Categorii: Internationale

Mai multe bănci sancționate pentru încălcarea legislației AML și raportarea fraudelor

În ultimele săptămâni, mai multe bănci mari au fost implicate în investigații și sancționate pentru încălcarea legislației împotriva spălării banilor.

Atunci când societățile discută despre criptomonede, argumentul potrivit căruia natura descentralizată și nereglementată a spațiului cripto facilitează abuzurile (spălarea banilor și frauda financiară), este adesea prezentat de oficialități și autorități.

Cu toate acestea, o serie de cazuri care implică tocmai aceste păcate și multe bănci arată că reglementările sunt în mare parte ineficiente pentru a preveni acest tip de încălcări, mai ales atunci când sunt comise de marii jucători tradiționali.

După Olanda, Danemarca, SUA, Rusia și unele foste state sovietice, cum ar fi Estonia, o nouă serie de investigații devenite publice implică bănci din Elveția, Marea Britanie și India.

Credit Suisse, Elveția

Presa locală a relevat că banca Credit Suisse din Zurich nu și-a îndeplinit obligațiile legale de prevenire a spălării banilor. Banca elvețiană a fost implicată în activități ilegale și presupuse cazuri de corupție care implică organismul internațional de conducere a fotbalului, FIFA, companiile petroliere din Brazilia și Venezuela, Petrobras și PDVSA, precum și o relație de afaceri cu o persoană expusă politic, informează Swiss Info .

Autoritatea de Supraveghere a Pieței Financiare din Elveția (FINMA) a explicat că a identificat deficiențe în procesul bancar împotriva spălării banilor (AML) și deficiențele mecanismelor de control aplicate și gestionarea riscurilor.

Autoritatea de reglementare a luat măsuri pentru a îmbunătăți procedurile băncii și intenționează să angajeze o terță parte pentru a monitoriza punerea în aplicare a măsurilor și a demersurilor deja inițiate de Credit Suisse.

Standard Chartered, Marea Britanie

Tot din seria băncilor sancționate face parte si Standard Chartered. Aceasta se confruntă cu o nouă amendă pentru încălcarea sancțiunilor împotriva Republicii Islamice Iran, a raportat Bloomberg în luna august.

În 2012, banca britanică a plătit o amendă de 667 milioane de dolari pentru presupusul transfer de miliarde de dolari prin Statele Unite în numele clienților iranieni. De data aceasta, investigația americană privind tranzacțiile sale iraniene ar putea conduce la o sancțiune penală, potrivit mai multor surse anonime familiarizate cu cazul.

Rezoluția este așteptată până la sfârșitul anului. Un număr de agenții guvernamentale și de reglementare americane sunt implicate în anchetă, inclusiv Departamentul de Justiție al SUA, Departamentul de Servicii Financiare din New York și procurorul districtului Manhattan.

Într-o declarație, Standard Chartered a declarat că cooperează pe deplin cu investigația.

Union Bank of India, Bank of India and Bank of Maharashtra, India

Banca Centrală din India (RBI) a impus recent penalități monetare asupra a trei bănci de stat care nu au reușit să detecteze și să raporteze la timp fraude asociate cu anumite conturi.

La începutul lunii septembrie, mass-media indiană a raportat că banca centrală a amendat Banca Internațională a Indiei, Banca Indiei și Banca Maharashtra cu 10 milioane rupii fiecare (~ 138.000 dolari).

Instituțiile bancare sancționate au fost acuzate de încălcarea instrucțiunilor RBI conținute într-un document intitulat Circulara principală privind frauda – clasificarea și raportarea.

Conform declarațiilor separate publicate, sancțiunile au fost impuse în conformitate cu prevederile Actului privind reglementarea bancară indiană, luând în considerare întârzierea din partea băncilor de a raporta fraudele.

Toate aceste investigații și sancțiuni demonstrează că autoritățile de supraveghere nu au reușit să emită și implementeze reglementări eficiente pentru actorii financiari tradiționali de pe piață.

Faptul că acum încearcă impună reguli mult mai dificil de aplicat asupra domeniului criptomonedelor, demonstrează că nu au reușit să învețe din propria experiență.

Cosmin Matei

Postari recente

Proiect blockchain în domeniul advertising pentru Nestle, McDonald’s și Virgin Media

Trei branduri majore au anunțat participarea la un proiect pilot blockchain dezvoltat de compania Jicwebs. Nestle, McDonald's și Virgin Media… Citeste mai mult

2 ore

Interzicerea Bitcoin ar încălca dreptul la libera exprimare

Utilizatorii de pe Reddit au discutat recent posibilitatile care ar duce la interzicerea Bitcoin. Având în vedere atenția acordată criptomonedei… Citeste mai mult

4 ore

Jamie Dimon: va dura cel puțin trei ani până când Libra va merita atenție

Jamie Dimon, CEO-ul JPMorgan Chase, nu se așteaptă ca Libra să aibă un impact semnificativ asupra sistemului bancar pe termen… Citeste mai mult

5 ore

Sinteza cripto 17 iulie – Posibilă scădere la 8000$ pentru Bitcoin – Tether se lansează pe blockchain-ul Algorand

Posibilă scădere la 8000$ pentru Bitcoin În ultimele 36 de ore, prețul Bitcoin a scăzut semnificativ sub pragul de 10.000$,… Citeste mai mult

22 de ore

Binance margin trading

Săptămâna trecută, platforma Binance a lansat opțiunea de margin trading, extinzându-și serviciile oferite traderilor profesioniști. Serviciul este disponibil și pe… Citeste mai mult

o zi

Audierea Libra în fața Comitetului Bancar al Senatului american

În cursul zilei de marți, David Marcus, șeful proiectului Libra din partea Facebook, a fost audiat de Comitetul Bancar al… Citeste mai mult

o zi