Unul dintre cele mai populare proiecte înființate de români, Elrond, face pași importanți în direcția adopției în mainstream. Un exemplu în acest sens este recenta întâlnire dintre Beniamin Mincu și primarul orașului Miami.
100 de zile de hyper-creștere pentru Elrond
Primarul Francis Suarez a început să facă demersuri pentru a converti Miami într-un hub al noilor tehnologii. Mincu a profitat de ocazie pentru a promova proiectul Elrond, o rețea care oferă scalabilitate, viteză și securitate. El a expus pe Twitter beneficiile pe care le-ar putea oferi o colaborare între autoritățile locale și proiectul său:
Cumpara/Vinde Elrond Gold prin LDV Bank!
”Pentru a accelera adoptarea blockchain/cripto în Miami, Elrond ar putea contribui în 3 moduri:
a) Oferirea unei platforme scalabile pe care să fie construite tot felul de aplicații
b) Finanțarea inovatorilor din industria blockchain din Miami, astfel încât să construiască produse interesante pe care oamenii le iubesc
c) Îndrumări strategice în chestiuni cheie legate de reglementarea industriei blockchain/cripto.
Credem cu tărie că următorul Amazon și Google vor fi, cel mai probabil, bazate pe contracte inteligente. Și cu ajutorul lui Elrond, ar putea fi fondate în Miami.”
În prezent, rețeaua Elrond este capabilă să proceseze 15.000 de tranzacții pe secundă la costul 0,001 USD pe tranzacție. În plus, a fost lansată aplicația Maiar, care face ca utilizarea aplicațiilor financiare descentralizate să fie simplă și ușoară pentru oricine.
TradingView – Aliatul tau in trading!
Beniamin Mincu a declarat pe blogul Elrond că planifică să înceapă anul cu ”100 de zile de hyper-creștere”. În prezent, rețeaua are 90.000 de utilizatori, iar tokenul eGLD valorează aproximativ 36$. Așteptăm să vedem care va fi rezultatul peste trei luni.