Un raport al Financial Times a scos la iveală faptul că cifrele raportate pentru rentabilitatea companiei Bitmain au fost aproape dublate în rapoartele anterioare ale firmei. Documentele difuzate în timpul rundelor de finanțare și cele publicate în timpul depunerii cererii de IPO prezintă cifre contrastante. Ca urmare a acestei controverse, Jihan Wu, a fost retrogradat din funcția de Director al Consiliului Director al companiei.
Conform presei locale, capacitatea sa de a influența direcția de dezvoltare a companiei a fost redusă semnificativ. Jihan Wu este co-fondatorul firmei de miliarde de dolari și cel de-al doilea cel mai mare acționar al Bitmain la 20,25 la sută. Celălalt co-fondator, Micree Zhan, este cel mai mare acționar cu 36%.
Discrepanțe cu privire la profitabilitatea companiei
Bitmain a dominat producția de echipamente de minare ASIC încă de la fondarea sa în 2013. O mare parte din succesul obținut s-a datorat lui Jihan Wu, care a reușit să transforme Bitmain în gigantul de azi. În luna septembrie, Bitmain a depus documentația pentru listarea pe bursa din Hong Kong – așa numitul IPO (initial public offering).
Investigația realizată de Financial Times a relevat că în timpul rundei de finanțare de 400 milioane dolari din aprilie, compania a indicat că profitul din 2017 a fost de 1,25 miliarde de dolari. La următoarea rundă, în august, cifra a fost modificată la 1,1 miliarde de dolari.
Când au fost depuse documentele pentru IPO, Bitmain a revizuit din nou cifrele la 701,4 milioane de dolari, aproape jumătate din cifra originală.
Atunci când Financial Times a cerut clarificări cu privire la discrepanțe, reprezentanții Bitmain au declarat:
”Consultați prospectul IPO pentru cifrele corespunzătoare.”
Celelalte părți implicate, auditorul KPMG și banca care conduce IPO, China International Capital Corp, au refuzat să comenteze cifrele.
Bitmain se așteaptă să ajungă la 40 miliarde dolari în 3 ani
Acum un an, Bitmain valora aproximativ 1 miliard de dolari, conform documentației din timpul unei runde de finanțare. Această evaluare a crescut incredibil în ultimul an, amplificată de popularitatea crescândă a criptomonedelor.
Conform prospectului de IPO, în prezent producătorul de hardware de minare cripto valoarează 18 miliarde de dolari. Potrivit unora dintre investitorii timpurii ai firmei, este de așteptat să fie evaluată la 40 de miliarde de dolari în termen de trei ani.
Rămâne de văzut dacă eliminarea lui Jihan Wu din managementul companiei este o decizie bună pentru viitor.