Banca germană SolarisBank a anunțat că a lansat un produs financiar dedicat companiilor cripto și blockchain denumit ”Blockchain Factory”, care oferă opțiunea de deschidere a unui cont bancar în valută fiat ce poate fi utilizat pentru tranzacționarea de criptomonede. De asemenea, noul pachet de servicii include și o opțiune de overdraft care facilitează cumpărarea și vânzarea de monede digitale pe platformele de tip exchange internaționale.

Philipp Blankenagel, purtătorul de cuvânt al băncii, a declarat:

”Considerăm că este o șansă de a lucra cu companii inovatoare în ceea ce privește viitorul industriei financiare. Credem în viitorul tehnologiei blockchain ș în viitorul companiilor care se bazează pe această tehnologie, iar în în același timp, în calitatea noastră de bancă licențiata, acordăm o mare importanță aspectelor juridice și de reglementare atunci când analizăm posibilele parteneriate “.

Având în vedere că în Uniunea Europeană sunt extrem de puține bănci dispuse să colaboreze cu companiile cripto, decizia SolarisBank este una binevenită, mai ales că în Germania doar banca Fidor Bank s-a arătat dispusă că deschidă conturi pentru astfel de clienți.

Elveția stă mai bine din acest punct de vedere – banca elvețiană Hypothekenbank Lenzburg, care a anunțat la începutul lunii că va accepta clienți din rândul companiilor blockchain și criptomonede, alăturându-se băncilor private Falcon Bank and Vontobel.

Criptomonedele reprezintă un concurent pentru bănci, astfel încât este de înțeles atitudinea negativă a acestora. Din păcate, este nevoie de sprijinul băncilor pentru a cumpăra monede digitale într-o manieră convenabilă. Este evident că această situație dificilă poate împărți efectiv sectorul bancar în două tabere. Băncile mici care permit clienților să achiziționeze Bitcoin și altcoins au înregistrat creșteri semnificative ale profiturilor, după cum am menționat în articole anterioare, însă până când situația legală a criptomonedelor nu este clarificată, este aparent că doar pe acestea se poate baza industria.

Este unul dintre motivele care au determinat marile companii cripto de pe piață precum Coinbase să inițieze procesele de obținere a licenței de operatori bancari.