Cu toată volatilitate pieței, cererea pentru criptomonede ca metodă de plată la comercianți este în creștere.
În conformitate cu un studiu realizat în luna iunie de compania CreditCoin, 75% dintre americani doresc să aibă opțiunea de a achiziționa produse și servicii cu criptomonede.
Numărul de comercianți care acceptă această metodă de plată este în creștere. În prezent depășește 11.300 (conform rapoartelor publicate de Coinmap). Firmele care optează să accepte criptomonede au posibilitatea de a alege varianta Bitcoin sau varianta criptomonedelor alternative – altcoins.
La ora actuală, Bitcoin este cel mai utilizat din acest punct de vedere. Reprezentanții Bitpay susin că are o cotă de piață de 90%.
BTC rămîne favoritul. Asta deși alte criptomonede precum Bitcoin Cash și Dash oferă viteze de tranzacționare mai mari și comisioane mai mici. Acest lucru este justificat de două argumente: popularitate și stabilitate.
În luna martie, o statistică realizată de Finder.com a demonstrat că 5.15% dintre americani dețin Bitcoin, față de 1.8% Ethereum și 0.9% BCH. De asemenea, 60% dintre americani au auzit de Bitcoin. În același timp doar 46% au auzit de Ethereum și 41% de Litecoin. Fără niciun dubiu, Bitcoin este cea mai cunoscută și populară criptomonedă.
BTC prezintă de asemenea avantajul unei stabilități relative a prețului prin comparație cu celelalte criptomonede. De exemplu, în perioada 15 iulie-15 august, Bitcoin a scăzut cu 2.7%, în timp ce Ethereum, Ripple, Bitcoin Cash și EOS au scăzut cu 38.5%, 39.5%, 29%, respectiv 36.5%.
Per ansamblu însă, trendul ascendent de-a lungul ultimilor ani înregistrat de BTC poate genera și reticențe în utilizarea ca mijloc de plată. Să nu uităm că în 2010 două pizza au fost achiziționate cu 10.000 BTC. Puțini utilizatori și-ar mai asuma o asemenea risipă în prezent.
Cu toate acestea
procesatorul de plăți Bitpay a raportat că în 2017 a gestionat tranzacții cu BTC în valoare de 1 miliard de dolari. În prima jumătate a lui 2018, plățile cu BTC au atins echivalentul a 590 milioane de dolari. Prin comparație, volumul de Bitcoin Cash reprezintă doar 10% din această valoare în aceeași perioadă.
Devan Calabrez, co-fondatorul motorului de căutare Spendabit, a explicat:
„BTC este de departe criptomoneda dominantă pentru tranzacții. Acest lucru se datorează atât maturității BTC, cît și fenomenului de ”brand recognition” (recunoaștere a brandului).
Comercianții caută întotdeauna modalități de a aduce mai multe vânzări. Unii comercianți sunt interesați să adopte ”moda criptomonedelor” din punct de vedere al marketingului și acceptă această metodă de plată pentru că atrage mai mulți clienți. Pentru ei, adăugarea plății cu criptomonede este un experiment de marketing cu cheltuieli minime, mai ales că are și un risc atenuat de returnare a taxelor.”