Acum câteva săptămâni, pe piața din Zimbabwe a apărut primul competitor pentru schimbul Golix. Este vorba despre Styx24, un schimb cripto online care caută să își facă loc pe o piață unde este mare nevoie de o alternativă la moneda națională. Aproape simultan, cei de la Golix, până de curând singurii de pe piață care schimbau criptomonede, au introdus automatele bitcoin, care sunt accesibile din birourile lor din Harare.
Alternativele la dolarul zimbabwean
Sunt puține țări care să fi avut parte de o perioadă mai proastă din punct de vedere economic, fiscal și monetar ca Zimbabwe. Nu e de mirare că susținătorii bitcoin au reușit să impună foarte rapid bitcoinul și să explice avantajele pe care acesta le aduce cetățenilor. După ce guvernul a printat bancnote de 100 de trilioane de dolari, populația a înțeles rapid ce presupune emisia de monede deflaționare, cu o limită prestabilită.
„De când am montat aparatul, mulți oameni au venit să se uite la el, să pună mâna”, a spus reprezentantul Golix Tawanda Kembo. „Cel puțin 10-20 de oameni intră în sediu zi de zi de când am lansat automatul, vinerea trecută.”
Nici cei de la Golix, nici cei de la Styx24 nu au licențe sau permis din partea guvernului pentru a-și desfășura activitatea. Autoritățile de pe teritoriul țării încă nu au reglementat spațiul.
„Nici nu știm ce părere au autoritățile”, a spus Kembo. „-Oamenii pot folosi bitcoinul pe riscul lor, pentru că deocamdată nu există licență pentru nici o afacere cripto, chiar dacă ne-am întâlnit de mai multe ori cu autoritățile.”
Automatul este plasat undeva la etaj, într-un mall din centrul capitalei. Clienții pot să îl folosească (sau doar să îl viziteze) în fiecare zi lucrătoare, între orele 8 dimineața și 6 seara. Îți scanează amprenta, îți face o fotografie, îți scanează documentele de identificare și îți verifică numărul de telefon.
Zimbabwe se confruntă cu o criză acută de lichidități. Este greu și scump să pui mâna pe dolari americani, ca să nu mai spunem că este și ilegal și dolarii trebuie cumpărați de pe piața neagră. Aici avem și cel mai mare premium la conversie din toată lumea, de 40-60%. Asta înseamnă că dacă vrei să cumperi bitcoin de 100 de dolari, trebuie să plătești cu 40-60% mai mult, plus comisioane.
De când moneda națională și-a pierdut cu totul valoarea în Zimbabwe, toată lumea folosește dolari americani. Chiar și conturile bancare ale cetățenilor sunt denominate în dolari americani. Puțini sunt cei care folosesc dolarul fizic din cauza cheltuielilor suplimentare pe care le implică. Salariile sunt transferate de obicei direct în contul bancar, iar oamenii folosesc carduri de debit sau servicii de plăți mobile la cumpărături.
În aceste condiții, cei de la Golix percep un comision de 10% pe toate tranzacțiile pentru a putea să își permită să lucreze cu dolari fizici în aceste condiții. Volumele totale sunt foarte scăzute comparativ cu alte țări. Cei de la Golix s-ar putea să schimbe cam 2-3 bitcoini pe zi în total, dacă punem la socoteală și automatele și platforma online.
Într-adevăr, surse de la fața locului contactate de publicația News.Bitcoin au confirmat că aparatul celor de la Golix dă sume de obicei destul de mici în dolari.
Contactați de aceeași publicație, și cei de la Styx24 au spus că au planuri asemănătoare. Tatenda Mubungu, director la Styx24, se află acum în Africa de Sud și caută să aducă un alt automat și să îl plaseze în birourile din Gweru, un oraș situat la 30 de kilometri de Harare.
„Am hotărât să deschid alt schimb în țara natală pentru că monopolul nu este niciodată un lucru bun” a spus Mubungu. „Cu doar un singur schimb, clienții nu au opțiuni. Competiția este benefică pentru clienți, duce la scăderea comisioanelor și forțează inovația.”