețul Bitcoin a crescut peste 40.000 de dolari pentru prima… Citeste mai mult

2 luni

Surse anonime: Amazon planifică să accepte plata cu BTC până la sfârșitul anului

O sursă nenominalizată citată de revista CityAM susține că gigantul de e-commerce Amazon va integra… Citeste mai mult

2 luni