Monedele virtuale, în atenția legislatorilor.

Cele mai mari autorități de reglementare în domeniul financiar din Statele Unite, US Securities and Exchange Commission (SEC) și Commodity Futures Trading Commission (CFTC), au anunțat că în data de 6 februarie vor organiza o întâlnire de lucru pe tema monedelor digitale. Principalul subiect de discuție va fi rolul de supraveghere pe care cele două comisii il vor avea în viitor, luând în considerare faptul că toate sistemele legislative din lume se află sub presiune pentru a reglementa activitatea în domeniul cripto.

Cei doi șefi de comisie au fost vocali cu privire la subiectul criptomonedelor, publicând împreună un articol în ziarul Wall Street în care susțin:

”CFTC și SEC, împreună cu celelalte autorități de reglementare financiare federale și naționale, trebuie să lucreze în continuare împreună cu autoritățile din justiție pentru a asigura transparența și integritatea piețelor cripto, dar, mai ales, pentru a impiedica frauda și abuzurile. Aceste piețe sunt noi, evoluează rapid și sunt extinse la nivel internațional. Din acest motiv, autoritățile trebuie să fie flexibile și capabile să se adapteze rapid.”

bitcoin-invest

Subiectul a fost abordat și în cadrul Forumului Economic Mondial ce a avut loc săptămâna trecută, majoritatea oamenilor politici care au participat afirmând că este necesară implementarea unor reglementări legale cu privire la monedele digitale. De asemenea, criptomonedele vor fi discutate și la Summit-ul G20 ce se va desfășura in Argentina în martie 2018, la propunerea Franței și Germaniei.

În cealaltă parte a lumii, Primul Ministru al Rusiei, Dimitry  Medvedev, a afirmat că reglementările cripto nu se pot limita la o singură țară și a propus discuții la nivelul Uniunii Economice Eurasia (EAEU -care include Armenia, Belarus, Kazakhstan, Kyrgyzstan și Rusia).

La conferința denumită ”Agenda digitală în epoca globalizării”, care a avut loc în data de 2 februarie în Kazahstan, Medvedev a afirmat că ”este imposibil ca legile cu privire la criptomonede să fie adoptate într-o singură țară, abordarea legislativă trebuie făcută la nivelul Uniunii”.

De altfel, în decembrie 2017, președintele Putin a sugerat crearea unei criptomonede care să fie adoptată nu doar la nivelul  EAEU, ci care să includă și țările membre BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud), deoarece aceasta ar permite adoptarea tehnologiei blockchain și a contractelor smart în economiile interconectate ale acestora.

Rusia deja analizează posibilitatea implementării tehnologiei blockchain încă din martie 2017, când Medvedev a solicitat Ministerului de Comunicații și Ministerului de Dezvoltare Economică să studieze modurile în care aceasta poate fi utilă în guvernare.