Mr. Robot. Moneda bitcoin a intrat în mainstream iar unul dintre indicatorii foarte interesanți pentru acest lucru ar fi că în jurul său au ajuns să se construiască tot felul de scenarii de ficțiune.
În anii trecuți, filme de serie B cum ar fi Dope abia își acopereau producția. Vorbeau în termeni aproximativi despre moneda bitcoin, despre puștani care își construiesc afaceri cu droguri pe Internet cu ajutorul bitcoinului, iar în felul acesta încercau să ”popularizeze” moneda bitcoin, demonstrând cunoștințe vagi despre ecosistem.
Serialul Mr. Robot a devenit anul trecut favorit al criticilor, premiat la Globurile de Aur și Emmy. Scenariul este cum nu se poate mai interesant și vorbește cu o foarte bună acuratețe și claritate despre viața hackerilor. Este vorba despre un grup de hackeri care demolează de la rădăcini întregul sistem bancar mondial, după ce atacă una dintre cele mai mari companii financiare (E-corp) și șterg toate datoriile din sistem. Hackerii au susținere din partea unor hackeri periculoși din China, care par să aibă toate interesele să destabilizeze sistemul bancar occidental. Se fac jocuri la cel mai înalt nivel politic și se ridică problema – ce s-ar întâmpla dacă sistemul financiar ar cădea? Cine și ce ar putea să îl înlocuiască?
Moneda bitcoin – o foarte bună întrebare despre piața digitală centralizată
Mr. Robot este un film de ficțiune cu un scenariu foarte bine documentat. După căderea sistemului financiar, urmează o lungă perioadă de haos în care economia se bazează doar pe lichidități. Multe dintre afacerile mici se închid sau, în cel mai bun caz, se confruntă cu probleme serioase. Magazinele preferă plata cu bitcoinul și se fac câteva referiri vagi la moneda digitală.
Între timp, la vârf, E-corp lansează propria monedă digitală și încearcă să reconstruiască un sistem identic cu cel care tocmai s-a încheiat. Au o campanie de promovare agresivă și fac tot posibilul să se impună în rândul cumpărătorilor, pentru a nu lăsa bitcoinul să prindă rădăcini.
”Cu E-coin egal cu un dolar eliberăm economia. Ne dă puțin spațiu de desfășurare” spune directorul E-corp într-o discuție cu un reprezentant guvernamental. ”Nu eu sunt problema aici. Problema este că banii fiat dispar. Rapid. Așa merge lumea acum. Bitcoinul se răspândește și dacă bitcoinul prinde o să fim toți în iad. Este deja nereglementat, a atins limita de volum tranzacționat și este parțial controlat de minerii din China”
Este vorba despre un scenariu în care guvernul american intră în competiție serioasă cu moneda bitcoin, în urma unei crize majore. Principala problemă este că guvernul și companiile de vârf (”acel 1% din cei 1%”) pierd controlul asupra economiilor. Însă și mai importantă este observația că bitcoinul este ”parțial controlat de minerii din China”, adică centralizat în mâinile unui număr restrâns de oameni.
Este bitcoinul centralizat? Ce i-a scăpat lui Satoshi Nakamoto, dar a observat scenaristul filmului Mr. Robot
40% din rețeaua de minare este concentrată în China, care ar putea să joace un rol de bancă emitentă pentru economia bitcoin.
Este de fapt opusul scenariului pe care l-a avut în minte Satoshi Nakamoto în momentul în care a creat moneda bitcoin. Acesta și-a dorit ca economia să devină treptat descentralizată și ca oricine vrea să emită bitcoin să poată să o facă cu ajutorul calculatorului de acasă.
Situația s-a schimbat o dată cu creșterea dificultății la minare. Calculatoarele au devenit ineficiente la minare, consumând mai mult curent decât producția de bitcoin obținută. Prețul bitcoin a crescut prea lent, proporțional cu cererea dar disproporțional cu mecanismele de producție. Odată cu apariția echipamentelor de minare scumpe, produse în China, mulți utilizatori și-au pierdut interesul pentru minare. În definitiv, toată lumea are un calculator acasă, dar puțini sunt dispuși să investească într-un echipament zgomotos, care riscă să se incingă și care nu are altă utilitate decât să producă bitcoini. Așadar, cei interesați au preferat să cumpere bitcoin și să aștepte o creștere a valorii monedei.
Fermele de minare au apărut prima dată în China, dintr-un cumul de factori. În primul rând ar fi vorba despre popularitatea monedei într-o economie controlată guvernamental, dar și despre faptul că prețurile la energia electrică ar fi mai mici.
Filmul Mr. Robot ridică însă altă problemă, conspiraționistă și totuși foarte interesantă. Dacă este vorba despre un plan de a pune monopol pe o nouă formulă economică, în așteptarea căderii sistemului bancar?
Satoshi Nakamoto a prevăzut creșterea dificultății de minare și a presupus automat că vor exista pool-uri de minare, în care se va face practic o chetă în care resursele de procesare vor fi puse la comun pentru un câștig mai sigur. Descentralizarea urma să fie menținută de comunitate – utilizatorii bitcoin s-ar fi orientat în permanență către pool-urile mai mici pentru a se asigura că nici un pool nu crește peste limitele descentralizării.
Se poate să fi prevăzut și apariția aparatelor și fermelor de minare, însă și acestea ar fi urmat să apară pe întreg globul, concomitent, fără să se ajungă la centralizarea despre care vorbește scenaristul filmului Mr. Robot, Sam Esmail.
Rata de conversie cu adevărat importantă în varianta în care bitcoinul preia controlul economic nu este cea bitcoin-dolar ci bitcoin-electricitate. Evident, acesta este scenariul ideal în care economia fiat se prăbușește. Electricitatea este însă un bun tranzacționat la valori diferite în fiecare stat, la fel ca ouăle, carnea, laptele sau serviciile. În China, electricitatea nu este privatizată iar conversia electricitate-bitcoin este, teoretic, controlată la nivel de stat. Înțelegeți unde bat?
Un simplu scenariu de ficțiune
Este adevărat că este doar un scenariu de ficțiune, în care s-au adunat mai mulți factori și s-au pus mai multe piese pe tablă. Nu este prima dată când criptomoneda își face apariția într-un astfel de scenariu virtual și de fiecare dată s-a pus problema descentralizării și utilizării subversive a criptomonedei.
Ce putem să facem pentru a menține moneda descentralizată? Să participăm la voturile comunității, să încurajăm întreprinderile mici și să dezvoltăm moneda bitcoin pe teritoriul țării noastre, pentru ca aceasta să ajungă uniform în întreaga lume.
Au trecut mai puțin de 8 ani de la apariția monedei bitcoin și mai mult de jumătate din bitcoinii disponibili pe piață au fost deja minați. Restul se vor mina în următorii 100 de ani. Este greu de spus câți bitcoini sunt deja pierduți (sau ”donați” rețelei) în portofele care nu vor mai fi niciodată accesate, pe harddiskuri care nu mai există. Cert este că e din ce în ce mai greu să ții ritmul cu cei mai bogați oameni în bitcoin, care au acumulat averile până acum. Dacă bitcoinii sunt pe mâna hobiștilor, atunci ecosistemul este în siguranță.