Exchange-ul Gemini, deținut de compania gemenilor Winklevoss, a anunțat că a încheiat un parteneriat cu bursa Nasdaq pentru a utiliza tehnologia de supraveghere denumită SMARTS pentru a monitoriza perechile de tranzacționare pe care le gestionează.

Tehnologia SMARTS are rolul de a monitoriza activitatea burselor, semnalând apariția tranzacțiilor neobișnuite care pot semnala tentative de fraudă. Este utilizată de unele dintre cele mai mari exchange-uri clasice din lume, precum the Intercontinental Exchange (ICE), exchangeurile din Hong Kong și Clearing Ltd.

Gemini intenționează să o utilizeze atât pentru monitorizarea perechilor de tranzacționare BTC/USD, ETH/USD și BTC/ETH, precum și procesele de licitare a contractelor futures, a căror valoare este stabilită de Excahnge-ul CFE gestionat de CBOE.

Președintele companiei, Cameron Winklevoss, a declarat pentru Wall Street Journal

”Am luat această decizie deoarece credem în importanța unei piețe cripto bazată pe reguli clare. Este clar că aceasta este direcția în care ne îndreptăm.”

Declarația se referă la anunțul făcut săptămâna trecută de Procurorul General al New York-ului cu privire la verificările pe care le vor face la toate platformele cripto care activează pe piața locală și care nu dețin BitLicense.

Winklevoss consideră că tehnologia SMARTS este ”cel mai utilizat sistem de supraveghere din lume” iar implementarea acesteia va sprijini evoluția burselor de criptomonede să își creeze un sistem de reguli care să le pună într-o lumină pozitivă în ochii autorităților.

Reprezentanții Nasdaq au declarat la rândul lor că integrarea tehnologiei pe piețele non-tradiționale sunt un semnal că acestea sunt dispuse să adopte standardele aplicabile pe Wall Street, ceea ce va da încredere investitorilor tradiționali.

Vicepreședintele Nasdaq Valerie Bannert-Thurner a declarat că

”Această colaborare este o piatră de hotar pentru noi – demonstrează că tehnologia SMARTS este adaptabilă și aplicabilă piețelor non-tradiționale, depășind limitele piețelor de capital”.

Într-un interviu acordat CNBC, Thurner nu a exclus posibilitatea ca, în timp, Nasdaq să devină un exchange de criptomonede de sine stătător.

”Dacă investitorii se dovedesc pregătiți pentru o piață cripto reglementată, care să ofere o experiență similară cu bursele clasice, nu excludem ca Nasdaq să devină un exchange cripto. Opinia mea personală este că monedele digitale vor continua să se dezvolte, trebuie doar să așteptăm ca piata aceasta să se maturizeze.”