Start-up-ul canadian Kik a lansat o strângere de fonduri pentru a da în judecată SEC. Compania dorește să forțeze autoritatea de reglementare americană să emită reglementări specifice pentru piața cripto.
În acest scop, Kik a lansat inițiativa DefendCrypto, ce urmărește să strângă fonduri pentru a finanța procesul.
SEC versus Kik
KIK este o companie social-media condusă de Ted Livingston, care a lansat proiectul cripto Kin Foundation. Firma a derulat un ICO în valoare de 100 milioane de dolari la sfârșitul anului 2017.
ICO-ul a atras atenția SEC, care a transmis o scrisoare de avertizare în care susține că tokenul Kik încalcă legile cu privire la securities din SUA.
În noiembrie 2018, SEC a propus luarea de măsuri legale împotriva Kik și a utilizatorilor ce folosesc tokenul. În luna ianuarie a acestui an, Kik a anunțat că intenționează să dea în judecată SEC pe motiv că legislația este neclară.
Până în prezent, Kik a cheltuit peste 5 milioane de dolari pentru a finanța demersurile legale în ultimele 18 luni. Firma a primit mai multe scrisori de avertizare și o notificare din partea SEC. În ciuda creșterii activității economice în rețeaua Kik, există riscul ca întregul model de afaceri să se prăbușească dacă tokenurile Kin vor fi declarate securities.
În prezent, Livingston solicită sprijin din partea comunității cripto pentru a continua procesul.
Inițiativa DefendCrypto – claritate legislativă
Prin inițierea Fondului DefendCrypto, Livingston intenționează să rezolve în cele din urmă problema reglementării cu privire la criptomonede. El a subliniat că incertitudinea legală provocată de SEC în ce privește industria împiedică dezvoltarea inovațiilor în Statele Unite.
Fondul DefendCrypto este găzduit de Coinbase Custody și are sprijinul unor nume mari din spațiul activelor digitale precum Circle, ShapeShift și Messari.
Firma speră că un astfel de proces va contribui la clarificarea poziției juridice a multor tokenuri lansate prin oferta inițială de monede (ICO). Dacă este câștigat, SEC va fi obligată să creeze o nouă metodă de stabilire a statutului criptomonedelor. De exemplu, actualul test Howey ar putea fi adaptat pentru a se putea aplica mai bine monedelor digitale.
„Am ajuns la limita răbdării. Avem nevoie de claritate și singura modalitate prin care vom obține claritate este dacă mergem în instanță, așa că asta trebuie să facem”,
a concluzionat Livingston.