Noua valoare record atinsă de Bitcoin a atras atenția publicului, autorităților și a mass media mainstream. Subiectul criptomonedelor este din ce în ce mai abordat, de multe ori cu un avertisment atașat: pe piața cripto se pot pierde bani foarte ușor.
Investițiile în criptomonede sunt riscante, avertizeaza autoritățile
De exemplu, Autoritatea pentru Conduită Financiară (FAC) din Marea Britanie a transmis un nou avertisment cu privire la „riscurile foarte mari” asociate cu investițiile și produsele de împrumut bazate pe criptomonede.
„FCA este conștientă de faptul că unele firme oferă investiții în cripto-active, sau împrumuturi sau investiții legate de cripto-active, care promit profituri ridicate. Dacă consumatorii investesc în aceste tipuri de produse, ar trebui să fie pregătiți să-și piardă toți banii.”
Autoritatea de supraveghere se referă în special la derivatele cripto precum CFD-uri care activează pe piață fără a fi autorizate. De altfel, FCA a interzis instrumentele derivate și ETN-urile bazate pe criptomonede începând cu 6 ianuarie 2021. De cele mai multe ori, aceste firme promit profituri masive pe perioade foarte scurte de timp, minimizând riscurile asociate.
TradingView – Aliatul tau in trading!
Avertismentul din partea FCA vine pe fondul unei volatilități sporite de pe piață. Bitcoin, de exemplu, ajunsese la aproape 42.000$ săptămâna trecută. În cursul zilei de luni, BTC a scăzut temporar până la 30.500$.
Fluctuațiile masive de preț sunt destul de normale pentru ”veteranii” de pe piața cripto, însă investitorii tradiționali sunt mai precauți. De altfel, în ultimele zile, o serie de nume importante din industria financiară au emis avertismente cu privire la Bitcoin.
Stai conectat in lumea digitala!
De exemplu, CEO-ul și cofondatorul DoubleLine Capital, Jeffrey „Bond King” Gundlach, a declarat că Bitcoin a intrat într-o bulă când a depășit 20.000 de dolari.
„Bitcoin, pentru mine, este acum pe teritoriul bulelor, pe baza modului în care a acționat. Oamenii care au subliniat că are o dinamică teribilă a cererii și ofertei pe baza implicării investitorilor instituționali au dreptate în acest sens ”,
a declarat Gundlach pentru CNBC.
Mike Novogratz de la Galaxy Digital este de acord că fluctuațiile de preț sunt generate de FOMO, dar nu este îngrijorat cu privire la viitor:
„Sunt sigur că nu este bula din noiembrie 2017. Piața era supra-cumpărată, indiferent ce statistică sau metrică luăm în considerare. În ciuda acestui fapt, viitorul Bitcoin ca activ de refugiu rămâne intact. Aceasta a fost o corecție temporară și nu cred că va fi dăunătoare pe termen lung. Pragul de 30.000 de dolari ar trebui să reziste”,
a concluzionat investitorul într-un interviu acordat ”The Scoop”.
Investițiile în criptomonede sunt riscante, nu este nimic nou in asta! De aceea este important sa intelegem produsele pe care intentionam sa le achizitionam.