Azerbaijan introduce un sistem de identitate digitală bazată pe blockchain

Republica Azerbaidjan va finaliza un proiect de sistem de identitate digitală bazat pe blockchain până la sfârșitul anului 2019. Farid Osmanov, directorul departamentului tehnologiei informației de la Banca Centrală a Azerbaidjanului (CBA), a declarat că noul sistem va fi adoptat în primul trimestru al anului 2020.

Conform agenției locale de știri Trend News, sistemul va fi folosit în special în sistemul bancar. Osmanov a declarat că identitate digitală va asigura securitatea datelor cu caracter personal și procesarea majorității operațiunilor de la distanță.

În etapa inițială, sistemul va fi folosit pentru persoane juridice și persoane fizice cu fonduri de valoare mare. În etapa finală, vor fi incluse toate serviciile bancare și automatizarea sistemelor de prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului.

Hong Kong și China colaborează pentru eficentizarea comerțului prin blockchain

Autoritatea monetară din Hong Kong (HKMA), banca centrală de fapt a orașului, a anunțat un proiect blockchain în colaborare cu China. Filiala Hong Kong Interbank Clearing și Institutul de monedă digitală a băncii centrale din China vor colabora pentru a îmbunătăți operațiunile comerciale.

Proiectul va fi lansat în primul trimestru al lui 2020. Va conecta platforma de finanțare a comerțului bazată pe blockchain, eTradeConnect și Platforma de finanțare comercială a băncii centrale din China.

eTradeConnect a fost lansat în octombrie 2018 pentru a îmbunătăți eficiența comerțului și include în prezent 12 bănci. Printre membri se numără HSBC și Standard Chartered.

Bitfinex anulează IEO-ul K.im din cauza incertitudinii de reglementare

Exchange-ul Bitfinex a anunțat anularea vânzării de token K.im, în acord cu start-up-ul din spatele platformei descentralizare de monetizare a conținutului. Decizia a fost justificată de incertitudinea de reglementare.

“K.im va amâna orice decizie cu privire la crearea de tokenuri sau vânzarea acestora până când platforma va fi complet funcțională”,

a adăugat Bitfinex.

Proiectul a strâns deja 2,5 milioane de dolari în finanțare și intenționează să devină operațional până în al treilea trimestru al anului 2020.

IEO-ul K.im ar fi fost prima vânzare de token pe platforma Bitfinex dedicată lansării de proiecte. Prima platformă de IEO Tokinex, a fost închisă după ce Ethfinex s-a despărțit de compania Bitfinex.

Un bug al Robinhood a permis margin trading în acțiuni bursiere de 500x

Utilizatorii aplicației Robinhood au descoperit un bug al aplicației care le-a permis să investească cu un leverage de 500x. Un utilizator de pe Reddit a arătat că a reușit să investească 1.7 milioane de dolari în acțiuni bursiere deși avea în cont doar 2.000$.

Informația s-a răspândit imediat, iar bug-ul a fost exploatat de numeroși utilizatori. Procesul nu este tocmai legal și este de așteptat ca autoritățile de reglementare să reacționeze.

Robinhood este „conștient de situațiile izolate și comunică direct cu clienții”, a declarat purtătorul de cuvânt, Lavinia Chirico.

CryptoZZ