Un nou ETP axat pe Bitcoin va permite acum investitorilor acreditați să speculeze cu privire la mișcările negative ale prețului Bitcoin. Compania 21Shares din Elveția a anunțat că noul său Bitcoin Short ETP (SBTC) va fi disponibil pentru tranzacționare pe Deutsche Boerse Xetra începând cu 1 septembrie.

SBTC este primul instrument short reglementat din lume care este listat pe o bursă. ETP-urile (Exchange traded product) reduc riscul de contrapartidă – posibilitatea ca cealaltă parte să nu onoreze o tranzacție – atât pentru investitorii instituționali, cât și pentru cei retail.

Cumpara si Vinde Bitcoin folosind LDV Bank!

„Investitorii sunt acum în măsură să implementeze orice strategie Bitcoin într-un mod sigur, reglementat și convențional, utilizând un produs care le permite să participe la mișcarea descendentă a Bitcoin”,

a explicat Hany Rashwan, CEO 21Shares.

Bitcoin Short ETP adaugat in panelul de instrumente financiare

Laurent Kassis, directorul general al 21Shares, a declarat că instumentul de investiție a necesitat „multe activități de lobby cu autoritățile de reglementare” din Europa. Acestea sunt încă destul de reticente în ce privește aprobarea produselor bazate pe criptomonede.

Kassis a menționat că Bitcoin Short ETP rămăsese

„singurul produs de tranzacționare care lipsea din panelul de instrumente financiare complet transparente. Acesta poate fi utilizat pentru a valorifica mișcările negative de preț într-un cadru complet reglementat”.

21Shares este emitentul a unsprezece ETP-uri cripto reglementate. Demersurile companiei în această direcție a fost justificat de faptul că accesul direct la investiții în active cripto era facilitat până acum doar prin exchange-uri cripto nereglementate. Acestea nu oferă siguranța și protecția contra riscurilor pe care le oferă bursele reglementate.

Toate ETP-urile cripto 21Shares – inclusiv noul SBTC – pot fi achiziționate prin orice broker sau bancă cu acces la Boerse Frankfurt.