Începând cu anul viitor, peste 25.000 de magazine din Franța vor accepta plăți Bitcoin, conform unui articol publicat de Le Figaro. Acesta este rezultatul unei colaborări între companiile de plăți digitale East2PlayPayment, EasyWallet și Global POS.
Anunțul oficial a fost făcut în cadrul conferinței Paris Retail Week, ce reunește marii comercinați din Franța. În primul trimestru al lui 2020, plățile cu Bitcoin vor deveni posibile în 30 de rețele de magazine. Acestea includ Boulanger, Foot Locker, Decathlon, Conforama, Maison du Monde, Intersport, Cultura, Norauto și Sephora.
Plățile în BTC vor putea fi efectuate prin intermediul POS-urilor distribuite de Global POS, iar criptomonedele vor fi convertite automat în euro. În acest mod, comercinații în sine nu trebuie să se complice cu gestionarea Bitcoin, iar utilizatorii au la dispoziție o nouă metodă de plată.
Bitcoin este singura criptomonedă acceptata
Global POS a anunțat că, pentru început, Bitcoin este singura criptomonedă acceptata, dar planifică extinderea serviciilor și pentru altele:
„Inițial, serviciul pe care îl oferim va permite doar utilizarea Bitcoin. Obiectivul nostru este să ne extindem și către alte criptomonede în viitor”,
a declarat Stephane Djiane, CEO și fondator al Global POS.
Conform sondajelor de anul trecut realizate de Le Figaro, aproximativ 3-6% dintre cetățenii francezi dețin criptomonede. Posibilitatea de utilizare a acestora pentru cumpărături este unul dintre pașii importanți pentru adopția în masă, iar Franța pare că a făcut un pas important în acest sens.