Startupul Blockchain lansează codul pentru canalul de plată Thunder

Startupul blockchain a lansat prima versiune a unui prototip de canal de plăți. Prin această inițiativă, eforturile de cercetare se îndreaptă către felul în care se fac tranzacțiile pe rețeaua bitcoin, care pot deveni mai rapide și mai eficiente.

Startupul, care a strâns 30 de milioane de dolari într-o singură rundă publică de finanțări, a anunțat lansarea rețelei Thunder luni, pe care a descris-o ca fiind un efort în implementarea canalelor de plată, care caută să permită utilizatorilor de bitcoin o formulă prin care să facă tranzacții în afara blockchainului și care se stochează pe blockchain ulterior.

Uneori costurile pentru stocarea pe blockchain pot fi foarte mari, cu fluctuații (uneori extraordinare) și a apărut o nevoie de spațiu în blockuri. Așadar,  ecosistemul caută de multă vreme o metodă de a face un pod între abilitatea bitcoinului de a împărți un bitcoin în unității de un satoshi (a o sută de milioane parte dintr-un bitcoin) și problema comisioanelor pe tranzacții.

Mai multe informații aici

Judecătoria din Canada a respins acțiunea comună împotriva Mt Gox

În 2014, canadienii au intentat o acțiune judecătorească comună prin care căutat să își recupereze banii pierduți la prăbușirea schimbului Mt Gox, care până astăzi rămâne cea mai mare fraudă din industria bitcoin. Curtea de Justiție Superioară din Ontario a decis să respingă acuzațiile împotriva Mt Gox Inc, Mt Gox KK, Tibanne KK, Mt Gox North America Inc, Mizuho Bank, dar și cea împotriva fondatorului Jed McCaleb și a directorului executiv Mark Karpeles.

Surse din interiorul procesului au raportat că încercarea nu a avut succes pentru că Mt Gox a declarat falimentul în Japonia, acțiune onorată de curțile judecătorești domestice anul trecut. Deși s-au făcut eforturi pentru a menține încă procesul pe rol, acesta se va încheia în mod oficial pe data de 17 iunie.

Reclamanții care caută să își ia înapoi fondurile au acum libertatea să intenteze procese individuale împotriva părților implicate în acțiunea comună, dar acestea au o perioadă de timp limită care le interzice să înceapă un astfel de proces la mai mult de doi ani după încident.

Mai multe informații aici

Acronis va oferi protecția datelor bazată pe blockchain

Acronis, furnizor de programe de backup și recuperare a datelor a anunțat o inițiativă la Summit-ul VIP Partner de anul acesta prin care va dezvolta aplicații în baza tehnologiei blockchain penru protecția datelor.

Echipa dedicată cercetării și dezvoltării va veni cu stocare de date imună la falsificări pentru a garanta securitatea și autenticitatea datelor. Deocamdată, tehnologia se află în faza de prototip.

Blockchainul poate oferi securitate globală și autenticitate pentru orice tip de date, minimizând costurile comparativ cu sistemele centralizate.Poate verifica documente, semnături și alte tipuri de informație, iar datele nu pot fi șterse, după cum explică directorul de marketing John Zanni.Dacă cineva încearcă să modifice un document care are timbru de timp pe blockchain, acesta va primi un nou timbru, deci modificarea va fi înregistrată pe blockchain.

Mai multe informații aici 

”Hackerul” care îl șantaja pe candidatul republican Mitt Romney a fost găsit vinovat

Un bărbat din Tennessee acuzat de șantaj și fraudă a fost găsit vinovat de curtea judecătorească, după ce a încercat să obțină bani de pe urma candidatului prezidențial republican Mitt Romney. Bărbatul avea pretenții la 1 milion de dolari în bitcoin și îl amenința pe republican că va da în vileag faptul că acesta ar fi făcut evaziune fiscală.

Michael Mancil Brown, în vârstă de 37 de ani, i-a trimis în 2012 o scrisoare contabilului lui Romney, cerând un milion de dolari. A pretins că a spart serverele companiei și că a obținut registre care îi aparțineau lui Romney și soției acestuia. La momentul respectiv, Romney a fost criticat în public pentru că nu a făcut publice datele sale fiscale decât pentru doi ani.

După ce contabilul a refuzat să îi plătească, Brown, hotărât să devină milionar peste noapte, a publicat tot felul de postări pe Pastebin, unde spunea oricui vroia să asculte că a spart serverele companiei de contabilitate și a obținut datele fiscale ale lui Romney. În continuare, cerea aceeași sumă exorbitantă pentru a vinde acele rapoarte vreunui interesat. Nu a găsit cumpărători, însă i-au bătut la ușă cei de la Biroul Federal de Investigații, care în urma unei descinderi la casa lui Brown i-au confiscat calculatorul.

Pe calculatorul lui Brown nu au găsit însă nici o dovadă că acesta ar fi hacker sau că ar fi obținut date despre finanțele lui Romney.

Mai multe informații aici 

În Mexic, bitcoinii se vând la magazinele de la colțul drumului

Schimbul de monedă digitală din Mexic, Bitso, a făcut un parteneriat cu furnizorul de servicii Zmart Group iar acum vinde bitcoin la magazinele și chioșcurile din Mexic.

Integrarea serviciului a fost anunțată într-o postare pe site-ul Bitso iar acum cei interesați vor putea ă cumpere bitcoini la oricare dintre cele 29 000 de locații din toată țara.

Inițiativa reprezintă un pas important pentru adopția criptomonedei în Mexic.

Mai multe informații aici