India dispune de 5000 de developeri pregătiți să lucreze în domeniul criptomonedelor
Conform unui studiu recent efectuat de compania de resurse umane Belong, în momentul de față, din cei 2 milioane de dezvoltatori de software din india, 5000 de persoane au cunoștințele și pregătirea necesară pentru a lucra în domeniul cripto și blockchain. În afară de aceștia, 10.000 pot să își extindă skill-urile rapid pentru a -și schimba domeniul de activitate, în timp de 30.000 necesită training specializat de lungă durată pentru a se putea adapta domeniului.
Cu toate acestea, cererea din partea companiilor care doresc să implementeze blockchain este foarte mare, mai ales în domeniile finanțelor, astfel încât acest număr este insuficient.
”Bănci majore precum Liberty Mutual, Capital One și Bank of America au postat anunțuri de angajare pentru acest domeniu”
au declarat reprezentanții Burning Glass Technologies la sfârșitul anului trecut.
De asemenea, site-ul de freelance Upwork a publicat o listă cu domeniile cu cea mai mare cerere, iar blockchain este pe locul întâi.
”Domeniul blockchain a crescut cu 2.000% în fiecare trimestru pe Upwork.com anul trecut, iar în trimestrul 1 al lui 2018 creșterea este de 6.000% – cea mai mare creștere din cele 5000 de domenii de activitate de pe site”
se menționează în raportul anual al companiei.
Milenialii preferă să cumpere criptomonede pentru a-și asigura pensia
Majoritatea milenialilor (persoanele născute între 1981 și 1996, care au ajuns la maturitate în anii 2000) schimbă industria pensiilor private, preferând să renunțe la pensiile clasice în favoarea criptomonedelor.
În conformitate cu raportul publicat de Institutul Național de Securitate a Pensiilor din SUA, 95% la sută dintre milleniali nu economisesc în vederea creării unui fond de pensii. În același timp, compania de analiză de piață The Student Report anunță că 21.2% dintre studenți achiziționează criptomonede, folosing inclusiv ajutorul financiar oferit de stat pentru finalizarea studiilor. Motivul principal oferit este că reprezintă fonduri de care se pot bucura la pensie.
Tendința este favorizată și de numeroasele start-up-uri care utilizează tehnologia blockchain și inteligența artificială pentru a crea soluții inovatoare pentru economii ce pot fi folosite în loc de pensie.
De exemplu, platforma Auctus oferă posibilitatea de a crea conturi flexibile pentru economii sau pensii, prin intermediul contractelor smart și ale roboților inteligenți care pot lua decizii fianciare. În opinia directorului Auctus, criptomonedele încurajează oamenii să investească, mai ales tinerii care au mult mai multe cunoștințe tehnologice decât generațiile anterioare.
Analiștii de piață avertizează că investițiile în criptomonede ar trebui să fie făcute în completarea pensiilor private clasice, pentru a avea certitudinea unor venituri stabile.
Banca Națională a Canadei confirmă că blockchain poate fi utilizat pentru tranzacții instantanee sigure
În urma unui proiect ce a testat viabilitatea tehnologiei blockchain pentru realizarea de tranzacții cu titluri de valoarea, banca centrală a Canadei a confirmat că este o soluție eficientă pentru confirmarea instantă și sigură a tranzacțiilor.
La teste au participat și operatorul de bursă TMX Group, care gestionează Bursa din Toronto, precum și organizația non-profit Payments Canada. Proiectul ”Jasper” s-a derulat în perioada 2016-2018 și a demonstrat că atât valuta cât și titlurile de valoare pot fi ”tokenizate”, ceea ce permite realizarea instantanee a tranzacțiilor.
Un proiect pilot similar este derulat în acestă perioadă de Ripple, care folosește soluția Xrapid liquidity pentru a facilita tranzacții de sume mari între instituții financiare, iar rezultatele arată o economie de 40-70% a taxelor și viteză mai mare de finalizare a transferurilor.
De asemenea, JP Morgan Chase a solicitat un patent în SUA pentru o rețea peer-to-peer care utilizează tehnologia blockchain pentru transferuri inter și intra-bancare.
47% dintre sud-africani planifică să investească în criptomonede
Rezultatele unui chestionare realizat în rândul cetățenilor din Africa de Sud a aratat că aproape jumătate dintre persoanele care nu au deținut vreodată criptomonede planifică să investească în acest domeniu anul acesta.
Africa de Sud are cea mai avansată economie de pe continent și cel mai sofisticat sector financiar, astfel încât cetățenii sunt din ce în ce mai interesați să investească în criptomonede, cu toate îngrijorările legate de statutul legal al acestora.
De altfel, în luna aprilie, Autoritatea de Taxe și Impozite din Africa de Sud a anunțat că vor impozita profiturile generate de tranzacționarea monedelor digitale, decizie ce nu a surprins pe nimeni având în vedere popularitatea acestora.
Analiștii apreciază că adopția criptomonedelor este în creștere in regiune, existând deja restaurante și alte tipuri de comercianți care acceptă astfel de plăți. Alte țări africane, precum Zimbabwe, refuză să recunoască tranzacțiile cu criptomonede, în ciuda creșterii popularității acestora.