Șapte schimburi din Japonia au anunțat planurile pentru bifurcația bitcoin gold

Șapte dintre schimburile de bitcoin de top din Japonia au anunțat care le sunt politicile legate de bifurcația bitcoin gold. Unele dintre schimburi vor distribui moneda celor care își păstrează banii în schimb, altele o vor lista și la schimb după eveniment iar restul așteaptă să vadă care este situația după eveniment. Bifurcația Bitcoin Gold va avea loc pe 25 octombrie, când lanțul se va clona și va apărea un nou altcoin numit bitcoin gold (BTG). Acesta va avea același blockchain ca și bitcoin gold până la momentul bifurcației, adică același registru de tranzacție, motiv pentru care cei care au bitcoin înainte de bifurcație vor avea fisele pe ambele lanțuri.

Bitflyer, Coincheck, Bitpoint și GMO Coin au spus că vor elibera bitcoin gold. Fiecare dintre schimburi are politica proprie. Bitflyer de exemplu nu va suspenda tranzacțiile în perioadad bifurcației, însă în funcție de cât este de stabil noul lanț vor da drumul monedei noi. Nici cei de la Coincheck nu se grăbesc să elibereze fisele, mai ales că BTG nu va avea protecție împotriva atacurilor replay. Aceasta este problema delicată care pune în general schimburile în încurcătură. Dintre toate, doar Bitflyer a anunțat că va lista BTG la vânzare Restul „iau în considerare ideea”, dar nu au dat un răspuns clar. În cazul GMO Coin, nu se știe când vor fi eliberate monedele gold. Depozitele și retragerile la GMO vor fi oprite în jurul orei 20:00 pe 25 octombrie.

Zaif, Fisco și Bitbank nu sunt interesate deocamdată de bitcoin gold și nici nu vor elibera monedele. Bitbank de exemplu spune că nu va elibera bitcoin gold, din mai multe motive. Printre acestea se numără faptul că moneda are un cod nefinalizat. Cu toate acestea, vor „poza” balanțele clienților și ar putea să revină asupra deciziei mai târziu.

Prețul bitcoin a sărit de 6000 de dolari în weekend

Pe perioada de weekend, prețul bitcoin a atins valori record, de peste 6000 de dolari pentru o monedă. Bitcoinul a ajuns la un volum al pieței de 102 miliarde de dolari americani. Cei mai mulți analiști pun creșterea de preț în seama bifurcației. Utilizatorii se așteaptă ca în jurul datei de 25 octombrie să primească o sumă egală de bitcoin gold și atunci își fac stocurile de monede în speranța unor câștiguri rapide, așa cum au avut cu bitcoin cash.

Imediat după bifurcația bitcoin cash de pe 1 august, un BCH valora undeva la 800 de dolari, bani pe care cei care aveau bitcoin i-au primit pe degeaba. Este posibil ca figura să NU se repete și cu bitcoin gold. BTG ar putea să valoreze chiar sub 40 de dolari americani. Dacă prețul este prea mic, s-ar putea ca dezvoltatorii să nici nu dezvolte portofele BTG. Totul depinde de susținerea din partea minerilor și schimburilor cripto.

Mulți analiști susțin însă că această creștere este una organică. S-a spus că nu există neapărat o legătură între evenimentele de pe 25 octombrie și mișcările de preț. Se preconizează de mai multă vreme că bitcoinul va ajunge la 10 000 de dolari până în luna februarie. După aceste predicții, ar fi de așteptat ca bitcoinul să nu încheie anul sub 8000 de dolari. În acest caz, am avea o creștere de 1000% față de anul trecut.

Pentru altcoinuri, piața în ultima perioadă a fost în scădere, semn că fondurile au migrat dinspre altcoinuri spre bitcoin. Și aici sunt mici semne de revenire, la IOTA, NEM și bitcoin cash. Ethereum reușește să se mențină peste 300 de dolari, pe o piață volatilă a lichidărilor de pe urma ICO-urilor.

La prețul de astăzi al bitcoinului, Satoshi Nakamoto ar fi în topul Forbes al celor mai bogați oameni din lume

Creșterea recentă a bitcoinului, peste 6000 de dolari, a ridicat valoarea estimată a averii în bitcoin a inventatorului monedei la mai bine de 6 miliarde de dolari. În acest caz, Satoshi Nakamoto ar fi un candidat bun la topul Forbes al celor mai bogați oameni ai lumii.

Se estimează că Satoshi ar fi minat undeva la un milion de bitcoini după ce a lansat moneda. Dacă supoziția e adevărată, atunci acesta s-ar afla pe locul 237 pe lista Forbes. Satoshi ar fi la egalitate cu omul de afaceri sud-african Johann Rupert și cu moștenitorul suedez al omului de afaceri Jorn Rausing.

Se estimează că Satoshi Nakamoto deține aproximativ 5,89% din cei peste 16 milioane de bitcoini aflați acum în circulație. Cel mai mare portofel bitcoin este la ora actuală cel de la Bitfinex, stocat la rece. Acesta deține acum 168 de mii de bitcoini, adică 1% din întreaga sumă. În trecut, guvernul american a deținut cele mai mari sume de bitcoin. Este vorba de peste 144 de mii de fise confiscate de la Silk Road.

Dacă bitcoinul ar fi o companie, ar fi pe locul 73 după volumul de piață. Cu o contravaloare de 102 miliarde de dolari, bitcoinul depășește Goldman Sachs, China Petroleum & Chemical și Bayer.

Nu este prima oară când inventatorul anonim al monedei pieirde ocazia de a-i fi recunoscute meritele. Anul trecut, s-a vorbit despre nominalizarea acestuia la un premiu Nobel pentru economie. Distincția însă nu se acordă persoanelor aflate sub anonimat. Așadar, Satoshi nu a primit nici o nominalizare.

Guvernul rus urmează să testeze înregistrarea proprietăților imobiliare pe blockchain

Guvernul rus începe să testeze un sistem de înregistrare a proprietăților pe blockchain la începutul anului viitor.
Conform unui proiect de lege publicat de Ministerul Dezvoltării Economice, Serviciul Federal pentru Înregistrare, Cadastru și Topografie (Rosreetr), Serviciul Federal de taxe și Guvernul din Moscova, se vor face teste până în iulie 2018. Ministerul va trimite și lansa un ultim raport pe 1 septembrie.

Proiectul pilot vine la șapte luni după ce prim-ministrul Dmitry Medvedev a cerut ministerelor să înceapă să caute posibile aplicații în sectorul public pentru tehnologia bloockchain. Acesta spunea la momentul respectiv că trebuie să se facă o analiză generală a felului cum poate fi tehnologia blockchain folosită în administrația publică și economie.

Într-un comunicat de presă de la Ministerul Dezvoltării Economice, se spunea că domeniul imobiliarelor este un foarte bun candidat pentru tehnologia blockchain, din cauza costurilor operaționale mari.