Sinteza cripto 9 mai – Europol și poliția din Spania au desființat un grup organizat de spălare de bani prin criptomonede

Europol și poliția din Spania au desființat un grup organizat de spălare de bani prin criptomonede

Autoritățile din Spania, cu suportul acordat de Europol, au arestat opt persoane și au acuzat încă opt de spălare de bani proveniți din activități criminale. Grupul se folosea de două ATM-uri cripto și de un exchange pentru a ascunde provenineța banilor.

Acțiunea a implicat percheziții în șapte locații, unde au fost identificate o fermă de cannabis și sediul unui exchange ilegal. Au fost confiscate unsprezece vehicule, 16 800 de euro, aproape 200 de plante de cannabis, două bancomate cripto, calculatoare, dispozitive, bijuterii și documente relevante.

Autoritățile spaniole si Europol au înghețat de asemenea patru “portofele reci” și 20 de “portofele fierbinți”, ce conțin criptomonede în valoare de 9 milioane de euro, precum și mai multe conturi bancare.

Bitcoin depășește pragul de 6000$

În ultimele 24 de ore, prețul Bitcoin a depășit pragul de 6000$. Hack-ul asupra exchange-ului Binance a avut doar un efect temporar, provocând scăderea prețului cu 200$ pentru câteva ore. Ulterior, BTC a continuat să crească în ritm alert.

Este prima dată in acest an când Bitcoin depășeste pragul de 6000$. Celelalte criptomonede s-au menținut la valori relativ similare în ultimele 24 de ore. ETH se tranzacționează la 170$, BCH la 285$ iar Litecoin la aproximativ 74$.

Evaluarea totoală a pieței cripto este de aproximativ 188 miliarde de dolari.

Facebook anunță revizuirea interdicției pentru reclamele cripto

Facebook a anunțat modificarea regulilor cu privire la industria criptomonedelor. Anunțurile referitoare la tehnologia blockchain, știrile din industrie, precum și evenimentele și materialele educaționale pentru criptomonede pot fi afișate acum pe Facebook fără aprobarea prealabilă.

Pentru cei ce doresc să promoveze o anumită criptomonedă este necesară aprobare prealabilă. ICO-urile rămân în continuare interzise. Scopul declarat al acestor restricții este de a împiedica utilizatorii Facebook să cadă pradă reclamelor înșelătoare.

Cei ce doresc să promoveze un anumit produs, cum ar fi un exchange sau software și hardware de minare trebuie să fie companii licențiate sau înregistrate oficial.

Modificarea de politică se datorează planurilor rețelei sociale de a lansa propria criptomonedă.

Malta implementează blockchain pentru registrul companiilor

Registrul companiilor din Malta va rula pe un sistem blockchain, conform anunțurilor oficiale.

Registrul societăților comerciale este un registru public care deține informații și documente oficiale referitoare la societățile noi și existente. Guvernul maltez l-a separat anul trecut de Autoritatea de Servicii Financiare din Malta (MFSA), care s-a ocupat de gestionarea sa anterior.

Înființarea unei agenții independente vizează consolidarea structurii interne de gestionare a Registrului.

“Prin intermediul unei investiții extinse în domeniul IT, Registrul de Companii va fi mai eficient și va reduce procedurile birocratice inutile. Acesta se va baza pe un sistem blockchain care va gestiona toate procesele efectuate de Registrul companiilor”

au declarat reprezentanții guvernamentali.

 

Ike

Postari recente

Sinteza cripto 16 iulie – Buterin propune utilizarea blockchain-ului Bitcoin Cash pentru scalabilitatea Ethereum – Un presupus poiect de lege pentru interzicerea criptomonedelor în India circulă online

Buterin propune utilizarea blockchain-ului Bitcoin Cash pentru scalabilitatea Ethereum Co-fondatorul Ethereum, Vitalik Buterin, a propus utilizarea blockchain-ului Bitcoin Cash ca… Citeste mai mult

10 ore

Cele mai avantajoase țări pentru minarea de Bitcoin

Odată cu recuperarea prețului Bitcoin, numărul de mineri interesați să profite de ocazie a crescut. Cu toate acestea, există regiuni… Citeste mai mult

15 ore

Secretarul Trezoreriei americane exprimă îngrijorări cu privire la criptomonede

Secretarul de stat al Trezoreriei Statelor Unite, Steven Mnuchin, împărtășește preocupările președintelui Donald Trump cu privire la criptomonede. Într-o conferință… Citeste mai mult

16 ore

Samsung și LG: consorțiu pentru pentru dezvoltarea blockchain ID

Samsung Electronics și șase alte companii din Coreea de Sud pentru a dezvolta o rețea blockchain dedicată autentificării certificatelor și… Citeste mai mult

17 ore

Mihai Alisie: îngrijorări cu privire la criptomoenda Libra

Co-fondatorul Ethereum Mihai Alisie a acordat un interviu Bloomberg în care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la criptomoneda Libra. Alisie… Citeste mai mult

2 zile

Minarea de Bitcoin, soluție pentru gazele naturale irosite

Unele dintre companiile de gaze din Canada utilizează gaze naturale pentru minarea de Bitcoin, o metodă eficientă de monetizare a… Citeste mai mult

2 zile