Categorii: Portofele Bitcoin

Portofelele bitcoin – partea 6 – cum să creezi un portofel de hârtie

Portofelele de hârtie erau până de curând cea mai populară formă de stocare la rece, înainte ca portofelele hardware și softurile offline să ajungă pe piață.

Crearea unui portofel de hârtie 100% sigur cere ceva cunoștințe, un calculator offline sau un sistem de operare bootabil, un stick USB, o imprimantă personală și puțină răbdare.

Mai jos aveți un ghid pas cu pas pentru a crea portofelele de hârtie sigure.

Securitatea

Nu toate portofelele de hârtie sunt la fel. Există portofele de hârtie și există…portofelele de hârtie sigure. Dacă scopul vostru este să vă asigurați bitcoinii, atunci urmați acest ghid pas cu pas și luați-vă toate măsurile de precauție.

Unele imprimante de exemplu stochează date, iar aceste date ar putea să fie accesate de alții. Este o idee bună să folosiți o imprimantă dedicată sau o imprimantă offline, pentru ca datele portofelului de hârtie să nu poată să fie sparte sau furate.

Portofelele de hârtie, prin natura lor, sunt create folosind un generator de numere aleatorii pe calculator. Pentru asta trebuie să aveți un calculator în care să aveți încredere că va crea un număr cu adevărat aleatoriu.

Pentru a nu fi nevoiți să vă puneți baza doar pe calculator, puteți crea puțină entropie pentru portofelul de hârtie folosind un set de zaruri. Veți vedea pe parcursul articolului la ce mă refer.

Cum veți crea portofelul de hârtie?

Există o serie de unelte care pot face mai ușoară crearea unui portofel de hârtie. Cel mai popular dintre acestea este bitaddress.org, pe care îl vom folosi în acest exemplu.

(BitAddress este un tool open-source)

Mai întâi deschideți bitaddress.org în browser. Salvați pagina ca fișier HTML pe desktop, apoi mutați-o pe un stick USB, pe un calculator offline sau pe un sistem de operare bootabil.

Bitaddress poate fi folosit și online, dar pentru că vrem să creăm stocare la rece sigură trebuie să descărcăm fișierul sursă și să îl rulăm pe un calculator offline.

Folosind un sistem de operare bootabil, avem aceleași beneficii ca pe un calculator offline. Dacă vreți să faceți portofele de hârtie pentru prieteni, printați-le direct din bitaddress.org sau de pe un calculator online, dacă este vorba de sume mici stocate. Nu însă și pentru stocare sigură.

Deschideți BitAddress

BitAddress poate să creeze automat portofele de hârtie, folosind generatorul de numere aleatorii de pe calculator. Navigați pe tabul ”paper wallets” și veți putea să vă creați portofele de hârtie în serie.

Un portofel de hârtie arată cam așa

Dacă aveți încredere în generatorul de numere aleatorii, puteți să printați portofelul generat pe această pagină. Pentru că vrem să creăm cea mai sigură formă de stocare la rece posibilă, o să vă arătăm cum să generați singuri un număr aleatoriu.

Generarea unui număr aleatoriu

Pentru a genera propria entropie, aveți nevoie de 5 zaruri cu 6 fețe, de preferat zaruri de calitate pentru cazinouri, pentru numere cu adevărat aleatorii.

Aruncați cele 5 zaruri și aranjați-le în ordine pentru a crea un număr de 5 cifre. Folosiți această listă de numere  pentru a obține un cuvânt pentru aruncarea cu zarul. Repetați procesul de 24 de ori, pentru că aveți nevoie de 24 de cuvinte pentru un seed sigur.

Scrieți fiecare cuvânt pe o foaie de hârtie. Acest proces va crea un seed pe care îl veți folosi ca entropie aleatorie pentru portofelul de hârtie.

Creați mai multe copii ale listei de cuvinte și depozitați-o în locații diferite. Laminați fiecare copie și stocați-o undeva unde este ferit de foc.

Brain Wallet

Acum trebuie să introduceți acest seed cu entropie mare în bitaddress. Navigați la tabul Brain Wallet pe bitaddress. Introduceți seed-ul de 24 de cuvinte pe care tocmai l-ați creat.

Odată ce ați introdus seed-ul de 24 de cuvinte de două ori, ar trebui să primiți o adresă de bitcoin și o parolă privată.

Seed-ul vostru ar trebui să fie mult mai lung decât cel din imagine.

Pentru a crea mai multe portofele de hârtie cu același seed, adăugați un număr la finalul seed-ului pentru fiecare portofel nou. De exemplu, dacă seed-ul vostru este closet blanket water….shoes, puteți crea mai multe portofele folosind

closet blanket water….shoes1

closet blanket water….shoes2 etc

În acest fel, puteți crea ușor mai multe portofele sigure, folosind același seed și entropie. Trebuie doar să faceți backup la seed-ul de 24 de cuvinte, nu și la fiecare portofel individual, atâta timp cât rețineți că fiecare portofel suplimentar este doar seed1, seed2 și așa mai departe.

Este recomandat să faceți mai multe portofele de hârtie, pentru a nu trebui să refolosiți adresele bitcoin. Poate să dureze ceva mai mult, dar se merită dacă puneți preț pe securitate.

Printarea

Nu stocați copii digitale de niciun fel sau screenshot-uri de la portofelele de hârtie pe USB sau calculator. Creați acest portofel pentru a-l proteja de hackeri, așadar trebuie să păstrați doar copii fizice ale portofelului de hârtie și nu și copii digitale.

Printați fiecare din portofelele de hârtie create. Dacă este posibil ca imprimanta să stocheze date, folosiți o imprimantă specială pentru această operațiune sau asigurați-vă că imprimanta este offline în acel moment.

BIP38

Pentru a proteja portofelul de hârtie de furtul fizic, este posibil să criptați parola privată a portofelului de hârtie folosind BIP38. Dacă cineva vă fură portofelul de hârtie, practic poate să acceseze fondurile. BIP38 adaugă protecție suplimentară, cerând încă o parolă pentru a accesa fondurile.

În acest moment nu există un tool care să vă permită să folosiți BIP 38 și să generați propriul generator de numere aleatorii. Dacă vreți să folosiți BIP 38 atunci trebuie să vă încredeți în generatorul calculatorului și să folosiți Bitcoin Paper Wallet.

Atât cu BitcoinPaperWallet câț și cu BitAddress.org, este responsabilitatea voastră să rulați un software potrivit.

Siguranță în lumea de carbon

Trebuie să mai faceți câțiva pași pentru a avea portofelul de hârtie în siguranță după ce l-ați creat.

Păstrați portofelul de hârtie într-un loc secret și sigur. Ascundeți-l dacă este posibil. Puneți-l într-un seif sau chiar într-o casetă la bancă, dacă nu simțiți că este în siguranță în casă.

Păstrați mai multe copii. Ar trebui să creați nu mai puțin de două copii pentru portofelele de hârtie. Creați mai multe copii dacă știți că aveți unde să le plasați, în locuri bine alese.

Apa sau focul pot să vă distrugă portofelul de hârtie și să rezulte în pierderea PERMANENTĂ a fondurilor. Folosiți un seif ignifug și laminați portofelul de hârtie pentru și mai multă protecție.

Partea 1 – securitatea dispozitivelor

Partea 2 – portofelele bitcoin universale și pentru PC

Partea 3 – portofelele bitcoin pentru dispozitivele mobile

Partea 4 – portofelele bitcoin web

Partea 5 – portofelele bitcoin hardware

Partea 7 – cea mai bună practică în administrarea portofelului bitcoin

Sursa – WeUseCoins

Mădălina Murărescu

Vezi comentarii

  • Eu mi-am scos pentru mai multe monede portofele pe hartie si sunt foarte practice...stii ca ai portofel pentru orice moneda vrei.
    Am folosit https://portofel-de-hartie.net si are si limba romana si cam toate monedele posibile.

    Foarte bun articolul. Recomand portofele de hartie la incepatori si pentru a face cadouri!

Postari recente

Sinteza cripto 16 August – Coinbase Custody achiziționeză Xapo

Coinbase Custody achiziționeză Xapo Compania Coinbase Custody a confirmat achiziționarea serviciului de custodie pentru clienți instituționali Xapo. Conform anunțului oficial… Citeste mai mult

6 ore

Ron Paul critică sistemul de plată Fednow și încurajează concurența cripto

Fostul congressman din texas, Ron Paul, a intrat din nou în atenția mass-media, de data aceasta datorită criticilor la adresa… Citeste mai mult

16 ore

Fundația Cardano, parteneriat cu studioul german Konfidio

Fundația Cardano s-a asociat cu studioul blockchain din Berlin Konfidio pentru a accelera adopția Cardano. Un parteneriat strategic Un anunț… Citeste mai mult

16 ore

Indicele de frică Bitcoin motiveaza ”Balenele”

Piața cripto trece printr-o nouă fluctuația mare de preț, mulți traderi fiind îngrijorați de situația actuală. Unii au optat pentru… Citeste mai mult

19 ore

Sinteza cripto 15 August – Schemă Ponzi chineza, acuzată de scăderea prețului Bitcoin – Banca Santander neagă întreruperea relației cu Coinbase

Schema Ponzi chineza, acuzată de scăderea prețului Bitcoin Analistul Dovey Wang susține că o schema Ponzi chineză cu numele PlusToken… Citeste mai mult

o zi

Scam Alert: Cryptominingoptionsignal

Contrar reclamelor publicate, Agenția de reglementare din Luxembourg avertizează că proiectul Cryptominingoptionsignal nu este licențiat în această țară. Comisia de… Citeste mai mult

2 zile