Fundația Ethereum a anunțat granturi în valoare de peste 2 milioane de dolari menite să consolideze dezvoltarea Serenity, mult așteptatul upgrade al rețelei Ethereum 2.0.
Compania non-profit din Elveția a declarat luni că finanțarea a fost realizată cu ajutorul Protocol Labs, un blockchain thinktank și studioul ConsenSys. Fondurile vor sprijini proiectele care ajută la lansarea „iminentă” a blockchain-ului proof-of-stake “Beacon Chain.”
Lista completă a proiectelor ce au primit finanțări include:
- Harmony: 189.000 $ pentru dezvoltarea Beacon Chain;
- Prysmatic Labs: 725.000 $ pentru dezvoltarea clientului Prysm;
- Sigma Prime: 485.000 $ pentru dezvoltarea clientului Lighthouse;
- Status: 500.000 $ pentru clientul Nimbus, 150.000 USD pentru nim-libp2p;
- Whiteblock: 184.000 $ pentru testarea rețelei ETH2.0 și suport pentru testnet;
- Dmitry Khovratovici: 10.000 $ pentru raport privind polinomiile și funcțiile Legendre;
- Chainsafe: 217 500 $ pentru dezvoltarea light client ETH2.0 „Lodestar”.
Ecosistemul Ethereum
În ultimele câteva luni, Fundația Ethereum a mai acordat 2.46 milioane de dolari la șapte echipe de dezvoltatori. Startup-urile ce au fost finanțate anterior au rol cheie în ecosistemul Ethereum și includ Sigma Prime, Status și Prysmatic Labs.
Lansarea ETH2.0 este considerată o necesitate pentru ca Ethereum să își păstreze poziția dominantă ca blockchain dedicat smart contracts. În prezent, rețeaua se confruntă cu probleme de scalabilitate – poate gestiona doar 15 tranzacții pe secundă. Această limitare a provocat creșterea comisioanelor de tranzacție și a timpilor de confirmare în decursul perioadelor de utilizare intensivă, împiedicând platforma să-și realizeze presupusul potențial de „computer mondial” cu milioane de utilizatori.
Alte blockchain-uri mai noi, precum EOS și TRON, reprezintă rivali ce trebuie luați în serios dacă upgrade-ul Serenity nu se implementează curând.