Anul 2021 a început cu un trimf al Bitcoin – un nou maxim istoric – și cu o creștere a interesului general pentru criptomonede. Susținătorii cripto s-au întrecut în predicții optimiste, iar cripto-scepticii nu prea au fost băgați în seamă. Unii dintre ei au însă opinii ferme în ce privește evoluția Bitcoin si a pieței cripto în general în acest an.
Nicholas Weaver: Schema Ponzi Bitcoin va rămâne fără bani
Nicholas Weaver este un cercetător finanțat de National Science Foundation și urmărește Bitcoin din 2011. El este de părere că ecosistemul Bitcoin se va prăbuși anul acesta deoarece va rămâne fără bani. Weaver susține că dolarii reali din sistem sunt înlocuiți rapid cu cei falși, sub forma criptomonedei stabile Tether.
„Tether a înlocuit fiecare dolar din sistem și nu există suficienți fraieri. Când infuzia de dolari va ajunge la zero, sistemul se va prăbuși complet pentru că va genera o spirală de moarte pentru mineri.”
Minerii generează 900 de bitcoin noi în fiecare zi, dar au nevoie de valute fiat pentru a-și plăti facturile la curent. În plus, Weaver crede că autoritățile din China va întrerupe furnizarea de electricitate subvenționată deoarece Bitcoin este o metodă de a evita controlul de capital.
Stai conectat in lumea digitala!
De asemenea, guvernele au început să crească eforturile globale de reducere a spălării banilor, ieșirilor de capital și finanțării terorismului prin criptomonede.
Jorge Stolfi: MicroStrategy se va face de râs când Bitcoin se va prăbuși sub 10.000$
Profesorul de informatică Jorge Stolfi din Brazilia urmărește Bitcoin din 2013 și l-a văzut trecând prin două bule anterioare. Stolfi activează pe subreddit-ul r/Buttcoin, unde explică lipsa de logică a ecosistemului cripto.
În 2016, el a trimis o scrisoare SEC, avertizând cu privire la riscurile generate de un ETF Bitcoin și comparând criptomoneda cu o schemă Ponzi.
„Chiar nu știu până unde poate ajunge nebunia. Piața criptografică este 100% irațională, susținută în întregime de ignoranță și dezinformare”,
a explicat Stolfi.
„Și din moment ce prețul determină evoluția spațiului criptografic, pot să fac predicții doar cu privire la consecințe. De exemplu, dacă prețul BTC va scădea sub 10.000 USD, pariez că MicroStrategy se va face de râs.”
În ultimele câteva luni, compania de software a investit 1,2 miliarde de dolari în Bitcoin. CEO-ul MicroStrategy, Michael Saylor, petrece mult timp pe Twitter promovând BTC.
Stolfi crede, de asemenea, că mai multe criptomonede mari, precum Bitcoin SV (BSV), IOTA și Bitcoin cash (BCH) vor dispărea din peisaj.
Nouriel Roubini: Bula Bitcoin va exploda în 2021
Cunoscut drept Dr. Doom, profesorul de economie Nouriel Roubini a fost dintotdeauna foarte critic cu privire la Bitcoin. El este de părere că anul 2021 va fi unul dezastruos pentru piața cripto, deoarece autoritățile impun reglementări din ce în ce mai dure:
„Bula Bitcoin va exploda în 2021. Cataliștii vor fi acțiunile de aplicare a legii”.
Roubini face referire la procesele intentate împotriva iFinex, proprietarul Tether, a exchange-ul Bitfinex și, mai nou, asupra Ripple Labs.
- Citeste si: Corectia prețului Bitcoin iminenta?
Așadar, cripto-scepticii previzionează încă o dată moartea Bitcoin, în ciuda faptului că popularitatea sa este în creștere. Chiar și cu o corecție până la 30.000$ din ultimele 24 de ore, criptomoneda rămâne pe un trend ascendent alimentat de interesul investitorilor instituționali.