Considerate o revoluție în modul în care se pot finanța noile proiecte, ICO-urile au cunoscut o creștere explozivă în ultimul an. Insă o parte dintre ele s-au dovedit a fi înșelătoare.
De asemenea, 46% dintre ICO-urile lansate anul trecut au eșuat în proiectele inițiate. Autoritățile anunță în fiecare zi că unele sunt de fapt scams.
Câteva exemple: Confido a dispărut după ce a acumulat 375,000 de dolari, Benebit a dispărut cu 2.7 millioane. Centra Token, aflată sub investigare în prezent, a reușit să înșele investitorii cu 32 millioane de dolari.
Acest tip de proiecte provoacă efecte negative nu doar din punct de vedere financiar, ci și din punct de vedere al reputației pe care piața cripto o capătă în ochii autorităților și a publicului.
Din acest motiv, fondatorul Ethereum, Vitalik Buterin, a propus o alternativă denumită DAICO.
Provenit din asociarea conceptelor DAO ( decentralized autonomous organization), adică o organizație autonomă descentralizată și ICO, DAICO este un hibrid care are potențialul de a asigura buna desfășurare a unui proiect, în sensul că distribuția fondurilor depinde de votul participanților la ICO.
Sistemul funcționează astfel:
Echipa de dezvoltare lansează un contract smart DAICO pe blockchain-ul Ethereum. Acesta include anumite variabile specifice. Contractul începe cu etapa de contribuții, care poate fi stabilita în funcție de nevoie cu un hard cap. Adica un anume număr de tokenuri disponibile sau contribuție limitată/participant.
După ce targetul a fost atins, vânzarea de tokenuri se oprește iar bugetul se distribuie conform planului inițial.
În această etapă intră în funcțiune variabilele specifice DAICO: ”tap”, care determină cât ETH se poate retrage de către echipa de dezvoltare și ”vote”, care oferă participanților la ICO posibilitatea de a aproba sumele ce pot fi retrase.
O mica Garantie
Acest sistem de control oferă garanția că echipa de dezvoltatori îndeplinește etapele stabilite în proiectul inițial. Ei nu pot irosi fondurile alocate, deoarece participanții la ICO au posibilitatea de a bloca complet proiectul și de a-și retrage fondurile în cazul în care acesta nu evoluează cum trebuie.
Avantajele sistemului DAICO față de ICO-urile clasice sunt acelea că stimulează colaborarea, educă investitorii, oferă transparență și responsabilizează echipa de developeri.
Dezavantajul în prezent este că nivelul de educație financiară și economică a celor de pe piața cripto este foarte scăzut. Pe termen lung implementarea unui astfel de sistem va aduce beneficii tuturor membrilor comunității.