Conceptul de Initial Coin Offering (ICO) a căpătat o amploare extraordinară în ultimii doi ani deoarece oferă proiectelor posibilitatea de a strânge capital și de a crea comunități de susținători, însă directorul Nasdaq apreciază că are de asemenea dezavantajul că profită de micii investitori.
În cadrul conferinței Future of Fintech ce s-a derulat la New York săptămâna aceasta, Adena Friedman CEO-ul Nasdaq a criticat evoluția industriei de ICO-uri, apreciind că entuziasmul extrem de pe piață induce în eroare investitorii fără experiență:
”Nu există niciun fel de reguli. Companiile pot să ia banii oamenilor și să nu ofere niciun fel de informație concreta, nici un fel de supraveghere, din punctul meu de vedere se profită de oamenii obișnuiți”.
Cu toate că în ansamblu, poziția Nasdaq este una pozitivă față de cirptomonede în general, Friedman declarând anterior că pe viitor e posibil să listeze criptomonede precum Ethereum și Bitcoin pe una dintre platformele gestionate, în prezent situația de pe piața de ICO-uri este îngrijorătoare.
Principalul aspect criticat este lipsa de transparență când vine vorba despe proiecte, deoarece start-up-urile blockchain rareori fac publice informațiile pe care companiile care trec prin procesul de Initial Public Offering (IPO) sunt obligate să le prezinte:
”În spațiul ICO nu sunt disponibile astfel de informații, dar cu toate acestea micii investitori dau banii. Sunt foarte ingrijorată de lipsa de transparență, supraveghere și responsabilitate a companiilor care derulează procese de acumulare de capital prin ICO”.
CEO-ul Nasdaq este o susținătoare a ideii de clasificare a ICO-urilor ca securities/titluri de valoare lansată de SEC, deoarece ar obliga start-up-urile să aibă un plan de afaceri bine pus la punct și proceduri interne care să asigure atât trasparența, cât și răspunderea managementului în fața investitorilor.
Deși are o poziție critică față de ICO-uri, per ansamblu, CEO-ul Nasdaq consideră că tokenurile și criptomonedele sunt ”pasul următor corect” în industria financiară, dar că în prezent industria aceasta nu este suficient de matură încât să merite considerare din partea Nasdaq.
”Putem presupune că e o idee care va deveni foarte interesantă și va fi un aspect relevant al internetului. În același timp, poate să meargă într-o direcție greșită și să ajungă un fenomen similar cu Beanie Baby. Situația este încă neclară”, a concluzionat CEO-ul Nasdaq.