În aproximativ cinci zile, Litecoin va suferi o reducere a recompensei de bloc. Recompensa minieră este stabilită în prezent la 25 de litecoin (2.500 USD) pe bloc și va scădea la 12.5 litecoin (1.200 USD) pe bloc pe data de 5 august.
Cu această tranziție, protocolul va adăuga semnificativ mai puține criptomonede pe piață în perioada următoare.
Reducerea la jumătate a recompensei este similară cu creșterile ratei dobânzii și alte măsuri inițiate de băncile centrale de pe întregul glob pentru a combate inflația.
Evoluția prețului este de obicei influențată de acest eveniment, iar în ultimele șase luni Litecoin a ilustrat acest lucru.
Creștere de 225% în acest an
Litecoin se tranzacționa la 30$ pe data de 1 ianuarie 2019 și a încheiat primul trimestru la 61 de dolari, reprezentând un câștig de 100%. Aceasta a fost cea mai bună performanță înregistrată într-un trimestru al LTC.
Este de remarcat faptul că LTC a reușit să depășească și performanța Bitcoin în acest an. Până la sfârșitul lunii iulie, Litecoin a crescut cu 225%, în timp ce BTC a crescut cu 167%.
Celalate valori ale criptomonedei au crescut de asemenea de la jumătatea lunii decembrie. Ele au atins noi recorduri de câteva ori în ultimele două luni. De exemplu rata de hash din rețea a crescut la 523,81 TH / s în 14 iulie, cu 258% față de valoarea minimă de 146,21 TH/s din decembrie 2018, potrivit bitinfocharts.
Reducerea la jumătate a recompensei
Rentabilitatea minieră va scădea probabil cu 50 la sută împreună cu recompensele blocului, deoarece dificultatea rareori se ajustează imediat. Așadar, unii mineri s-ar putea deplasa către alte blockchain, ceea ce duce la o scădere a ratei de hash.
În prezent, Litecoin se tranzacționează la aproximativ 100$.