Fondatorul aplicației mobile Meitu, extrem de populară în China, Cai Wensheng a declarat într-un interviu că a devenit interesat de criptomonede la sfârșitul anului trecut. În ianuarie 2018 deținea câțiva bitcoin, dar după ce a conștientizat potențialul criptomonedelor și-a stabilit un target personal de 10.000 de bitcoin.
Profitând de scăderea prețurilor din perioada ianuarie-martie, când Bitcoin a atins minime de 6000$, Wensheng a reușit să-și atingă targetul în 4 luni.
În afară de Bitcoin, Wensheng a investit și în alte criptomonede precum Theta, Ontology (ONT), Cortex (CTXC), ArcBlock (ABT), Zipper (ZIP), YeeCall (YEE), Dxchain (DXC) și Charter (CAF). Unele dintre acestea au generat deja profit, în timp ce altele sunt încă în scădere.
Investitorul chinez, a cărui cifră de afaceri este de 1.5 miliarde de dolari, a comparat industria criptomonedelor cu etapa inițială a boom-ului dotcom. Odată cu prăbușirea din 2000, multe companii dotcom s-au prăbușit, însă altele au adus profituri fantastice. În opinia sa, este vorba pur și simplu de identificarea companiilor care vor supraviețui pentru a avea succes.
Cai Wensheng avertizează investitorii că este foarte important să acorde atenție proiectelor pe care le susțin și să nu ia în considerare doar companiile populare. Nu există nicio garanție că dacă vor investi în aceleași companii în care a investit el vor avea succes, deoarece oricine poate să greșească.
Întrebat despre prăbușirea pieței din martie, investitorul chinez a remarcat că este un aspect normal într-o astfel de industrie. Dacă situația este privită în ansamblu, în martie 2017 valoarea Bitcoin a fost de 1000$, în timp ce în martie 2018 valoarea era de 6000$, ceea ce înseamnă o creștere de șase ori.
De asemenea, Cai Wensheng recunoaște importanța ICO-urilor pe piață – în mod tradițional, investirea într-o companie nouă este dificilă pentru o persoană obișnuită. ICO-urile aduc o noutate pe piață, deoarece atât investitorii instituționali cât și oamenii obișnuiți pornesc cu aceleași șanse de succes.
Guvernul chinez a interzis criptomonedele și ICO-urile pe teritoriul țării, însă această decizie nu a încetinit dezvoltarea pieței. Majoritatea exchange-urilor s-au relocat în țările vecine, iar tranzacțiile cu criptomonede continuă prin intermediul centrelor OTC (over-the-counter).
Majoritatea analiștilor se așteaptă ca interdicția să fie ridicată, deoarece guvernul chinez va conștientiza că decizia nu face decât să reducă veniturile ce se pot obține din această industrie.