România ar putea să devină un spațiu foarte interesant pentru investitorii în centrele de minare cripto. Chiar dacă inițiativa este abia la început, privatizarea în spațiul energetic anunță o piață mai competitivă și probabil prețuri mai mici în viitor. Cei care vor să deschidă centre de minare au început să studieze și proiectele europene de pe urma cărora ar putea să facă rost de bani pentru echipamente. În paralel, și piața de minare cripto s-a diversificat.
Avem pentru prima oară la noi în țară o fermă de minare de criptomonede în cloud, care închiriază putere de hash. Este vorba despre CostaNord Mine, o fermă care face pași în simplificarea procedurii pentru clienți, cu pachete customizabile unde poți să îți cumperi putere de hash începând cu 1Mh/s.
Minare de criptomonede în cloud, mai ușor de abordat pentru clienți
Majoritatea fermelor de minare păstrează echipamentele cumpărate de clienți sau achiziționate prin fermă. Este desigur o idee viabilă, dar presupune o investiție inițială consistentă și pachete destul de puțin flexibile.
În cazul minării în cloud, clientul nu are aparate ci doar o puterea de procesare în fermă, asigurată de aparatele administratorilor. Practic, pentru client nu este important să știe că s-a făcut mentenanța la aparat, nu trebuie să acopere în mod explicit prețul curentului și ține doar de fermă să eficientizeze procesul de minare. Clientului i se facturează strict puterea de hash, la un preț care începe de la 33 de euro.
„Este un mod mai simplu pentru orice client să aibă puterea lui de minare, fără să cumpere echipamentele. Clienții nu mai trebuie să învețe ce au de făcut, să își caute furnizori și echipamente. Deocamdată suntem singurii din țară, din cunoștințele mele, care au un astfel de concept. Este un serviciu de care este nevoie. Practic, noi am hotărât să ne asumăm noi mai multe riscuri în ceea
ce privește aparatele, pe care le achiziționăm noi pentru noi și să vindem putere de procesare în rețelele cripto.”, explică directorul CostaNord Mine, Ciprian Popa.
Ce înseamnă să administrezi o fermă
Minare de criptomonede în cloud nu este un serviciu nou pe piața românească. CostaNordMine este prima ferma românească care ofera acest timp de serviciu. Administrarea unei ferme vine cu tot felul de provocări. Incepând cu securizarea locației și cu transparența față de clienți și terminând cu automatizarea proceselor.
Din explicațiile administratorilor, locația este securizată cu puncte de pază umană și supraveghere video cu 80 de camere. Este într-o zonă de hale industriale în Baia Mare, fără acces la trafic intens de oameni. CostaNord Mine au apelat și la o firmă de pază specializată, care are un protocol strict de urmat.
Cel mai important proces care are loc în fermă este mentenanța aparatelor. „Avem patru persoane responsabile de mentenanță. Se ocupă cu schimb de reisere, surse sau ventilatoare stricate, curățat de plăci. Avem un responsabil tehnic, Andrei Similea, care este director tehnic, și doi oameni care se ocupă de software. Aici intră update-uri, resoftări, mentenanță soft a rețelei, securitate și mentenanța platformei de utilizatori.”
În general, este vorba despre multă muncă fizică pe care utilizatorii aleg să o delege unei companii. „Problemele apar toate la aspectele tehnice. Trebuie să iei în considerare și alimentarea la curent, capacitatea de curent trebuie să fie corespunzătoare iar lucrările de racordare și instalare sunt uriașe. Intervine și designul și execuția sistemelor de ventilare și aerisire. Asta e foarte important dacă vrei să ai o fermă care să funcționeze optim.” Continuă Ciprian Popa.
Ce ai de făcut ca și client
Ciprian ne explică faptul că majoritatea clienților aleg un pachet custom, la 33 de euro pe 24 de luni, pentru 1Mh/s. Deci clienții plătesc pentru o perioadă de doi ani de zile 33 de euro în total, preț care include curentul, mentenanța, platforma de utilizator și în general toate costurile conexe. Conform datelor de pe cryptocompare, asta înseamnă cam 0.0001606 ether pe zi la dificultatea actuală. Puterea este una minimală, pentru cei care vor să testeze serviciul.
Clienții primesc un nume de utilizator și o parolă, care le dă acces la platforma lor, user.costanordmine.com. Aici pot să urmărească în timp real statisticile de la producția zilnică și condiția aparatelor, capacitatea pe care clientul a închiriat-o, perioada contractului, dificultatea de minare, producția zilnică, plățile făcute spre portofel, jurnalul activităților de minare unde pot să vadă tot istoricul de producție din prima până în ultima zi de contract și alte informații relevante.
Plățile se fac zilnic de la un ether în sus. În acest fel se evită taxele multiple pentru clienți.
Românii sunt interesați de mai multă vreme de minare de criptomonede în cloud. Ele presupun investiție inițială mai mică din partea lor și pachete cât mai flexibile. Avantajul este că pot să înceapă să mineze imediat ce semnează contractul, fără să mai aștepte ca furnizorii să le trimită echipamentele, sau doar să testeze un serviciu de mining pentru sume cât mai mici posibil.