Se referă la interacțiunie descentralizate dintre doi oameni într-o rețea foarte interconectată. P2P este diametral opus aranjamentelor de tip hub-and-spoke, în care ai mai mulți participanți implicați într-o tranzacție, care fac afaceri între ei printr-un punct de mediere centralizat.

Peer-to-peer (P2P) este un model descentralizat de comunicare în care fiecare parte implicată are aceleași capacități și fiecare parte poate iniția o sesiune de comunicare. Spre deosebire de modelul client /server, în care clientul face o cerere de serviciu iar serverul răspunde acesteia, modelul de rețea P2P permite fiecărui nod să funcționeze și ca și client și ca server.

Sistemele P2P pot fi folosite pentru a oferi routare anonimă a traficului unei rețele, medii computaționale paralele masive, stocare distribuită și alte funcționalități. Cele mai multe programe P2P sunt concentrate pe partajare media, așadar P2P este asociat de multe ori cu pirateria software și cu violarea drepturilor de autor.

În mod normal, aplicațiile P2P permit utilizatorilor să controleze mai mulți din parametrii unei operațiuni – câte conexiuni între membrii să caute și în ce momente, ce sisteme să evite și la care să se conecteze, ce servicii să ofere și câte resurse ale distemului să dedice rețelei. Cu toate asta, unii utilizatori pur și simplu se conectează unui subset de noduri active din rețea fără să se folosească de prea mult control de utilizator.

Deși folosirea topologiei rețelei P2P a fost explorată încă din vremea când încă mai exista ARPANET, avantajele modelului de comunicare P2P nu a devenit evident pentru marele public până spre sfârșitul anilor 90, când au apărut aplicații de partajare de muzică bazate pe sistemul P2P, cum ar fi Napster. Napster și succesorii săi – Gnutella și, mai recent, BitTorrent – știrbesc profitul industriei muzicale și cinematografice și schimbă felul în care oamenii văd obținerea și consumul de media.