BitFlyer Europe introduce achiziția de criptomonede cu carduri de credit

Exchange-ul BitFlyer a anunțat că permite achiziția de criptomonede pentru utilizatorii europeni cu cardul de credit. Platforma are acum opțiunea de ”Instant buy” folosind carduri de credit, carduri de debit și metode locale de transfer instant, cum ar fi Sofort, iDeal și GiroPay.

Procesarea plăților se face prin compania Wirecard din Germania, iar comisioanele pentru plățile cu card de credit sunt de 1,95% + 0,25 € pe tranzacție.

În octombrie, exchange-ul a lansat și aplicațiile sale mobile și oferă în prezent tranzacții în șapte criptomonede. Acestea sunt bitcoin (BTC), eter (ETH), litecoin (LTC), cash bitcoin (BCH), ethereum classic (ETC), monacoin (MONA) și lisk (LSK).

Gemini angajează un nou director executiv în Europa

Exchange-ul Gemini a anunțat numirea lui Julian Sawyer ca director general pentru regiunea Europa și Marea Britanie. Sawyer este co-fondatorul și fostul șef al uneia dintre cele mai mari bănci mobile din UK, Starling Bank.

Noul director va avea rolul de a gestiona angajările și de a stabili strategia de dezvoltare a Genimi în Europa.

„Europa este locul de naștere al piețelor financiare moderne, iar Regatul Unit a fost un centru financiar global de inovație de sute de ani”,

a declarat Tyler Winklevoss, CEO Gemeni.

„Gemini trebuie să fie aici, iar cunoștințele profunde ale lui Julian și expertiza fintech în aceste regiuni îl fac să fie potrivit pentru a conduce expansiunea companiei în această regiune.”

Tim Draper susține eliberarea lui Ross Ulbricht

Într-un episod al podcastului video Crypto Finder, Tim Draper și-a exprimat susținerea pentru fondatorul Silk Road, Ross Ulbricht.

”Eliberați-l pe Ross, dragilor! Avem nevoie de antreprenori ca el! Scoateți-l din închisoare! De ce introducem acești oameni cu adevărat extraordinari în închisoare? Avem nevoie de mintea lor, de energia lor, de forța lor creativă. Eliberați-l! Cine știe ce altceva va mai inventa?”

Draper a explicat că înțelege că autoritățile l-au transformat pe Ross într-un simbol, dar consideră că acesta a stat suficient de mult timp la închisoare în raport cu greșeala comisă.

Ulbricht servește o condamnare pe viață pentru rolul său în crearea și menținerea pieței dark web Silk Road. Când FBI a închis operațiunea, Draper a cumpărat aproape 30.000 BTC care au fost confiscate de autorități.

John McAfee își lansează oficial candidatura la președinția SUA

Cunoscut personaj John McAfee a anunțat oficial lansarea campaniei sale prezidențială din 2020. El a afăcut anunțul pe Twitter, postând și primul clip și site-ul oficial:

”Campania prezidențială McAfee 2020 din SUA a început acum oficial. Nu pot fi președinte. Știți deja asta. Dar sper că știți și că sunt un candidat perfect pentru a perturba acest sistem și intenționez să fac acest lucru. Bine ați venit la primul nostru videoclip de campanie”.

McAfee a mai explicat că site-ul său oficial al campaniei, McAfee2020.com, are un singur scop:

„Platforma mea de campanie conține un singur element: cum ne eliberăm de un guvern care nu ne mai servește, dar în schimb a devenit stăpânul nostru – controlând fiecare acțiune, până la detaliile a ceea ce am putea sau nu să punem în corpurile și mințile noastre ”.

Din motive tehnice nu avem variata audio.

CryptoZZ