Autoritățile îl investighează pe Craig Wright, bărbatul despre care se crede acum că ar fi creatorul monedei bitcoin Satoshi Nakamoto, dar adevăratul motiv din spatele ultimelor acțiuni din Australia sunt destul de cețoase.
După ce au apărut în presă noi dovezi care sugerează că omul de afaceri australian Craig S Wright ar fi Satoshi Nakamoto, autoritățile au devenit dintr-o dată interesate de activitatea lui.
Oamenii legii au fost foarte prompți și au făcut ieri o razie la acesta acasă și la biroul din Sydney, Australia. Până acum, acțiunile au reușit să pună paie pe focul speculațiilor în legătură cu motivele pentru care autoritățile sunt interesate de Wright și dacă acesta ar avea sau nu vreo legătură cu moneda digitală.
Până acum, replica oficială a autorităților este că cele două evenimente nu au nici o legătură între ele.
Conform rapoartelor, autoritățile au atribuit acțiunile unei investigații din partea Biroului de Taxe Australian, deși momentul investigației reprezintă totuși o coincidență suspectă.
Deocamdată, agenția a dat destul de puține detalii. Atunci când a fost rugat să facă comentarii, purtătorul de cuvân John Hulin a spus:
”Datorită prevederilor care țin de confidențialitate și care fac parte din actul de administrare al taxelor, Biroul de Taxe Australian nu poate să facă nici un comentariu legat de problemele legate de taxe ale unui individ sau a unei entități
Asta nu înseamnă însă că nu există indicii. Documente scoase la iveală de Wired, Gizmodo și Business Insider vin cu posibile date despre motivele pentru care biroul de taxe îl investighează pe Wright și dacă acestea ar putea să fie valide.
Conflictul tărăgănat
Deocamdată, cea mai interesantă resursă care ne ajută să înțelegem problema este un document de lichidare pentru Hotwire Preemptive Intelligence Pty Limited, o firmă bitcoin pe care Wright a încercat să o lanseze în 2013.
Redactată de consultantul pentru corprorații al firmei McGrathNicol, documentul se concentrează pe problemele dintre Hotwire și autoritățile financiare australiene. Așa cum a fost raportat de către Investor Daily, disputa a încurcat planurile de afaceri ale lui Wright, care în cele din urmă au avut ca rezultat înrăutățirea problemelor dintre Hotwire și biroul de taxe.
Unde se află vina în acest incident nu este încă clar din dovezile existente și ar putea să indice că există ceva sânge rău între Wright și organizație
McGrathNicol atribuie eșecul Hotwire, în parte, celor de la biroul de taxe, despre care spune că nu a trimis un ramburs în bunuri și servicii de 3,4 milioane de dolari australieni pe care îi datora companiei, în timp util. De asemenea, documentul vorbește și despre pierderile personale ale lui Wright, în urma căderii schimbului de bitcoin Mt. Gox.
Documentul vine de asemenea cu o cronologie care descrie în detaliu disputa în legătură cu rambursarea banilor respectivi.
Business Insider a dezvăluit faptul că McGrathNicol a sugerat faptul că biroul de taxe a pus presiune suplimentară pe Wright și pe afacerea sa. Un update către creditori din 23 noiembrie arată că biroul de taxe a penalizat Hotwire cu 1,7 milioane de dolari australieni pentru că nu a considerat că compania este îndreptățită la cei 3.4 milioane pe care i-a pretins.
Problema este luată în considerare de către diviziile Private Groups & High Wealth Individuals.
Problemele dintre Wright și biroul de taxe au continuat după această dispută. BI a raportat că Hotwire a depus actele pentru returnarea taxelor în valoare de 5,5 milioane de dolari australieni, o sumă despre care publicația spune că nu a fost încă emisă de către biroul de taxe.
Problemele cu banii cu care se confruntă Hotwire se pare că ar fi fost generate de încurcătura cu rambursarea taxelor, iar conform raportului creditorilor, nu se știe când sau dacă aceștia vor fi rambursați.
O altă firmă legată de Hotwire, Panopticrypt, pare să se afle în aceeași situație din cauza biroului de taxe.
Întâlniri în luna februarie
Mai multe dovezi despre natura acestei dispute pot fi găsite într-un transcript care vorbește despre o întâlnire dintre Wright și reprzentanții biroului de taxe, întâlnire care a avut loc în 18 februarie 2014 și care a fost inclusă în raportul celor de la Gizmodo.
Prezent la întâlnire, în afară de Wright, a fost avocatul lui Wright, John Chesher, și avocatul Andrew Sommer.Reprezentanți ai biroului de taxe au fost Dev McMaster, Marina Dolevksi și Hoa Doa.
O întâlnire ulterioară a avut loc pe 26 februarie și a inclus doi reprezentanți ai biroului de taxe și contabilii lui Wright. Detaliile întâlnirii au fost publicate de Gizmodo,dar biroul de taxe nu a confirmat încă veridicitatea transcriptului.
La întâlnirea din 18 februarie Wright a insistat ca moneda bitcoin să fie clasificată ca o formă de monedă. Așa cum s-a raportat în trecut, atunci a spus că ”rulează bitcoin încă din 2009”
Într-o serie de remarci atribuite avocatului lui Wright, se sugerează că insistențele de a clasifica bitcoin-ul ca o formă de bani cu care să se poată plăti taxele ar avea implicații pentru Hotwire și pentru celelalte afaceri ale lui Wright.
Într-un alt pasaj, avocatul a continuat să insiste asupra ideii de clasificare a bitcoin-ului ca fiind monedă. Această parte a întâlnirii oferă de asemenea indicii în legătură cu structurarea bitcoin-ilor deținuți despre care se spune că se află undeva în afara Australiei – cu excepția unei tranzacții care implică proiectul Denariuz prin care acesta vroia să facă o bancă bitcoin.
La un moment dat, avocatul Sommer vorbește despre ”6 audituri diferite” care au vizat afacerea lui Wright. Aceste firme includ Coin Exchange, Cloudcroft, Strasan, Denariuz (banca bazată doar pe bitcoin) și Hotwire PE.
În acte, Sommer a subliniat natura disputei cu biroul de taxe, dar și o serie de evenimente care conduce până la întâlnirea din februarie. În acest segment, Sommer sugerează că Wright a fost cercetat de agenția de taxe încă din 2009.
Documentele arată de asemenea că biroul de taxe a cercetat și dacă plățile se fac, într-adevăr, între entitățile controlate de Wright – o parte a investigației care pare să fie complicată de cunoștințele limitate ale agenților despre tehnologie.
Nu doar că transcriptul face lumină în situația biroului de taxe, dar oferă și indicii despre gradul de tenxiune dintre cele două părți.
La începutul discuției, Wright și Sommer au discutat despre o decizie a biroului de taxe luată pe 30 septembrie, care nu le-a fost trimisă niciodată, în ciuda faptului că existau referințe cum că s-a făcut corespondența.
Se sugerează de asemenea că problemele lui Wright cu biroul de taxe s-ar fi complicat și mai mult din cauza unei asocieri de afaceri cu Mark Ferrier, un cetățean australian care a fost arestat în 2013 sub acuzația de fraudă legată de MJF Mining Consulting.
De notat este că o tranzacție a fost plătită cu bitcoin-ii lui Wright, detaliu care ar putea să fie relevant pentru biroul de taxe.
Sursa – CoinDesk