Seria Jurnal de bitcoman vine cu poveștile reale primite de la utilizatori și editate de echipa GoanaDupăBitcoin. În fiecare săptămână vom scrie despre câte o aventură a membrilor din comunitate. Dacă vă doriți să împărtășiți experiența voastră, așteptăm să ne scrieți pe contact@goanadupabitcoin.ro 

Îi mulțumim domnului Iulius pentru povestea pe care a împărtășit-o cu noi și care este una deosebită. Ne-a reamintit cât de multe calități are bitcoinul.

Numele meu este Iulius. Am 57 de ani și probabil că sunt decanul de vârstă al comunității. Sunt mândru de lucrul ăsta. Să recunoaștem, nu mai sunt tocmai în floarea vârstei, dar nici nu m-am plafonat, iar la capitolul tehnologie mi-a plăcut mereu să fiu la zi. Sunt marinar de pe vremea lui Ceaușescu. Unii dintre voi poate că știu sau își închipuie câte avantaje aveai la vremea respectivă, în comunism, cu o asemenea meserie.

În primul rând, într-o vreme în care granițele erau închise, eu puteam să văd LUMEA, ba chiar eram plătit pentru asta. Cu fiecare port nou cunoșteam o altă cultură. Acum, lumea e mai uniformă, peste tot vezi aceleași magazine, aceleași fast-food-uri și aceleași haine. Acum 25-30 de ani, fiecare port era diferit.

Marele avantaj odată era că… primeam diurnă în valută. Eram printre puținii din societatea română de dinainte de 89 care știa cum arată dolarul, fără să fie turnător sau să aibă vreun grad în partid. Băiatul meu nu avea încă 9 ani și avea blugi turcești, din aceea micuți, care arătau ca o bijuterie pentru vremurile gri în care trăiam. Marea bucurie era camera de filmat și aparatul video. Am lipsit mult din viața băiatului meu, dar îl am filmat la toate vârstele. Și când se juca, și când își făcea temele, și când mânca, și când îl certa maică-sa.

Și acum, oriunde m-aș duce, fac cumpărături pentru familie. Haine, câte o mică atenție, un aparat sau mâncăruri mai speciale. Familia se bucură și de un magnet de frigider, important este să nu plec dintr-un port fără să mă gândesc la ei. Este tradiția noastră. Oricum lipsesc mult de acasă și îmi place ca măcar câte o bucurie să aibă de pe urma mea. Poate că pare că sunt arogant sau că îmi flutur banii. Adevărul este că, în rest, suntem oameni simpli, stăm la apartament, avem o mașină normală, un Opel, ne vedem de viața noastră, fără fițe. Mă consider un om modest, dar avantajat.

A trecut vremea valutei primită cu țârâita. A trecut și vremea când primeam bani și alergam prin tot portul după o casă de schimb sau după câte un bișnițar care să îmi schimbe banii în monedă locală ca să pot să-mi cumpăr o cafea (sunt mare cafengiu, dintotdeauna). Nu o dată mi s-a întâmplat să fiu tras pe sfoară și o dată am pățit-o și pe asta – să rămân la început de călătorie fără toată chezina pentru că indianul la care am vrut să schimb banii a fugit cât l-au ținut picioarele, cu banii mei cu tot. Norocul meu este că pe vas prieteniile sunt altfel decât pe uscat. Băieții au făcut o chetă, au pus mână de la mână și nu m-au lăsat fără vânt în pânze.

Când a apărut cardul VISA, am zis GATA ! Acum sunt aranjat, nu o să mai port grija banilor niciodată. Mi se părea că sunt cel mai modern și scoteam cardul din portofel și-l fluturam cu mândrie, de ziceai că sunt Bond. James Bond.

A trecut însă și vremea cardului VISA pentru mine. Să vă spun cum. Eram în Japonia în 2013. Nu sunt cheltuitor, dar urma nunta băiatului meu și am zis să-i cumpăr un dar cu care să-l impresionez. Am ales un televizor foarte scump, cu ecran curbat, o tehnologie care abia apăruse și pe care la noi în țară nici nu o văzusem. Era mare lucru și o cheltuială consistentă, dar adevărul e că o dată îți vezi băiatul ginere. Am făcut toate calculele și mi-am pus de-o parte doar strictul necesar, poate nici atât. Am înghesuit televizorul în cabina noastră în care dormim. Nu știu câți dintre voi au fost vreodată pe un vas industrial de mărfuri. Tot ce pot să vă spun este că acele cabine de dormit sunt încăperi foarte mici, claustrofobe, în care stăm câte șase luni pe an. Colegii mei, băieți tineri și foarte respectuși, au fost înțelegători, chiar dacă trebuia mereu să intrăm cu atenție în cabină, să îl ocolim și să avem grijă să nu îl lovim. L-am prins în corzi cum am putut mai bine și pot să vă spun că am ajuns cu el întreg acasă, cu toate emoțiile.

Peste 2 zile a venit bomba. Am căutat să îmi cumpăr cafea pentru drum, urma să plecăm în ziua următoare spre Filipine, și m-am trezit că banca îmi blocase, de la sine putere, cardul, fără ca măcar să îmi dea un telefon în prealabil. Identificase o operațiune neobișnuită din străinătate (da,  adevărul este că nu cumpăr televizoare de ultimă generație în fiecare lună) și au presupus că au ei o problemă la securitate. Mi-am sunat soția. S-a dus la bancă și a avut o discuție îndelungată cu o domnișoară care insista un singur lucru – cum să nu, îi deblocăm domnului cardul. Trebuie ”doar” să vină la noi la sediu să dea cu subsemnatul. Nu a priceput nicicum că sunt în partea cealaltă a lumii și că îmi este pur și simplu IMPOSIBIL să îi contactez personal.

A picat cerul pe mine. Mai aveam mai bine de trei luni pe mare. Fără bani e crunt, ai mereu nevoie de câte un mărunțiș, poate ciorapi curați, poate lenjerie intimă, nu? Lucruri de care nu te poți lipsi. Simpla idee că nu ai tu banii tăi te face să nu te simți în siguranță. Nu m-am mai simțit în felul ăsta de când eram student, poate nici atunci. Iar acum, eu, om bătrân, să stau fără nici un sfanț în buzunar? Dacă se întâmplă vreo urgență ? Deja mă luau dureri de inimă. Dacă mor în șanț, fără asistență medicală, pentru că nu am bani de doctor? Da, chetă s-a făcut pentru mine, în tinerețe. Atunci era altceva. Acum, eu, om încărunțit, să mă duc să mă împrumut de la copiii ăștia? Ce or să zică despre mine? M-au și văzut cheltuitor, cu un televizor care încurca pe toată lumea. Aș fi intrat în pământ de rușine, dar până la urmă asta părea singura opțiune.

M-a sunat băiatul meu cu o soluție salvatore. Mi-a spus ce am de făcut și mi-a zis că îmi trimite bani…bitcoin. Ceva nemaiauzit, în fine, nici nu m-a interesat ce e ăla bitcoin, mă interesa doar să ies din încurcătură. Am apelat la un coleg mai tânăr care avea laptop și mi-au făcut ei, prin telefon, un portofel electronic. Fiul meu m-a învățat să schimb banii când am nevoie. Nu am avut nicăieri probleme. Aveam 8 bitcoini, bani puțini, și schimbam doar strictul necesar. Toate au mers strună până am ajuns în Grecia, ultima oprire până la Constanța. Mai aveam mai puțin de trei bitcoini, urma să îi schimb pe toți și, asta e, pentru prima dată din tinerețe și până acum, să cheltui toată diurna. Nu aveam regrete, mă gândeam doar la bucuria copilului când o să vadă cadoul.

Ce să vezi, schimb banii și primesc…3000 de dolari! Mai mult decât primisem inițial de-acasă. Nici nu mă uitasem bine la preț.

Am crezut că e o greșeală, parcă mi-a fost frică să mă bucur, mă gândeam că mi-i cere banca înapoi. Mai târziu m-am lămurit eu că în domeniul acesta lucrurile sunt puțin diferite. Vorba unora mai inteligenți – cu bitcoinul ești propria ta bancă. După toate experiențele cu băncile, îmi place mult sintagma asta. Ei, după cum v-ați dat singuri seama, am avut încă un noroc în plus să crească fix atunci prețul bitcoiului, iar eu să îi schimb până la ultima centimă înainte să dispară schimbul cu bani cu tot.

De atunci și până acum, mereu îmi cumpăr bitcoin înainte să plec la drum. Îi schimb imediat cum am nevoie de ei, nu aștept. Uneori mi s-a întâmplat să scadă mult prețul, alteori s-a întâmplat să crească. Cred că dacă îmi fac calculele, nici nu am câștigat ”dobândă” nici nu am pierdut bani. Am mers mereu pe linia de plutire. Pentru mine mai important este că oriunde aș fi, nu mă încurc cu banii, nu mă păcălesc la casele de schimburi și nu trebuie să alerg prin port să fac conversia. În unele țări este un haos pe care poate nu vi-l imaginați. Erau zile în care pierdeam câte o jumătate de oră la coadă, în Manila, să schimb bani să-mi iau o amărâtă de cafea pe care să o beau după aceea pe fugă.

Bitcoinul nu e încă perfect nici el. Dacă faceți doar speculă, atunci nu aveți cum să vă dați seama că cei ca mine au nevoie de tranzacții mai rapide, de exemplu, sau de confirmări mai puține. Îi trec cu vederea multe, pentru că am de ales între bitcoin și bănci, iar băncile mi-au creat de prea multe ori probleme. Oricum, de la un an la altul, mai apare câte un magazin unde pot să plătesc direct cu bitcoin. Poate când ies la pensie și plec în croazieră o să-l văd peste tot.

Tuturor celor care spun că bitcoinul o să moară, eu le spun- să nu-l lăsați să moară, că unul ca mine se bucură de pe urma lui și are foarte mare nevoie de așa ceva. Creșteți-l, perfecționați-l, faceți-l mai bun și mai rapid. Clientelă pentru el există.

Sunt mulți oameni mult mai tineri decât mine care nu știu despre această tehnologie și pentru mine este mare lucru să simt că sunt în ton. Ca să închei așa cum am început, sunt mândru că nu mă las depășit. Întotdeauna am fost vârf de lance la tehnologie și mi-au plăcut aparatele moderne. Așa o să rămân până în ultima clipă.