În general, Băncile Centrale au o atitudine negativă cu pivire la criptomonede. Astfel poziția Banco de España (BDE) este o excepție binevenită. Banca centrală a Spaniei a publicat recent un raport pe aceasta temă. În cuprinsul acestuia, susține că monedele digitale și tehnologia blockchain pot oferi avantaje politicilor monetare și infrastructurii financiare.

Analiza prezintă aspectele pro și contra unei versiuni digitale a monedei statului și modul în care poate ajuta economia spaniolă.

Galo Nuño, Director economic la Banca centrală a Spaniei, susține în raport că tehnologia blockchain poate ajuta la urmărirea valutei naționale în circulație, ceea ce nu se poate realiza în prezent.

Deși expune o poziție pozitivă față de ideea de criptomonede în general, analiza este restrânsă la CBDC – monede digitale emise și controlate de băncile centrale.

În practică este vorba pur și simplu de versiunea digitală a valutelor clasice. Ele vor avea astfel statut similar cu banii fiat și pot reprezenta un rival pentru depozitele realizate de băncile comerciale. De asemenea, au posibilitatea de a modifica sistemul financiar prin renunțarea la rezervele bancare naționale.

Banca centrală a Spaniei

Este de părere că monedele digitale emise de instituția principală oferă mai mult control asupra emisiei de bani. Oferă în același timp posibilitatea de a controla variațiile de preț ale valutelor.

De asemenea, analiza subliniază una dintre problemele pe care Băncile Centrale le au în prezent, și anume faptul că trebuie să printeze noi bancnote în mod constant.

Trecerea la un sistem bazat pe blockchain va facilita inclusiv gestionarea dobânzilor. Asta deoarece procesele digitale permit o ajutare mai simplă și mai rapidă a acestora.

Raportul avertizează însă că băncile tradiționale nu au cercetat suficient ideea de criptomonede. Așadar este necesară o analiză mai detaliată înainte de a efectua schimbări majore.

Galo Nuño va continua să exploreze potențialul CBDC, analizând posibilitatea ca băncile centrale să se implice mai mult în industria cripto și consecințele introducerii monedelor digitale în economie.

La nivel național, Spania ia măsuri pentru adoptarea criptomonedelor – luna trecută, Partido Popular, partidul majoritar din Parlament, a propus o lege de adoptare a tehnologiei blockchain în sistemul financiar, care să crescă eficiența și transparența proceselor.