Banca Națională a Ucrainei a publicat un avertisment legat de riscurile asociate cu monedele digitale, cum ar fi moneda bitcoin.
O declarație din partea băncii, datată din 1 octombrie, apărută pentru prima dată pe site-ul de știri ucrainean Finance.ua, spunea că nu își asumă responsabilitatea pentru pierderi suferite de consumatorii care folosesc monedă digitală pentru a face tranzacții.
Pe de altă parte, îndeamnă băncile, consumatorii și organizațiile de plată să folosească sisteme de plată ratificate care garantează protecția consumatorului.
Făcând referire la lipsa unui cadru legislativ internațional pentru moneda digitală, o traducere liberă a declarației sună în felul următor:
”Banca Națională a Ucrainei va continua să studieze experiența introducerii produselor inovative pe piața de plăți și va urmări politicile băncilor centrale și agențiilor guvernamentale din alte țări pentru a rezolva problema monedelor virtuale din contextul european și global.”
În declarație se spune de asemenea că banca a monitorizat îndeaproape dezvoltarea și utilizarea noilor servicii de plată. Deși crede că noii participanți ar trebui să aibă șanse egale de a se înscrie pe piață, reprezentanții băncii declară că asigurarea securității plăților este o prioritate
Alexander Shlkovnikov, membru fondator al Fundației Bitcoin din Ucraina, a declarat pentru CoinDesk că recomandarea recentă a băncii centrale a fost una mai bine studiată decât ce ofereau anul trecut.
”Vedem această declarație ca un pas care justifică colaborarea existentă cu Banca Centrală a Ucrainei în procesul de lucru la o poziție regulatorie legată de criptomonedă și de participanții la piață. Banca Centrală nu a lansat oficial nici o reglementare pentru criptomonedă până la această oră și a recomandat doar să fim atenți la aceste probleme și să ținem cont de riscurile asociate cu criptomoneda.” A spus acesta.
Știrea vine după rapoartele din martie cum că guvernul ucrainean are în plan să blocheze conturile de bitcoin care aparțin separatiștilor care operează în estul țării.
Sursa – Yessi Bello Perez via CoinDesk