Proiect blockchain de monitorizare a aprovizionării cu marijuana medicală în Canada
Rețeaua canadiană de farmacii Shoppers Drug Mart a încheiat un parteneriat cu compania blockchain TruTrace Technologies Inc. pentru a lansa un program de monitoriza aprovizionarii cu marijuana medicală.
Acest sistem bazat pe tehnologia blockchain va fi utilizat pentru identificarea și urmărirea canabisului medical. Datele monitorizate vor include sursa de aprovizionare și genetica tulpinilor. Aceste date vor permite medicilor să emită rețete mai eficient. De asemenea, vor putea să furnizeze informații de încredere pentru studiile clinice cu privire la utilizarea de marijuana medicală.
Facebook lansează whitepaper-ul Libra
Gigantul social media Facebook a publicat azi whitepaper-ul și detaliile cu privire la noua criptomonedă dezvoltată. Conform documentului, Libra este un blockchain open-source, dar accesul la date este limitat la membrii organizației Libra. Rețeaua va fi gestionată de o organizație formată din 100 de membri, companii ce investesc minim 10 milioan de dolari. Până în prezent, au fost identificați 28 de membri fondatori ai Asociației Libra.
Este menționată de asemenea o nouă subsidiară Facebook numită Calibra. Aceasta va dezvolta servicii financiare și produse în jurul rețelei Libra, inclusiv un portofel digital.
Criptomoneda Libra va fi lansată în 2020 și va putea fi folosită pentru plăți și transferuri în rețelele Facebook, WhatsApp și Messenger.
Exchange-urile din Coreea, responsabile pentru pierderile suferite de clienți
O directivă a Comisiei pentru comerț echitabil (FTC) din Coreea de Sud prevede că platformele exchange ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru pierderile suferite de clienți. Regula se aplică chiar dacă aceste pierderi nu sunt neapărat provocate de sistemele de securitate inadecvate.
Bithumb și alte patru platforme cripto din Coreea de Sud și-au actualizat deja termenii de serviciu (ToS) pentru a include această prevedere.
Bithumb a fost victima a două atacuri separate, în iunie 2018 și martie 2019. În total, hackerii au reușit să fure mai mult de 45 de milioane de dolari.
Parity dezvoltă un nou client Zcash numit Zebra
Compania de infrastructură blockchain Parity a anunțat lansarea unui nou client Zcash. Sistemul numit Zebra este conceput pentru a facilita activitatea dezvoltatorilor.
Noul client Zcash a fost scris în limbajul de programare Rust, în timp ce clientul original Zcash a fost scris în C ++. Criptomoneda privată s-a bazat la origine pe codul Bitcoin. Rust este în general văzut ca o modalitate mai sigură de a codifica aplicațiile.
Parity este o companie cu sediul în Londra și a dezvoltat clienți pentru Bitcoin, Ethereum și Bitcoin Cash. De asemenea, compania dezvoltă aplicații și sisteme bazate pe blockchain-ul Ethereum.