Integrarea Zcash în Ethereum

Josh Swihart, VP de marketing și dezvoltare de afaceri la Electric Coin Company (ECC), a declarat la conferința Devcon că, în următoarele șase luni, comunitatea Zcash va dezvolta un token ZEC care poate fi utilizat pe blockchain-ul Ethereum.

Proiectul este dezvoltat în colaborare cu Grupul de Lucru Cross-Chain, fondat de Prestwich. Grupul lucrează în prezent la un sistem care să permită utilizarea Bitcoin pe blockchain-ul Ethereum. Swihart a avertizat însă că proiectul va necesita câțiva ani de dezvoltare, mai ales în contextul schimbărilor preconizate pentru Ethereum.

vinde bitcoin

Integrarea Zcash în Ethereum ar permite creșterea cazurilor de utilizare ale criptomonedei private, mai ales că în ultimul timp activitatea de tranzacționare a scăzut.

Bitcoin va elimina dictatorii și va unifica lumea

Investitorul Tim Draper a declarat că se așteaptă ca Bitcoin (BTC) – combinat cu alte tehnologii – să schimbe modul în care guvernele operează în întreaga lume.

Într-o postare publicată pe 10 octombrie, Draper numește Bitcoin „moneda de pornire” și laudă caracteristicile sale de descentralizare și lipsa de granițe:

„Cu Bitcoin și descentralizarea care vine cu Bitcoin, granițele geografice au devenit mai puțin relevante. Nu mai suntem la mila dictatorilor și troll-urilor pentru creșterea economiei mondiale. […] Pe termen lung cred că în ceea ce privește afacerile și economia, suntem, mai mult decât oricând, o singură lume. “

Draper concluzionează:

„Bitcoin a adus câteva tehnologii fundamentale care ne pot accelera transformarea de la o planetă tribală la una globală.”

Nimeni nu știe cât de folosit este Petro

Criptomoneda bazată pe petrol lansată de Venezuela are un statut foarte neclar în prezent, deși a fost promovat ca o metodă alternativă de plată la nivel internațional. Președintele Maduro a susținut recent că au fost semnate 260 de noi acorduri comerciale între Rusia și Venezuela, dar nu există dovezi că Petro este utilizat ca mijloc de plată pentru acest comerț internațional.

Singura confirmare de utilizare este în cadrul Programului de aprovizionare cu alimente al guvernului, care se ocupă de achiziționarea de produse alimentare din străinătate. Aparent, acest program utilizează Petro în unele tranzacții internaționale, dar nu există dovezi publice ale acestor tranzacții.

În prezent există 61.402 de blocuri pe exploratorul Petro, aproximativ unul la fiecare 9 minute de când a fost lansat în octombrie anul trecut. Exploratorul nu permite vizualizarea numărului de tranzacții sau navigarea pe blockchain.

Potrivit unor surse rusești, venezuelenii folosesc criptomonede în viața lor de zi cu zi și apreciază că Petro reprezintă 5% din totalul tranzacțiilor. Cu toate acestea, nu există dovezi concrete în acest sens.

Boston Securities and Token Exchange solicită aprobare SEC pentru o platformă bursieră blockchain

Bursa BSTX, deținută de tZERO, a solicitat aprobarea SEC pentru lansarea unei platforme blockchain pentru tokenuri security.

Boston Securities and Token Exchange (BSTX) dorește să creeze o platformă automată de tranzacționare a acțiunilor, cu înregistrările de proprietate stocate pe blockchain-ul ethereum.

Spre deosebire de platforma tZERO, care gestionează tokenuri security ce nu necesită înregistrare la SEC, BSTX ar urma să listeze tokenuri security înregistrate.

Tokenurile ar trebui să fie, de asemenea, conforme cu standardul ERC-20 – cu măsuri suplimentare de securitate reprezentante de trei contracte inteligente diferite pentru urmărirea dreptului de proprietate, adresele whitelisted și respectarea reglementărilor.