Seria Jurnal de bitcoman vine cu poveștile reale primite de la utilizatori și editate de echipa GoanaDupăBitcoin. Cu siguranță că sunt probleme prin care unii dintre voi au trecut. Vrem să știți că orice problemă ați avea, nu aveți cum să fiți singurii. În fiecare săptămână vom scrie despre câte o aventură din comunitate. Dacă vă doriți să împărtășiți experiența voastră, așteptăm să ne scrieți pe contact@goanadupabitcoin.ro
B0l0_Chris
Mergeam liniștit pe stradă fără să deranjez pe nimeni, când cineva mi-a tras un pumn în plex și mi-a furat toți banii. Când m-am dezmeticit, mi-am dat seama că eu sunt autorul.
În 2016 am avut ceva realizări. Dacă trag linia, mai multe decât în alți ani. Pentru fiecare dintre ele am avut de tras ca un bivol la căruță. Nimic nu mi-a ieșit din prima. Pentru examenul de disertație am pierdut cea mai mare parte din an. În comisie erau doar profesori care îmi purtau sâmbetele. L-am luat al doilea din grupă, dar probabil că o să plătesc cu un ulcer pentru diploma asta. Mi-am luat mașină la prima mână, dar…tot aveam un nod în gât când mă gândeam că am intrat în economii mai mult decât ar fi trebuit. La job am avut clienți mai dificili ca niciodată dar am fost ceva mai bine plătit. Cumva-cumva, toate s-au rezolvat, dar nimic nu mi-a mers ca uns.
Am început anul cu zero chef de muncă. Lucrez de opt ani pe un post decent, dar după opt ani te saturi și să fii rege. Orice mărire de salariu te entuziasmează. În prima lună. Deja în a doua te-ai obișnuit și ți-ai calibrat toate așteptările. Cred că toți trecem prin asta, cel puțin cei mai norocoși dintre noi. Am început 2016 cu un chef nebun să fac bani cu găleata, să îmi iau un sabatic, să plec în Tibet și să îmi cumpăr decapotabilă roșie. Râdeam cu nevastă-mea, care zicea că așa se manifestă criza vârstei. În general nu sunt un mare aventurier, zbor sub radar și sunt un tip precaut.
Pe Ike îl știu de pe la diferite petreceri, avem ceva prieteni în comun și e un tip simpatic, cu multă vervă, care strânge oameni în jurul lui. Vorbește mult despre ce face el, adică cum e investit în criptomonede, care e treaba cu bitcoinul și cum se dublează prețul de la an la an. De când a început să ne vorbească în stilul lui evanghelist, câțiva amici și-au făcut portofele bitcoin și au testat marea cu degetul. Unii au băgat mai mult, alții mai puțin, cert e că până în vară tot grupul nostru vorbea despre bitcoin. Cât mai e prețul, care mai e treaba cu rețeaua Lightning, cât mai costă minerii. Vă ziceam că eu sunt mai precaut. Am ceva experiență în IT, la modul că pot să-mi fac singur câteva bucăți de cod ca să-mi ușurez treaba la servici, iar în liceu învățasem câteva limbaje de programare. Când vine vorba de bani, nu mă avânt. Dar anul ăsta…după cum am început, aveam chef să ”fac bani”.
M-am gândit să schimb foaia. Mi-am spus eu mie ”toți amicii mei sunt antreprenori și toți au un lucru în comun. Sunt avântați, au tupeu să se bage în tot felul de domenii. Numai eu îmi țin banii la ING și zic ca românul – sporește-i Doamne, sporește-i.” N-am auzit pe nimeni să fi făcut primul milion din dobânda de la bancă.
Îl iau eu prin noiembrie pe Ike de-o parte și-i zic ”dude, îmi cumpăr și eu niște bitcoini, ce zici?”. Omul a avut mai multă răbdare decât aș fi crezut. Nu sunt obișnuit să apelez la nimeni și aș rătăci 40 de ani prin deșert numai ca să nu întreb pe nimeni unde-i stația de metrou. Dar Ike m-a instruit, mi-a spus cam pe unde să caut, care sunt cele mai bune huburi de informații și pe unde să mă învârt. Mi-a zis așa – fă-ți întâi portofel bitcoin, ar fi blockchian.info, dar ăsta e mai nesigur. Fă-ți pe blablabla, nu mai țin minte ce portofel mi-a recomandat, și nici nu l-am sunat să-mi spună. Am ținut minte blockchain.info și am zis ”eh, cât de nesigur poate să fie?”.
Am cumpărat la începutul lui noiembrie 8 bitcoini, în câteva zile deja crescuse binișor prețul și eu deja mă gândeam că îmi scot banii pe mașină. M-am lăcomit și mi-am mai luat 8 bitcoini la mai puțin de o săptămână.
În weekend dau de Ike la cafeneaua de lângă Carrefour. Din vorbă în vorbă, nu ne-a luat mult să ajungem să vorbim de bitcoin (cu Ike nu îți ia niciodată mult să ajungi la subiectul principal). Să vezi ce-a pățit…să-i zicem Dan. Avea 20 de btc. S-a dus la un amic, ăla i-a spus să-i vândă 5btc, Dan a făcut tranzacția de pe calculatorul omului și-a plecat liniștit acasă. La o săptămână după, ia restul de bitcoini de unde nu-s. Cineva îi golise portofelul. Să fi fost amicul, să fi fost un hacker, naiba știe. ”Ai grijă amice, cu securitatea nu te joci. Ți-ai pus autentificare în doi factori, ai pus totul la punct?”
Sincer, nu făcusem mai nimic. Am ajuns acasă paranoiat. Am dat fuga la calculator, nevastă-mea voia să cumpăr nu știu ce șervețele, câinele se dădea de ceasul morții să iasă în curte, le-am rezolvat pe toate, spre seară m-am pus la un film.
În fiecare dimineață mă uit să văd cum mai crește bitcoinul. Cumpărasem la șapte sute și ceva, acum sărise de opt. Bravo mie, gata, îi schimb. Deschid blockchain.info, introduc parola de la portofel, fac toți pașii și dau să schimb bitcoinii. Surpriză – blockchain.info îmi cere ”second password”. What the actual fuck?! Secondary password? Nici nu-mi aduceam aminte să fi pus o a doua parolă. Le-am scris celor de la blockchian.info, cu inima cât un purice. În capul meu, așa ceva nu se întâmplă. Am pățit-o și cu banca o dată, am cumpărat niște așternuturi de pe un site și ăia nu mi le-au mai trimis. Am dat telefon la ING și au stopat plata fără probleme. A trebuit să-mi aduc aminte ”hei, băiete, cu bitcoinul, ești propria ta bancă”. La fel mi-au spus, în alte cuvinte, și cei de la blockchian.info. Fraiere, ți-ai uitat parola, tocmai ai făcut o donație rețelei. Bun, donația ca donația, nu mă deranjează să ajut un frate, dar sunt vreo 12k euro.
Când naiba am pus eu a doua parolă? M-am uitat prin istoric, era ziua în care m-am întâlnit cu Ike. De obicei parolele le generez pe calculator, ca să fie cât mai dificile. Dacă am făcut treaba asta, adio bani.
Știți senzația aia de nod în stomac? Amestecul ăla de ”ce-am făcut!”, cu o solidificare instant pe toată lungimea sternului. Nevastă-mea a zis – aia e, ai făcut-o, puteai să o faci mai rău, puteai să dai cu mașina de zid și să plătim doctori. Dă-i naibii de bani. Așa am zis și eu, dă-i naibii de bani, noi să fim sănătoși. Dar când e vorba de cum te simți, cum te trezești în fiecare dimineață stresat, cum îți scade cota de încredere…nu mai poți să dai problema la casat. Dacă îmi fura cineva banii, măcar aveam pe cine să dau vina. Dar fraierul eram eu. Nu-mi spusese Ike ”amice, nu te lăcomi. Nu investești mai mult decât poți pierde.”?
Un fraier mai mare nu am fost în toată viața mea. Mi-era ciudă pe mine. Mă uitam din când în când la preț, vedeam că tot crește, și nici n-aveam pe cine să dau vina. Pe șervețelele nevesti-mii? Pe câine că n-are stare să iasă afară? Pe blockchain.info că în loc să spună ”double encryption” ca să sune mai serios spune ”second password”? Pe faptul că în loc de second am citit secondary și nu prea am luat treaba în serios? Am dat vina pe toate pe rând, dar adevărul adevărat îl știam eu cu mine. Am făcut-o de oaie.
Și acum, să trecem la partea serioasă, care poate îi interesează pe unii dintre voi, cei care ați avut vreo experiență de genul ăsta.
O amică, psiholoagă de meserie, spunea că nu ai cum să accesezi amintiri dacă stai stresat. Că îți revin chestiile dacă te relaxezi. Ceea ce…da, e simplu. Hai să apăsăm butonul de relaxare. La mine butonul ăla e stricat de când am intrat la facultate. Fără să-i spun despre ce e vorba, am întrebat-o de hipnoză (da, mă gândeam serios la prostii ”homeopate”). Mi-a trecut repede, problemele se rezolvă în lumea pragmatică.
Am mers pe fir. Dacă nu am generat parola automat, înseamnă că e o parolă pe care o știu. Dacă nu am notat-o, trebuie să fie o parolă cât de cât facilă, poate ceva ce am mai folosit la un moment dat, poate cu câteva caractere schimbate. Aveam un fir de urmărit. Google era noul meu prieten. Poveștile pe care le-am citit despre unii care și-au uitat parolele nu erau prea încurajatoare, dar eu măcar știu să manevrez calculatorul peste medie.
(1) Ideea era să folosesc brute force pentru a recupera parola
(2) Pentru a folosi brute force, ai nevoie de payload-ul portofelului. Deci, treaba funcționează așa – portofelul criptat vine cu criptare AES a întregului payload JSON, care este apoi codat în baza 64. Mai simplu spus, payload-ul este codul portofelului, criptat și re-criptat cu parolele tale. Nu ai ce să faci cu el dacă nu ai parolele, dar acolo, super-criptate, sunt și toate parolele aferente. Două dintre ele, mnemoticul și parola primară le știam deja. Practic, jucam spânzurătoarea – știam două treimi din criptare pentru că le aveam notate cu religiozitate, trebuia să mai aflu ultima secțiune. Iar pentu asta, existau niște indicii. Parola nu avea cum să fie foarte dificilă, din moment ce nu am notat-o.
(3) Am descărcat payload-ul și un soft pentru a recupera parola – se numește BTCRecover, în caz că e cineva interesat. Pentru siguranță, am scos calculatorul în offline. E ciudat să spun tocmai eu ”fiți atenți”, dar oricum o să spun – atenție, nu ne introducem parolele în orice gaură a Internetului, fără să știm despre ce e vorba.
(4) Am introdus toate parolele care mi-au trecut prin minte, tot ce aș fi putut să folosesc și tot ce am folosit vreodată în viața mea. Cu puterea de procesare din casă, vorbim aici de câteva miliarde de încercări. Nici un rezultat.
(5) Am amestecat toate parolele despre care vorbeam mai devreme cu toate cifrele, pe care m-am gândit că le-am pus la sfârșitul parolei, cel mai probabil. Nici un rezultat, încă două zile pierdute. Dacă mă uit în urmă, super! Este extrem de greu să spargi un portofel bitcoin cu brute force și dacă ști o mare parte din parole. Fără…nici nu vreau să mă gândesc.
(6) Mi-am mai adus aminte parole și mai vechi și le-am adăugat în mix. Același rezultat negativ.
(7) Înainte de Crăciun deja mă gândeam că voi fi un bătrân frustrat și că acel portofel blockchian.info o să devină Moby Dick-ul meu. Am mai introdus o variantă – una dintre parolele mai vechi, trunchiate. Nimic.
În cele din urmă, mi-am adus aminte de ce mi-a spus prietena psiholoagă. Relaxează-te. Dă-o naibii de parolă. Fă un duș cald, pune mâna pe o carte, stai chill. Carte! Ăsta era răspunsul. Mi-am adus aminte de cartea pe care o aveam pe birou când am pus parola. Era ceva din cartea respectivă – titlul, sau numele autorului, nu mai știam exact, parcă niște inițiale. Am introdus doar atât în mix – numele cărții, numele autorului și editura, după care am dat comanda să le amestece după bunul plac, litere mari, litere mici, toate cifrele. Mi-a găsit parola. Era un amestec dintre toate trei și o cifră la final.
Știți cum stă treaba cu fluturii din stomac? Ăia, când te îndrăgostești. Ei, fluturi în stomac mi-a dat și portofelul meu bitcoin. A fost unul dintre momentele Evrika! Mi-am notat parola pe un post-it verde. Am dat un tur al casei, am făcut anunțul, și am verificat prețul la zi al bitcoinului fără să am un nod în stomac.
Abia atunci l-am sunat pe Ike să-i spun că mi-am pierdut parola, mi-am recuperat-o și sunt proaspăt întors dintr-un adevărat safari. A zis ”foarte bine, fă-ți acum portofel pe Copay și dacă mai ai probleme sună direct că nu ești singurul care o dă în bară cu bitcoinul, bine că ți-ai recuperat banii.”
Din ziua aia în care am vrut să îmi vând bitcoinii și până când am spart parola, prețul mai crescuse, la vreo 950 de dolari. În puțin peste o lună aveam profit cam cât salariul pe luna respectivă, ceea ce e numai bine, oricum pe decembrie am lucrat cu viteza melcului turbat. Nu am lichidat încă bitcoinii, mai studiez piața și îmi place noul stil de viață. Am învățat să îmi apreciez altfel locul de muncă. Toate ca toate, dar am ceva stabil ziua, iar bitcoinul rămâne o pasiune secretă, de noapte. Îmi plac, îmi dau siguranță și sentimentul că pot să mai storc ceva profituri, că nu m-am plafonat acum că am ajuns la vârful meseriei mele și că nu prea mai am loc de urcat pe scară.
M-am gândit mult dacă să scriu istoria asta. Ce vor spune cei care citesc? Uite, încă un fraier proaspăt intrat în ecosistem. Sau, ha, deci e simplu, spargi un portofel bitcoin și scoți 16 bitcoini ca pe nimic. Este crunt de greu să spragi o parolă bitcoin. Dacă ce am scris aici vă dă speranțe, trebuie să știți că e doar un fel de cârjă de care te sprijini când ai un blackout de memorie. Puteți să vă jucați în paralel cu amintirile voastre și cu payload-ul, dar nu uitați – eu am introdus cinci cuvinte destul de probabile pentru parola secundară, plus celelalte două variante de autentificare corecte cap-coadă.
Toată aventura era să îmi strice definitiv relația cu bitcoinul. De la Crăciun încoace, citesc tot ce prind pe subiect, iar când am de lucru ascult interviuri pe YouTube. Cu cât aflu mai multe, cu atât sunt mai entuziasmat. Am acoperit aproape jumătate din prețul mașinii, cum plănuiam. Probabil că până în vară va trebui să îmi acopăr și un tratament de boli nervoase. Nevastă-mea spune că bitcoinul nu e pentru mine, că sunt prea agitat și stresat. Știu eu ce știu, this is the beginning of a beautiful friendship.