Compania PundiX a anunțat că noul său telefon blockchain, denumit “Blok on Blok” sau BOB, va fi lansat în trimestrul 4 al acestui an. Prima serie de 5000 de telefoane vor fi disponibile pentru pre-comandă la prețul de 599$ via Kickstarter și prin portofelul PundiX.

vinde bitcoin

Telefonul BOB a fost prezentat la conferința IFA 2019 din Berlin. Telefonul va executa operațiunile în sistemul său blockchain Function X, fără ca furnizorii de servicii centralizați să stocheze informații private ale utilizatorilor. De asemenea, va permite utilizatorilor să comute între sistemul de operare blockchain al PundiX, care alimentează serviciile descentralizate și sistemul Android.

Telefonul va avea un „kit de asamblare MOD”, cu piese detașabile care permit cumpărătorilor să modifice aspectul extern al dispozitivului.

Informatia in controlul proprietarului

Telefonul BOB va permite utilizarea aplicațiilor descentralizate (dapps) și accesul la serviciile de blockchain, precum și sprijinirea rețelei Function X, acționând ca un nod pe blockchain.

Zac Cheah, co-fondator și CEO al Pundi X, a declarat:

„BOB marchează un pas înainte în misiunea noastră de a crea un Internet Blockchain, o rețea complet descentralizată în care fiecare informație partajată este sub controlul proprietarului. Și mai important, BOB oferă o privire de ansamblu a unei lumi alimentate în totalitate de tehnologia blockchain, unde fiecare are control asupra propriilor date și totul este executat cu așteptările de imuabilitate și transparență. “

Telefonul PundiX este doar unul dintre mai multe modele blockchain lansate de jucători majori.

Samsung și Huobi au lansat deja telefoane pentru spațiul crypto și blockchain, iar LG și HTC lucrează la modele similare.