În cursul lunii mai, patru producători de medicamente americani s-au alăturat MediLedger, platforma farmaceutica blockchain. Walmart a anunțat în acestă săptămână că se va alătura proiectului ce monitorizează produsele farmaceutice.

Pfizer, McKesson Corporation, AmerisourceBergen Corporation și Premier Inc utilizează în prezent MediLedger pentru a gestiona contractele de distribuție a medicamentelor.

Platforma farmaceutica blockchain MediLegder

Platforma MediLedger a fost creată de compania Chronicled din San Francisco. Scopul său este de a utiliza tehnologia blockchain pentru gestionarea lanțurilor de aprovizionare și distribuție în industria farmaceutică.

MediLedger oferă de exemplu opțiunea de automatizare a contractelor, eliminând costuile asociate cu rezolvarea disputelor. De asemenea, poate fi folosită pentru urmărirea medicamentelor în rețelele de distribuție, eliminând riscurile de contrafacere.

Recent, un director executiv la Pfizer a susținut că obstacolul major pentru adoptarea globală a aplicațiilor de tip blockchain nu este cauzat de probleme de tehnologie, cum ar fi problema de scalabilitate. În schimb, obstacolul principal este că firmele concurente trebuie să dezvăluie infrastructura pe care o folosesc și să accepte colaborarea cu rivalii.

FDA solicită o mai strictă monitorizare a medicamentelor

Legea privind securitatea lanțului de aprovizionare cu medicamente emisă de FDA (Agenția pentru Alimentație și Medicamente din SUA) afirmă că companiile farmaceutice trebuie să

„construiască un sistem electronic interoperabil pentru a identifica și urmări anumite medicamente eliberate pe bază de rețetă ce sunt distribuite în Statele Unite”.

Platforma farmaceutica blockchain MediLedger a fost construită special în acest scop și se bazează pe blockchain-ul Ethereum.

Walmart este una dintre cele mai mari rețele de distribuție de medicamente din Statele Unite. Pfizer este unul dintre cei mai mari producători de medicamente din lume. Ca atare, colaborarea cu MediLedger este o modalitate de a pune în practică dispozițiile FDA.

Walmart este interesat de blockchain

Walmart, un gigant de retail evaluat la 220 de miliarde de dolari, este unul dintre primii utilizatori ai tehnologiei blockchain din Statele Unite. Încă din 2016, compania a colaborat cu IBM pentru a monitoriza lanțurile de aprovizionare cu alimente.

De atunci, compania americană a implementat o serie de alte proiecte și a obținut inclusiv câteva brevete de aplicații de tip blockchain.