Banii fac lumea să se învârtă, și fac asta de secole, fundamental neschimbați, dar sub forme diferite. Întotdeauna au reprezentat putere, dar au fost mereu altfel reprezentați – scoici, aur, monezi, cecuri, bancnote care se bazează pe aur, bancnote care se bazează pe încredere, și…cine știe ce ne așteaptă în viitor.

De fapt, valoarea banilor este mult mai mică decât cred majoritatea oamenilor. Adevărul este că au valoare intrinsecă 0, ceea ce deși este evident, pentru mulți pare de neconceput. Faptul că le acceptăm pentru servicii, bunuri, mâncare și adăpost și că acoperă toate nevoile noastre de bază, reprezintă doar faptul că suntem dispuși să avem încredere nu doar în bucata de hârtie pe care ne-o plasează cineva în mână, ci și în faptul că alții, la rândul lor, vor avea încredere în ea. Până la urmă, dacă ai în plan să urci pe Everest, îți iei mai degrabă saci de dormit izolați termic decât câteva cărămizi de bani, fie ei chiar și dolari sau euro. Este cel mai ușor mod de a demonstra că banii nu sunt, de fapt valoroși.

E clar că un sac de cartofi este mai valoros decât cele două fise de metal pe care le dăm la casă, dar asta nu înseamnă că încerc să conving pe cineva să folosească saci de cartofi pentru a tranzacționa.

Evident că era nevoie de un produs universal, ușor de depozitat, pe care toată lumea să îl accepte, doar pe bază de încredere, nu în client ci în produs – fiind siguri că oriunde mergem, vom putea să schimbăm acel produs pentru orice serviciu sau produs vrem. Pentru că trăiau într-o lume fizică, cu alte cuvinte ”ce-i în mână nu-i minciună”, nu au prevăzut și ideea că banii ar putea să fie virtuali, deci și mai ușor de stocat, protejat și ținut la purtător.

Așadar, banii în sine nu se susțin pentru că au un echivalent în aur, ci pentru că lumea are încredere în ei.

1. Scoicile

Primii bani acceptați au fost scoicile. Ușoare, ușor de depozitat, destul de rare dacă nu trăiai pe plajă, estetice (puteai să îți arăți statutul împodobindu-te cu ele), erau ideale pentru oamenii preistorici. Au avut o perioadă de circulație impresionantă, iar în unele zone ale lumii au fost folosite până la jumătatea secolului XVIII. Așadar, aurul nu este o valoare universală, iar la un moment dat, în anumite zone, au existat alte formule bazate pe încredere

2. Aurul este doar o altă scoică

Aurul reprezintă forța tehnologică și efortul pe care oamenii îl depun pentru a-l mina. În afară de…carisma sa, este absolut inutil.

De-a lungul istoriei, monarhii și guvernele au creat de mutle ori monede de aur mai multe decât puteau să finanțeze în aur.  Înlocuind o parte din metalul prețios al unei monede cu un metal de bază (cupru sau nichel) le permitea autorităților să producă mai multe monede decât ar fi fost posibil. Această devalorizare avea uneori rolul de a face moneda mai rezistentă (fizic), dar de obicei motivul este cel clar – dorința de a face profit datorită diferenței dintre valoarea expusă a monezii și cea a metalului din care este făcută. Așadar, nici monedele din aur nu au fost întotdeauna…susținute 100% de aur.

3. Perioada medievală

Monedele erau prevalente în perioada medievală, dar un aspect interesant a fost activitatea cavalerilor templieri din acea vreme, care aveau o funcție de instituție bancară. Oamenii aveau foarte mare încredere în ei. Pe de-o parte reprezentau un fel de arhangheli trimiși pe pământ, care luptă pentru Dumnezeu, iar religia juca un rol atât de important încât nici un creștin nu îi contesta. Pe de altă parte, erau cu adevărat o forță militară și financiară puternică. Se știa că sunt extrem de bogați și extrem de corecți, așadar orice hârtie cu sigiliul templierilor valora exact atât cât aceștia pretindeau că valorează. Într-o lume în care nici banii din buzunar, nici posesorii săi nu erau în siguranță la drumuri mai lungi, era o idee foarte bună să îți depozitezi aurul la templieri. La schimb, aceștia emiteau un fel de cecuri, o confirmare că persoana în cauză are o cantitate mai mare sau mai mică de bani. Practic, templierii au emis primele bancnote care să înlocuiască aurul, o dovadă de lucru medievală emisă de o entitate incoruptibilă. Astăzi este greu de spus dacă erau într-adevăr incoruptibili sau dacă acele hârtii puteau fi falsificate, cert este că erau acceptate pe orice piață europeană medievală.

4. România comunistă

România comunistă vine cu un exemplu interesant de adevărată valoare a banilor și a aurului. Înainte de revoluție, țara noastră era considerată una bogată, datorită schimburilor cu anumite țări europene și mai ales cu cele din Orientul Mijlociu. Până în ziua de azi, ambiția comunistă rămâne unică în istorie – Ceaușescu și-a dorit să plătească integral datoriile statului către Fondul Monetar Internațional, ceea ce a și reușit, prin metode care au dus țara în derivă.

Cea mai mare parte din producție era trimisă la export – mâncare, tractoare, petrol, textile și orice alt lucru de valoare produs la noi lua calea vestului. Așa cum unii își aduc aminte astăzi cu nostalgie, salariul era salariu, banul-ban. Problema era că rafturile magazinelor erau goale. Puteai să cumperi adidași de porc și tacâmuri de pui. Lipsea mâncarea, pana de curent era la ordinea zilei, totul lipsea de pe piață mai puțin banii, pe care nu aveai pe ce să-i cheltui.

Oamenii se adaptează. Mulți povestesc despre moneda forte la vremea respectivă – pachetul de Kent, cafeaua, vinul de țară și câte o găină, uneori chiar vie. Toate ajungeau, de pildă, în cabinetul medicului, sub forma unei ”atenții”. Legea trocului prima. De multe ori, pachetul de Kent era atât de ”circulat” încât dacă te hotărai să-l desfaci, găseai țigările mucegăite înăuntru. Practic, produsul era o monedă de schimb, iar aurul valora mai mult doar dacă reușeai să treci granița.

Banii viitorului

Istoric vorbind, banii care sunt susținuți de aur ar putea să fie o frază mai puțin exactă decât ne-am aștepta. Este un metal carismatic, care vine în cantități limitate de natură și care demonstrează bogăția și puterea deținătorului. Criza economică din ultimii ani ne-a demonstrat tuturor un lucru important – cele mai multe monede aflate în circulație nu sunt susținute de aur, iar valoarea lor este destul de imprevizibilă.

Deși oamenii lucrează la fel de mult ca în trecut, ba chiar mai eficient și cu rezultate mai consistente, efortul, timpul și sănătatea lor valorează destul de puțin doar pentru că…depozitele de aur sunt mai puține. Pare o piață crudă. Nu vrem ca banii să își piardă valoarea, iar între timp viața umană…e din ce în ce mai ieftină.

Aurul este de altfel dovadă de lucru – efort, timp și noroc – și poate fi înlocuit cu orice alt material (fizic sau sub formă de informație) în care oamenii au încredere. Atunci, și doar atunci, adevărata criză umană se va încheia. Sau…varianta tristă…atunci când vor fi destul de puțini oameni pentru ca viața și timpul irosit să valoreze mai mult decât aurul.